Atacurile de panica
Autor: cognitrom.ro
Atacurile de panică sunt reprezentate de un set de simptome fizice de frică şi disconfort
intens, care pot include palpitaţii, transpiraţie, tremor sau trepidaţie, senzaţia de scurtare a
respiraţiei, senzaţia de strangulare, durere sau disconfort precordial, greaţă, derealizare sau
depersonalizare, frica de a nu‑şi pierde controlul (sau frica de a nu înnebuni), frica de moarte,
parestezii, frisoane sau valuri de căldură. Atacurile de panică se instalează brusc şi rareori
durează mai mult de 30 de minute, atingând nivelurile maxime de anxietate în primele 10
minute. Persoana care experienţiază atacuri de panică neaşteptate, recurente, se teme că va
avea noi atacuri, se îngrijorează de implicaţiile acestora şi îşi schimbă comportamentul din
aceste cauze, este diagnosticată cu atac de panică.
Potrivit DSM‑IV (American Psychiatric Association, 1994), multe persoane cu atac de
panică au şi agorafobie (de la moderat la sever). Agorafobia este caracterizată de anxietatea de
a se afla în locuri deschise, locuri publice, poduri sau tunele; călătoria cu autobuzul, trenul,
maşina sau avionul; sau de a fi în situaţii din care scăparea poate fi dificilă sau este dificilă
obţinerea ajutorului. Persoanele cu agorafobie fie evită asemenea situaţii, le confruntă cu
disconfort puternic, fie le confruntă însoţite de o „persoană de siguranţă”.
După primul atac de panică, persoana se poate concentra excesiv asupra oricărei senzaţii
fizice legate de anxietate şi poate dezvolta anxietate de anticipare, pentru situaţiile care ar
putea declanşa un atac de panică. Astfel, multe persoane cu atac de panică pot acuza doar
câteva atacuri recente, dar se pot plânge de nevoia de a evita anumite situaţii (agorafobia) şi de
ruminaţii anticipatorii legate de atacuri ulterioare. Aceste persoane adesea evită călătoriile
departe de casă, călătoriile cu trenul, avionul, maşina sau liftul, plimbările pe stradă,
cumpărăturile din magazine, ca fiind cauzatoare de disconfort. Acest disconfort este cauzat de
frica de a nu avea cumva un atac de panică, temându‑se că astfel fie îşi periclitează viaţa, fie s‑ar pune în situaţii jenante. Din cauza generalităţii şi a impredictibilităţii aparente a atacurilor
de panică şi a inabilităţii de a le controla, multe persoane cu atac de panică şi agorafobie
consideră că viaţa lor este foarte restrânsă din cauza nevoii de a evita o serie de situaţii. În
multe cazuri, acest lucru se va solda cu instalarea depresiei.
Persoanele cu atac de panică (cu sau fără agorafobie) pot avea atacuri de panică şi acasă –
de fapt, deseori, panica se declanşează în jurul orei 1:30 noaptea. O persoană poate fi trezită de
panică din somn. Panicile nocturne se declanşează noaptea, la 1‑4 ore după adormire, 54%
dintre indivizi considerând panicile nocturne mult mai severe decât cele diurne (Barlow şi
Craske, 1988). Aceste „panici nocturne” sunt diferite de celelalte atacuri de panică, prin faptul
că ele nu sunt asociate cu activitate fizică şi pacientul este „relaxat” (tensiune arterială scăzută,
ritm respirator redus şi frecvenţă cardiacă redusă; Barlow, 1988; Taylor şi colab., 1986).
Persoanele care au atacuri de panică şi agorafobie încearcă în diverse moduri să se
adapteze anxietăţilor lor. Unii vor accepta să locuiască sau să lucreze doar la primul sau al
doilea etaj al unei clădiri, evitând astfel posibilitatea de a se bloca în lift sau în casa scărilor. Alţii
îşi vor face toate cumpărăturile prin telefon sau însoţiţi de membri ai familiei („persoanele de
siguranţă”). O mare parte a acestor persoane vor recurge la consum de alcool sau sedative şi
vor ajunge la terapeut cu un diagnostic primar de abuz sau dependenţă de substanţe. De fapt,
s‑ar putea ca panica sau agorafobia să devină evidente doar după ce a început dezintoxicarea.
Tratamentul medicamentos în cazul atacului de panică şi a agorafobiei
O serie de medicamente s-au dovedit a fi utile în tratamentul atacului de panică şi al agorafobiei.
Printre acestea se numără antidepresivele (de exemplu, Tofranil, Prozac, Zoloft, inhibitori ai
oxidazei monoaminice); Xanax şi alte medicamente pentru anxietate; beta-blocanţii. Aceste
medicamente pot facilita reducerea nivelului de activare. Însă, după întreruperea tratamentului
medicamentos, pacientul poate experienţia din nou simptomele atacului de panică. În
consecinţă, este recomandată, în tratamentul atacului de panică şi a agorafobiei, combinarea
tratamentului medicamentos cu intervenţia cognitiv-comportamentală.
Etapele principale ale intervenţiei cognitiv-comportamentale
Intervenţia cognitiv-comportamentală a atacului de panică şi a agorafobiei se concepe în jurul
unor scopuri specifice: în primul rând, pacientul este ajutat să înţeleagă natura anxietăţii, a
panicii şi a agorafobiei; al doilea scop major constă în identificarea situaţiilor pe care pacientul le
evită sau de care îi este teamă; în al treilea rând, evaluarea naturii, a severităţii şi a frecvenţei
simptomelor specifice şi identificarea situaţiilor specifice care declanşează atacurile de panică; al
patrulea scop major constă în identificarea altor probleme/tulburări coexistente, de exemplu,
depresie, alte tulburări de anxietate, abuz de substanţe, alimentaţia excesivă, singurătatea,
problemele maritale/de cuplu.
Intervenţia de care veţi putea beneficia include unele sau toate dintre următoarele
tehnici de intervenţie: relaxarea musculară; trainigul de relaxare prin respiraţie şi trainingul de
control al respiraţiei (mai ales în cazul în care hiperventilaţi); expunerea treptată la situaţiile care
declanşează atacurile de panică; ameliorarea reacţiilor la stres; identificarea modului în care vă
interpretaţi simptomele fizice la stres; trainingul în elementele de bază ale terapiei cognitive
(adică să înţelegeţi că modul în care gândiţi poate determina şi modul în care resimţiţi teama şi
să însuşiţi modalitatea prin care să vă simţiţi mai bine prin examinarea stilului în care gândiţi şi al
convingerilor pe care le aveţi); trainingul asertiv (în caz de nevoie); şi trainingul pentru
dezvoltarea abilităţii de a recunoaşte şi reduce simptomele atacului de panică în momentul în
care acestea apar. În plus, se pot discuta şi rezolva în cadrul intervenţiei şi alte probleme pe care
le puteţi avea (de exemplu, depresia).
intens, care pot include palpitaţii, transpiraţie, tremor sau trepidaţie, senzaţia de scurtare a
respiraţiei, senzaţia de strangulare, durere sau disconfort precordial, greaţă, derealizare sau
depersonalizare, frica de a nu‑şi pierde controlul (sau frica de a nu înnebuni), frica de moarte,
parestezii, frisoane sau valuri de căldură. Atacurile de panică se instalează brusc şi rareori
durează mai mult de 30 de minute, atingând nivelurile maxime de anxietate în primele 10
minute. Persoana care experienţiază atacuri de panică neaşteptate, recurente, se teme că va
avea noi atacuri, se îngrijorează de implicaţiile acestora şi îşi schimbă comportamentul din
aceste cauze, este diagnosticată cu atac de panică.
Potrivit DSM‑IV (American Psychiatric Association, 1994), multe persoane cu atac de
panică au şi agorafobie (de la moderat la sever). Agorafobia este caracterizată de anxietatea de
a se afla în locuri deschise, locuri publice, poduri sau tunele; călătoria cu autobuzul, trenul,
maşina sau avionul; sau de a fi în situaţii din care scăparea poate fi dificilă sau este dificilă
obţinerea ajutorului. Persoanele cu agorafobie fie evită asemenea situaţii, le confruntă cu
disconfort puternic, fie le confruntă însoţite de o „persoană de siguranţă”.
După primul atac de panică, persoana se poate concentra excesiv asupra oricărei senzaţii
fizice legate de anxietate şi poate dezvolta anxietate de anticipare, pentru situaţiile care ar
putea declanşa un atac de panică. Astfel, multe persoane cu atac de panică pot acuza doar
câteva atacuri recente, dar se pot plânge de nevoia de a evita anumite situaţii (agorafobia) şi de
ruminaţii anticipatorii legate de atacuri ulterioare. Aceste persoane adesea evită călătoriile
departe de casă, călătoriile cu trenul, avionul, maşina sau liftul, plimbările pe stradă,
cumpărăturile din magazine, ca fiind cauzatoare de disconfort. Acest disconfort este cauzat de
frica de a nu avea cumva un atac de panică, temându‑se că astfel fie îşi periclitează viaţa, fie s‑ar pune în situaţii jenante. Din cauza generalităţii şi a impredictibilităţii aparente a atacurilor
de panică şi a inabilităţii de a le controla, multe persoane cu atac de panică şi agorafobie
consideră că viaţa lor este foarte restrânsă din cauza nevoii de a evita o serie de situaţii. În
multe cazuri, acest lucru se va solda cu instalarea depresiei.
Persoanele cu atac de panică (cu sau fără agorafobie) pot avea atacuri de panică şi acasă –
de fapt, deseori, panica se declanşează în jurul orei 1:30 noaptea. O persoană poate fi trezită de
panică din somn. Panicile nocturne se declanşează noaptea, la 1‑4 ore după adormire, 54%
dintre indivizi considerând panicile nocturne mult mai severe decât cele diurne (Barlow şi
Craske, 1988). Aceste „panici nocturne” sunt diferite de celelalte atacuri de panică, prin faptul
că ele nu sunt asociate cu activitate fizică şi pacientul este „relaxat” (tensiune arterială scăzută,
ritm respirator redus şi frecvenţă cardiacă redusă; Barlow, 1988; Taylor şi colab., 1986).
Persoanele care au atacuri de panică şi agorafobie încearcă în diverse moduri să se
adapteze anxietăţilor lor. Unii vor accepta să locuiască sau să lucreze doar la primul sau al
doilea etaj al unei clădiri, evitând astfel posibilitatea de a se bloca în lift sau în casa scărilor. Alţii
îşi vor face toate cumpărăturile prin telefon sau însoţiţi de membri ai familiei („persoanele de
siguranţă”). O mare parte a acestor persoane vor recurge la consum de alcool sau sedative şi
vor ajunge la terapeut cu un diagnostic primar de abuz sau dependenţă de substanţe. De fapt,
s‑ar putea ca panica sau agorafobia să devină evidente doar după ce a început dezintoxicarea.
Tratamentul medicamentos în cazul atacului de panică şi a agorafobiei
O serie de medicamente s-au dovedit a fi utile în tratamentul atacului de panică şi al agorafobiei.
Printre acestea se numără antidepresivele (de exemplu, Tofranil, Prozac, Zoloft, inhibitori ai
oxidazei monoaminice); Xanax şi alte medicamente pentru anxietate; beta-blocanţii. Aceste
medicamente pot facilita reducerea nivelului de activare. Însă, după întreruperea tratamentului
medicamentos, pacientul poate experienţia din nou simptomele atacului de panică. În
consecinţă, este recomandată, în tratamentul atacului de panică şi a agorafobiei, combinarea
tratamentului medicamentos cu intervenţia cognitiv-comportamentală.
Etapele principale ale intervenţiei cognitiv-comportamentale
Intervenţia cognitiv-comportamentală a atacului de panică şi a agorafobiei se concepe în jurul
unor scopuri specifice: în primul rând, pacientul este ajutat să înţeleagă natura anxietăţii, a
panicii şi a agorafobiei; al doilea scop major constă în identificarea situaţiilor pe care pacientul le
evită sau de care îi este teamă; în al treilea rând, evaluarea naturii, a severităţii şi a frecvenţei
simptomelor specifice şi identificarea situaţiilor specifice care declanşează atacurile de panică; al
patrulea scop major constă în identificarea altor probleme/tulburări coexistente, de exemplu,
depresie, alte tulburări de anxietate, abuz de substanţe, alimentaţia excesivă, singurătatea,
problemele maritale/de cuplu.
Intervenţia de care veţi putea beneficia include unele sau toate dintre următoarele
tehnici de intervenţie: relaxarea musculară; trainigul de relaxare prin respiraţie şi trainingul de
control al respiraţiei (mai ales în cazul în care hiperventilaţi); expunerea treptată la situaţiile care
declanşează atacurile de panică; ameliorarea reacţiilor la stres; identificarea modului în care vă
interpretaţi simptomele fizice la stres; trainingul în elementele de bază ale terapiei cognitive
(adică să înţelegeţi că modul în care gândiţi poate determina şi modul în care resimţiţi teama şi
să însuşiţi modalitatea prin care să vă simţiţi mai bine prin examinarea stilului în care gândiţi şi al
convingerilor pe care le aveţi); trainingul asertiv (în caz de nevoie); şi trainingul pentru
dezvoltarea abilităţii de a recunoaşte şi reduce simptomele atacului de panică în momentul în
care acestea apar. În plus, se pot discuta şi rezolva în cadrul intervenţiei şi alte probleme pe care
le puteţi avea (de exemplu, depresia).