Dragan Iuliana - Cabinet medical de Psihiatrie

I. A fost odată raţionalia

Legile fericirii şi Retmagia

◦scenariu şi text de Mihai Goţiu, după Povestea lui RETMAN de Daniel David


Undeva, dincolo de puterea ochilor şi a telescoapelor noastre, în îndepărtata Galaxie a Fericirii, există o planetă numită Iraţionalia, cu locuitori supăraţi tot timpul, deprimaţi, agresivi, fricoşi, copleşiţi de vinovăţie. Este trista lume a oamenilor iraţionali, în care nu ţi-ai dori să trăieşti.

O lume care nu a fost însă la început aşa.

Cu sute de mii de ani în urmă era locuită de oameni fericiţi şi se chema Raţionalia. Pe atunci, cu ajutorul Retmagiei, ştiinţa magică a Marelui Retman, oamenii ştiau să se bucure de lucrurile bune care li se întâmplau, iar când aveau parte de lucruri mai puţin bune, încercau să le rezolve, iar dacă nu reuşeau aveau răbdare, ştiind că zilele frumoase se vor întoarce din nou.

Retman era Marele Psihoterapeut din Oraşul Echilibrului, cel mai mare şi mai important oraş al Raţionalei. Psihoterapeuţii sunt cei care te ajută atunci când suferi şi care te învaţă cum să fii fericit. Ştiinţa lor se cheamă Retmagie, o magie raţional-emoţional-terapeutică, creată pentru a-i ajuta pe copiii şi oamenii de pe Raţionalia să fie fericiţi.

Raţionalia nu era o planetă fermecată, dar era fermecătoare. Cine nu şi-ar dori să trăiască într-un loc, într-un oraş şi pe o planetă în care toţi oamenii sunt fericiţi şi au tot ce îşi doresc? Oamenii de pe Raţionalia nu aveau cu adevărat mai multe lucruri decât oamenii de pe Pământ. Însă îşi doreau doar ceea ce ştiau că merită şi că pot obţine.

Secretul fericirii lor nu consta, de fapt, în lucrurile pe care le aveau, ci în modul lor de a gândi, în mintea lor. Gândurile lor bune erau ghidate de cinci mari legi, numite şi Legile Fericirii. Iar de se întâmpla să le uite, aveau mereu în preajmă câte un psihoterapeut care îi ajuta să şi le amintească şi să le urmeze.

Prima Lege a Fericirii:

Fă tot ceea ce depinde de tine pentru a obţine ceea ce-ţi doreşti. Acceptă că, uneori, chiar dacă faci tot ceea ce depinde de tine, lucrurile nu merg aşa cum îţi doreşti.

Prima Lege, primul mare secret al fericirii lor, consta în faptul că, atunci când îşi doreau ceva, îşi doreau cu ardoare şi făceau tot ceea ce depindea de ei pentru a obţine ceea ce îşi doreau. Când se întâmpla însă ca lucrurile să nu meargă aşa cum îşi doreau, chiar dacă făcuseră tot ce a depins de ei, acceptau asta, fără a transforma nereuşita într-o tragedie. Erau puţin supăraţi, dar fie înţelegeau că au greşit ei pe undeva, şi încercau să-şi corecteze greşeala, fie se bucurau de alte lucruri.

A Doua Lege a Fericirii:

Nu spune lucruri urâte despre tine şi despre alţii. Toţi oamenii sunt la fel de importanţi. Acceptă însă faptul că între oameni există diferenţe.

Locuitorii Raţionalei nu spuneau lucruri urâte şi negative despre ei înşişi sau despre alţii. Ştiau că toţi sunt la fel de importanţi ca persoane, că nu există oameni superiori unii faţă de alţii. În acelaşi timp ştiau şi acceptau, că între oameni există diferenţe de comportament. Că oameni care au învăţat şi au muncit mai mult aveau comportamente mai bune, care nu îi făceau superiori celorlalţi oameni, dar le ofereau avantaje pe care ceilalţi le acceptau, pentru că erau conştienţi că le merită. Că învăţătura şi munca în plus, trebuie recompensate mai mult.

A Treia Lege a Fericirii:

Nu exagera lucrurile rele care se întâmplă uneori.

Lucruri rele se mai întâmplă uneori, chiar şi atunci când facem tot ce depinde de noi să nu se întâmple. Locuitorii Raţionaliei ştiau acest lucru, dar îl acceptau, pentru că erau conştienţi că necazurile lor nu sunt cele mai mari necazuri din lume. Încercau să treacă peste ele, înţelegând că au avut şansa de a se confrunta cu rele mai mici decât ale altora sau decât există pe lume.

A Patra Lege a Fericirii:

Fii fericit de lucrurile bune care ţi se întâmplă. Când se întâmplă lucruri rele, ai răbdare şi toleranţă. Caută fericire în alte situaţii.

Oamenii de pe Raţionalia erau foarte fericiţi de lucrurile bune, de lucrurile pozitive, care li se întâmplau. Când li se întâmplau lucruri rele, negative, aveau răbdare, ştiind că fericirea se va întoarce sau încercau să găsească fericire în alte situaţii. Erau conştienţi şi acceptau că, uneori, vor trece prin stări de tristeţe (dar nu deprimare), îngrijorare (dar nu frică şi panică), nemulţumire (dar nu furie), regrete (dar nu vinovăţie), dar toate acestea erau doar etaloane pentru a se bucura şi a fi fericiţi cu adevărat când treceau peste ele şi/sau când găseau fericire în alte situaţii.

Marea Lege a Fericirii:

Fericirea ta depinde de cum gândeşti despre lucrurile care ţi se întâmplă, nu de ceea ce ţi se întâmplă.

Marele secret al fericirii oamenilor de pe Raţionalia consta în faptul că ei ştiau că fericirea lor, emoţiile şi modul în care se comportă nu de depind de evenimentele care li se întâmplă, ci de cum gândesc, de gândurile lor, despre ceea ce li se întâmplă.

Fericirea oamenilor de pe Raţionalia a ajuns cunoscută în întreg Universul, până în cele mai îndepărtate colţuri ale Galaxiilor, unde şi doar cu gândul e greu de pătruns. Într-un astfel de colţ îndepărtat, trăia Marele Vrăjitor Iraţionalius, un vrăjitor malefic, care visa să pună stăpânire şi să conducă despotic toate lumile cunoscute. Vrăjile lui transformau gândurile bune în gânduri rele. Oamenii care cădeau pradă vrăjilor lui Iraţionalius erau posedaţi de stări de mare, foarte mare supărare/ deprimare, frică/panică, furie şi vinovăţie.

Vraja cea rea subjuga minţile oamenilor, făcându-i să creadă că totul li se cuvine, că tot ce doresc trebuie neapărat să se întâmple, că altfel e groaznic, catastrofal şi insuportabil! Toate acestea îi făceau pe oameni nefericiţi. Şi cu cât mai mulţi oameni aveau mai multe gânduri rele, cu atât forţa lui Iraţionalius devenea mai mare.

Patru slugi fără scrupule îl urmau peste tot pe Iraţionalius, ajutându-l să-şi ducă la îndeplinire planul diabolic.

◦Necesarus era mâna dreaptă a lui Iraţionalius şi şeful celorlalte slugi. Necesarus le spunea oamenilor că tot ceea ce îşi doresc trebuie să se întâmple cu necesitate. Că nimic nu poate fi mai rău şi mai de neacceptat ca faptul că ceea ce-şi doresc să nu se întâmple.
”Trebuie, trebuie, trebuie cu necesitate! Trebuie, trebuie, cu necesitate! Tot ce îţi doreşti, trebuie să se întâmple! Tot ce îţi doreşti trebuie să se întâmple! Tot ce îţi doreşti trebuie să se întâmple cu necesitate! Nu poţi accepta ca ceea ce îţi doreşti să nu se întâmple! Nu poţi concepe să nu se întâmple ceea ce vrei!”

Astfel îşi începea vraja Necesarus, după care treceau la treabă celelalte slugi.

◦Descurajatus îi făcea pe oameni să se autodeprecieze spunând spre exemplu: că sunt proşti şi incapabili, iar apoi să-i deprecieze şi pe alţii, transformând astfel o mică neîmplinire într-o mare tristeţe, până la depresie. Oamenii care sufereau un mic eşec personal, deveneau sub vrajă foarte, foarte trişti, adică deprimaţi, tot mai fricoşi, agresivi sau copleşiţi de vinovăţie de ceea ce se întâmpla în jur şi de ei înşişi. Nu mai aveau chef de ceva, nu mai vorbeau cu alţi oameni, se considerau proşti şi inferiori şi/sau îi considerau la fel pe cei din jur pentru absolut orice. Şi dincolo de toate, nu mai făceau nimic care să-i schimbe pe ei înşişi şi să schimbe lucrul care le-a produs nemulţumirea.
◦Frustratus îi făcea pe oameni să creadă că nu pot tolera nicio situaţie negativă. Le inducea gândul că totul li se cuvine şi că dacă nu obţin ceea ce li se cuvine, atunci, cu siguranţă aşa ceva nu poate fi acceptat şi tolerat.
◦Catastrofus era cel care exagera la scară astronomică proporţiile oricărei nemulţumiri. O notă mică la şcoală, neîmplinirea unei dorinţe, o oarecare jignire ori lipsă de apreciere din partea altcuiva se transforma în ceva groaznic. Într-o catastrofă. În ceva de neimaginat că ar putea fi mai rău. Nimic, dar absolut, nimic nu putea fi mai groaznic şi catastrofal decât ceea ce li se întâmplase.
Sub puterea vrăjilor lui Iraţionalius şi ale slugilor lui, oamenii uitau de Legile Fericirii. Gândurile bune erau înlocuite de gânduri rele. Se invidiau unii pe alţii, se certau, se acuzau unii pe alţii pentru propriile eşecuri, se retrăgeau în sine şi refuzau să mai comunice între ei. O lume greu de suportat, în care fericirea era dată uitării. Lume după lume, planetă după planetă, Iraţionalius şi-a întins puterile în întreg Universul. A ocupat Raţionalia, transformând-o în Iraţionalia. Dar nu l-a putut înfrânge pe Retman.

De ani fără număr, Iraţionalius şi Retman continuă să se înfrunte pentru minţile oamenilor. Iraţionalius încearcă să pună stăpânire pe ele şi din nefericirea lor să-şi crească puterile. Retman îi învaţă pe oameni cum să aibă gânduri bune, cum să fie fericiţi. La început îi ajută direct, iar apoi, pe oamenii pe care îi ajută să scape de sub vrăjile lui Iraţionalius îi îndeamnă să le spună şi să-i ajute şi pe alţii să fie fericiţi. Le arată că dacă îşi doresc foarte mult ceva şi fac tot ceea ce e posibil şi depinde omeneşte de ei, nu înseamnă că ceea ce îşi doresc trebuie să se întâmple cu necesitate. Că e bine să înţeleagă şi să accepte faptul că nu scrie pe undeva că dorinţa lor, fie ea intensă şi justificată prin efortul depus, trebuie să devină realitate doar pentru că îşi doresc şi luptă pentru asta. Să lupte, dar să nu se lase doborâţi de un mic eşec, supărare, teamă ori nemulţumire de moment.

Într-o zi, şi asta chiar acum, în zilele noastre, înfruntarea dintre Iraţionalius şi Retman a ajuns pe Pământ. Soarta a făcut ca Pământul să fie scena bătăliei finale. Iar această confruntare, se dă pentru mintea lui Daniel.

Iraţionalius şi slugile lui l-au plimbat şi i-au arătat Iraţionalia. Retman a discutat şi el cu Daniel şi i-a spus despre cele cinci legi ale fericirii. Iar, acum, Daniel trebuie să aleagă. Dar aceasta este, deja, o altă poveste.