Tălpeanu Claudia Mioara - Cabinet de psihologie

Pentru evaluarea sănătăţii psihice a persoanei adulte se are în vedere:

- capacitatea de autonomie, de independenţă psiho - conştientă a subiectului
- o corectă şi adecvată autopercepţie şi autoapreciere
- percepţia, reprezentarea şi înţelegerea corectă, adecvată comunitar, a realităţii
- capacitatea de creştere şi dezvoltare armonioasă a individului, în sensul unei realizări de sine în raport cu un model ideal personal articulat armonic şi eficient cu perspectiva socio - culturală.
- capacitatea de creaţie

Boala umană se caracterizează, în general, prin perturbarea la diverse nivele şi din variate incidente a structurilor funcţionale ale individului în perspectivă corporal-biologică sau psihic conştientă. Această perturbare determină un minus şi o dizarmonie a ansamblului unitar al persoanei, dificultăţi obiective şi subiective în adaptarea şi eficienţa în cadrul vieţii sociale, orientarea existenţei într-un sens opus adaptării, evoluţiei şi creaţiei. Adică, spre dezadaptare, involuţie, ori spre realizarea unui defect sau a deteriorării grave.
Boala psihică constă într-un proces care realizează un deficit psihic important şi prelungit al persoanei conştiente.
Boala psihică constă într-o denivelare (simplificare), dezorganizare (destructurare), dezechilibrare (dizarmonie) a vieţii psihice conştiente a persoanei. Datorită acestui minus, psihismul subiectului se reorganizează, prezentând manifestări care nu sunt evidente în starea normală. Aceste funcţii intervin fie datorită absenţei instanţelor psihice superioare, fie reprezintă aspectul activ al încercării de reechilibrare, de reorganizare în situaţia deficitară dată.
Boala psihică grevează capacitatea subiectului de a se autoadministra raţional, diminuă şi perturbă libertatea lui interioară, comunicarea interpersonală, manifestarea şi integrarea persoanei în plan socio-cultural. În formele severe ale bolii psihice individul apare ca o fiinţă "alienată", înstrăinată de viaţa comunitară socio-spirituală, desprinsă de însăşi existenţa umană. Boala psihică anulează capacitatea de autodepăşire şi de creaţie a subiectului şi poate conduce la diverse forme şi intensităţi de defect psihic. Prin asemănare cu patologia somatică se poate vorbi şi de o evoluţie spre "moarte psihică" aşa cum se întâmplă în demenţă.
Diagnosticul în psihiatrie
În formularea diagnosticului trebuie să se ţină seamă de următoarele elemente principale:

• Simptomatologia psihică manifestă care oferă atât coloritul cât şi intensitatea tabloului clinic. Coloritul este realizat de "jocul liber" dat de 1-2 simptome principale grupate în ordinea importanţei lor (în cazul respectiv), iar intensitatea poate fi nevrotică sau psihotică.
• Personalitatea - element deosebit de important deoarece, aşa cum conferă tonalitate vieţii, obligatoriu conferă şi tonalitate bolii, bolnavul trăindu-şi boala şi resimţind-o conform tipului său de personalitate. În cazul dizarmonicului - tipul dizarmoniei poate realiza chiar forma clinică a bolii.
• Starea de sănătate sau de suferinţă somatică. Relaţiile dintre psihic şi somatic pot fi de simultaneitate sau de succesiune (secundare), în ambele sensuri.
• Vârsta bolnavului - relaţiile dintre boală psihică şi vârstă pot fi de intricare sau de cauzalitate.
• Mediul social, sau mai corect exprimat relaţia bolnav - mediu social reprezintă un element de o deosebită importanţă. Natura acestor relaţii nu trebuie înţeleasă simplist ca nocivitate a mediului ci mai curând ca incapacitatea subiectului în menţinerea relaţiilor sale cu mediul social. În genere acest impact, când se produce, se exprimă clinic prin reacţii patologice. Reacţiile pot îmbrăca forme clinice variate, dar totdeauna strâns legate de personalitatea subiectului.