ROmedic Black Friday:  reduceri la serviciile de promovare a cabinetelor, clinicilor și firmelor medicale

Bacteriile intestinale producătoare de histamină pot provoca apariția durerii la pacienții cu boli inflamatorii intestinale

©

Autor:

Bacteriile intestinale producătoare de histamină pot provoca apariția durerii la pacienții cu boli inflamatorii intestinale
Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea McMaster și Universitatea Queen‘s arată că un agent bacterian denumit Klebsiella aerogenes poate fi identificată în aproximativ 25% din probele de microfloră intestinală ale pacienților ce suferă de boli inflamatorii intestinale.
Conform oamenilor de știință, în cadrul episoadelor de durere severă, specialiștii au descoperit niveluri crescute de histamină în scaunul acestor persoane, posibil cauzate de această tulpină bacteriană.

Premysl Bercik, profesor la universitatea americană și autor principal al studiului, afirmă că studiul a fost realizat prin colonizarea microflorei intestinale a șoarecilor de laborator cu agenți patogeni întâlniți la pacienții cu afecțiuni inflamatorii intestinale, descoperind faptul că o anumită specie de bacterii, Klebsiella aerogenes, este principala producătoare de histamină în intestin. Mecanismul prin care apar aceste efecte are la bază transformarea histaminei pătrunse în organism pe cale alimentară în urma consumului de proteine animale sau vegetale, în histamină endogenă, mediator al durerii. Ulterior, aceasta activează sistemul imunitar intestinal prin intermediul receptorului de histamină 4, ce determină atragerea mastocitelor la acest nivel, acestea începând un ciclu patologic de creștere a nivelurilor de histamină și mediatori ai inflamației suplimentar.

Giada de Palma, co-autor al studiului, afirmă că, odată cu identificarea histaminei drept factor declanșator al durerilor intestinale ale pacienților cu boli inflamatorii intestinale, sunt deschise noi căi de tratament pentru aceste persoane, ținta principală fiind nivelurile crescute de histamină, ale căror reglare ar putea avea un efect favorabil. Prin intermediul studiului s-a demonstrat și faptul că scăderea aportului de carbohidrați fermentabili determină o reducere drastică a producției de histamină, fenomen datorat modificărilor apărute în cadrul proceselor de fermentație bacteriană și a acidității din intestin, inhibând astfel enzima responsabilă de producția crescută de histamină.

Autorii explică și faptul că prezența unui număr mai mare de mastocite în intestin la pacienții cu boli inflamatorii intestinale a fost identificată anterior în urma studiilor, iar eficiența tratamentelor împotriva exceselor de la acest nivel de mastocite și histamină a fost dovedită. Constând în administrarea de stabilizatori mastocitari sau de antihistaminice, acestea pot fi cheia evitării simptomelor precum durerea ale acestor pacienți.

sursa: News Medical

Data actualizare: 03-08-2022 | creare: 03-08-2022 | Vizite: 694
Bibliografie
Gut bacterial 'super-producer' of histamine can cause pain flare-ups in some IBS patients, link: https://www.news-medical.net/news/20220727/Gut-bacterial-super-producer-of-histamine-can-cause-pain-flare-ups-in-some-IBS-patients.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • A fost descoperită cauza apariției bolilor inflamatorii intestinale cronice
  • S-a demonstrat că excesul de zahăr crește riscul apariției bolilor inflamatorii intestinale
  • Mecanismul genetic din bolile inflamatorii intestinale
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum