Aspirina, un remediu bun pentru prevenirea coagulării sângelui după intervențiile chirurgicale la genunchi
©
Autor: Haures Loredana Elena
Pentru a preveni coagularea sângelui după o operație la genunchi, bine-cunoscuta aspirină ne poate fi de un real ajutor, în defavoarea medicamentelor mai noi și mai scumpe.
Această schimbare poate reduce prețul de cost al îngrijirii multor pacienți, fapt important în contextul în care în fiecare an aproximativ un milion de americani suferă o intervenței la genunchi, ne spun cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Michigan.
După operația la genunchi, există riscul de coagulare a sângelui la nivelul picioarelor sau plămânilor. De aceea este obligatoriu pentru pacienți să urmeze un tratament cu anticoagulante după astfel de intervenții.
Unii medici aleg anticoagulantele puternice precum heparina și rivaroxaban, dar nu există dovezi clare care să ateste faptul că sunt mai eficiente decat tratamentele mai ieftine, precum tratamentul cu aspirina, care ar costa doar 2$ pe luna.
„Aspirina singură poate da protecție asemănătoare cu tratamentul cu anticoagulante”, spune Brian R. Hallstrom, chirurg ortoped și asociat pentru departamentul de calitate și siguranță de la Univesitatea Michigan în cadrul departamentului de Chirurgie Ortopedică.
În perioada 2013-2015, timp de 2 ani de zile, utilizarea aspirinei a crescut de la 10% la 50% la pacienții aflați sub îngrijirea chirurgilor aparținând Michigan Arthroplasty Registry Collaborative Quality Initiative (MARCQI), o grupare profesională ce are ca scop asigurarea celei mai bune îngrijiri pacienților cau au suferit o operație de protezare la nivelul șoldului sau al genunchiului.
De atunci, tendința a devenit chiar mai specifică: prescrierea aspirinei a crescut la 70% între chirurgii aparținând MARCQI, spune Hallstrom, care este co-directorul inițiativei și cercetător al Institutului pentru Inovație și Politica Sănătății aparținând Universității din Michigan.
Bazat pe o experiență de peste 41 de mii de pacienți cu intervenții la nivelul genunchilor, studiul poate continua dezbaterea cu privire la utilizare obișnuită a aspirinei pentru prevenirea coagulării.
Și un studiu canadian recent a atestat eficiența aspirinei, doar că cei peste 3.400 de participanți au început întâi tratamentul anticoagulant cu rivaroxaban, în primele 5 zile după operație. După aceasta, aceștia fie au continuat cu același medicament, fie au continuat cu aspirina. Potrivit studiului din Michigan, doar tratamentul cu spirină din prima zi postoperator asigură o protecție adecvată.
În zilele noastre, cei mai mulți pacienți au în general un risc scăzut de coagulare a sângelui, din mai multe cauze: intervenții cu durată mai mică, mai puțin invazive și utilizarea anesteziei locale, care permite mobilizarea precoce după operație, ne spune Hallstrom. Unii pacienți merg acasă chiar în aceeași zi.
„Cel mai important mod de a preveni coagularea sângelui este mișcarea”, spune Hallstrom, notând faptul că riscul coagulării crește în momentul în care pacientul stă într-un singur loc prea mult, cum ar fi în avion sau în patul de spital.
Studiul sugerează faptul că cei mai mulți pacienți pot lua aspirină fără să crească riscul tromboembolismului venos, dar medicii trebuie să ia în considerare factorii precum istoricul coagulărilor, obezitatea și nivelul mobilității după operație când stabilesc cea mai bună masură pentru prevenirea coagulării, adaugă Hallstrom.
Sursa: MedicalXpress
Această schimbare poate reduce prețul de cost al îngrijirii multor pacienți, fapt important în contextul în care în fiecare an aproximativ un milion de americani suferă o intervenței la genunchi, ne spun cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Michigan.
După operația la genunchi, există riscul de coagulare a sângelui la nivelul picioarelor sau plămânilor. De aceea este obligatoriu pentru pacienți să urmeze un tratament cu anticoagulante după astfel de intervenții.
Unii medici aleg anticoagulantele puternice precum heparina și rivaroxaban, dar nu există dovezi clare care să ateste faptul că sunt mai eficiente decat tratamentele mai ieftine, precum tratamentul cu aspirina, care ar costa doar 2$ pe luna.
„Aspirina singură poate da protecție asemănătoare cu tratamentul cu anticoagulante”, spune Brian R. Hallstrom, chirurg ortoped și asociat pentru departamentul de calitate și siguranță de la Univesitatea Michigan în cadrul departamentului de Chirurgie Ortopedică.
În perioada 2013-2015, timp de 2 ani de zile, utilizarea aspirinei a crescut de la 10% la 50% la pacienții aflați sub îngrijirea chirurgilor aparținând Michigan Arthroplasty Registry Collaborative Quality Initiative (MARCQI), o grupare profesională ce are ca scop asigurarea celei mai bune îngrijiri pacienților cau au suferit o operație de protezare la nivelul șoldului sau al genunchiului.
De atunci, tendința a devenit chiar mai specifică: prescrierea aspirinei a crescut la 70% între chirurgii aparținând MARCQI, spune Hallstrom, care este co-directorul inițiativei și cercetător al Institutului pentru Inovație și Politica Sănătății aparținând Universității din Michigan.
Bazat pe o experiență de peste 41 de mii de pacienți cu intervenții la nivelul genunchilor, studiul poate continua dezbaterea cu privire la utilizare obișnuită a aspirinei pentru prevenirea coagulării.
Și un studiu canadian recent a atestat eficiența aspirinei, doar că cei peste 3.400 de participanți au început întâi tratamentul anticoagulant cu rivaroxaban, în primele 5 zile după operație. După aceasta, aceștia fie au continuat cu același medicament, fie au continuat cu aspirina. Potrivit studiului din Michigan, doar tratamentul cu spirină din prima zi postoperator asigură o protecție adecvată.
În zilele noastre, cei mai mulți pacienți au în general un risc scăzut de coagulare a sângelui, din mai multe cauze: intervenții cu durată mai mică, mai puțin invazive și utilizarea anesteziei locale, care permite mobilizarea precoce după operație, ne spune Hallstrom. Unii pacienți merg acasă chiar în aceeași zi.
„Cel mai important mod de a preveni coagularea sângelui este mișcarea”, spune Hallstrom, notând faptul că riscul coagulării crește în momentul în care pacientul stă într-un singur loc prea mult, cum ar fi în avion sau în patul de spital.
Avantajele aspirinei
„Aspirina este ușor de administrat și este mult mai ieftină”, spune Hallstrom. „Pacienții pot lua aspirina fără prescripție medicală, în timp ce anticoagulantele necesită monitorizare, administrarea pe cale injectabilă, ajustarea frecventă a dozei și sunt foarte scumpe.”Studiul sugerează faptul că cei mai mulți pacienți pot lua aspirină fără să crească riscul tromboembolismului venos, dar medicii trebuie să ia în considerare factorii precum istoricul coagulărilor, obezitatea și nivelul mobilității după operație când stabilesc cea mai bună masură pentru prevenirea coagulării, adaugă Hallstrom.
Sursa: MedicalXpress
Data actualizare: 24-10-2018 | creare: 24-10-2018 | Vizite: 2789
Bibliografie
Aspirin alone a good clot buster after knee surgery, link: https://medicalxpress.com/news/2018-10-aspirin-good-clot-buster-knee.html©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Invenția care poate revoluționa tratamentul diabetului zaharat
- Studiul arată siguranța ablației cu câmp pulsatoriu pentru tratarea pacienților cu fibrilație atrială
- Un nou biomarker ar putea fi utilizat pentru aprecierea riscului de obezitate
- Testul de fertilitate care indică dacă este scăzută rezerva de ovule
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Pastile- urgent
- Aspirina si sportul de preformanta
- Tratament cardio cu Aspenter
- Acid salicilic in crema de fata
- Urgent
- Aspenter pe o perioada mai indelungata - se poate renunta treptat sau dintr-o data?
- Aspacardin in timpul sarcinii
- Aspirina poate reduce efectul anticonceptionalelor?
- Rezultat RMN, urmat de tratament preventiv cu Aspenter 75mg 1/zi