Chirurgia plastică și reconstructivă pediatrică: cele mai frecvente malformații congenitale
În cazul malformațiilor congenitale, chirurgia plastică și reconstructivă este de multe ori cea mai bună opțiune pentru a reda funcția, mobilitatea sau aspectul normal.
În unele cazuri, intervențiile chirurgicale sunt realizate în mai multe etape, iar perioada operatorie poate varia începând cu vârsta de câteva luni pana la câțiva ani, atunci când anumite structuri și-au definitivat dezvoltarea.
Chirurgul plastician efectuează examenul clinic, recomandă investigații imagistice după caz: radiografii, ecografii, CT sau IRM, anumite consulturi interdisciplinare, uneori consult genetic și analize de sânge. Se explică detalii operatorii, riscuri, complicații, perioada de recuperare.
Intervențiile chirurgicale se efectuează sub anestezie generală și este necesară cel puțin o noapte de spitalizare.
Printre cele mai comune defecte congenitale faciale care pot apărea, amintim despicătura de buză și palat, cu multiple forme, care necesită tratament adaptat.
Despicătura de palat este caracterizată printr-o despicătură la nivelul palatului dur (partea osoasă a cerului gurii) și a valului palatin (partea moale), ca urmare a dezvoltării anormale a acestora pe durata sarcinii. Despicătura de buză și palat pot fi prezente simultan sau separat. Ambele pot fi corectate chirurgical, cu rezultate funcționale și estetice foarte bune.
Citiți continuarea articolului: