Arcadia

Litiaza aparatului urinar este cunoscută încă din antichitate, când Hipocrate spunea în jurământul său: „Nu voi tăia ca să scot pietre chiar și la bolnavii la care boala se manifestă. Voi lăsa această operație să fie făcută de cei care practică aceasta.”
În prezent, incidența crescută a litiazei renale determină un cost semnificativ pentru societate, justificat prin costurile crescute ce vizează profilaxia și dezvoltarea metodelor minim invazive de tratament al calculilor aparatului urinar. Incidența bolii litiazice variază între 1 și 20%, în țările dezvoltate incidența fiind constant peste 10%. Riscul de recidivă litiazică este de peste 50% în următorii 5-7 ani după primul episod de formare a unui calcul urinar.

Boala litiazică reprezintă totalitatea factorilor locali și bioumorali ce concură la formarea calculilor aparatului urinar. Această afecțiune nu poate fi controlată în prezent în ceea ce privește momentul apariției calculului și al debutului simptomelor, evoluția sau prognosticul.
Calculii aparatului urinar pot fi împărțiți în:

• calculi infecțioși: fosfat amoniaco-magnezian, apatită, urat de amoniu;
• calculi non-infecțioși: oxalat de calciu, fosfat de calciu, acid uric;
• cauze genetice: cistină, xantină, 2,8-dihidroxiadenină;
• cauze medicamentoase: diverse medicamente care pot cristaliza în urină (chinlone, ampicilină, amoxicilină, indinavir și alți inhibitori de protează folosiți în tratamentul pacienților cu HIV, triamteren) sau medicamente care influențează compoziția urinei (acetazolamidă, alopurinol, acid ascorbic, furosemidă, losartan, laxative, vitamina D).

Citiți continuarea articolului:

https://www.arcadiamedical.ro/medinfo/cum-putem-preveni-formarea-calculilor-renali