Prevenția: arma cea mai eficientă contra AVC-ului
Prevenția primară este extrem de importantă putând evita până la 75% din cazurile de AVC și se bazează pe depistarea și tratamentul imediat al factorilor de risc neuro-vascular:
- factori de risc ateromatozici: tabagismul, obezitatea, HTA, diabetul, dislipidemia, etilismul, sedentarismul, patologia dentară cronică (cariile dentare, parodontoza), consumul de droguri etc.
- factori de risc emboligeni: fibrilația auriculară, insuficiența cardiacă cronică sau diversele cardiopatii cu scăderea fracției de ejecție a ventricului stâng, cu risc de trombus intra-cavitar emboligen etc.
Prevenția secundară constă în depistarea cauzei AVC-ului și a factorilor de risc, cu tratamentul rapid și agresiv al acestora, evitând în acest fel recidiva unui alt AVC, riscul de recidivă la 5 ani fiind de 10%. În paralel, pacientul va primi din primul moment (cu excepția cazurilor de tromboliză la care se așteaptă 24 de ore) un tratament anti-trombotic (antiagregant plachetar sau anticoagulant, extrem de rar asocierea ambelor și pe o scurtă durată).
Complementar tratamentului medicamentos al cauzei și al factorilor de risc se instaurează tratamentul non-medicamentos al acestora: regimul alimentar, educația pentru activitate fizică, oprirea fumatului etc.
Unde este cazul, se asociază într-o etapă ulterioară tratamentul chirurgical vascular (ex. endarteriectomia carotidiană), tratamentul endovascular (ex. al unei stenoze intra-craniene, al unui MAV intra-cranian), ligatura auriculului stâng, tratamentul FOP-ului etc.
Protocolul de investigație este destul de standardizat pentru AVC-ul ischemic sau hemoragic, iar bilanțul diagnostic cuprinde de bază aceleași examene standard (analize de sânge, monitorizare în Stroke-Unit, CT/RMN cerebrală, EDTSA/EDTC, ETT și Holter-ECG). Câteva precizări se impun însă în bilanțul și/sau tratamentul secundar neurovascular în câteva cazuri particulare.
Citiți mai multe:
https://www.arcadiamedical.ro/medinfo/preventia-arma-cea-mai-eficienta-contra-avc-ului