Antibioticele în timpul sarcinii

Antibioticele sunt prescrise frecvent în sarcină, dar acestea trebuie administrate cu precauție și la recomandările medicului. În timp ce unele au un profil bun de siguranță, altele ar trebui evitate din cauza riscurilor asociate. Siguranța depinde de mai mulți factori:

• tipul de antibiotic
• momentul din sarcină când este administrat
• durata tratamentului
• doza
• posibile riscuri asupra sarcinii (1)

Printre antibioticele considerate în general sigure în sarcină se numără penicilinele, cefalosporinele și clindamicina. Antibioticele considerate că ar avea anumite riscuri sunt tetraciclinele (care pot afecta dezvoltarea osoasă a fătului) și sulfonamidele. (1)

Efectele antibioticelor în sarcină

Peniciline

În categoria penicilinelor întră amoxicilina, ampicilina, co-amoxiclav (amoxicilină- acid clavulanic), benzilpenicilina, fenoximetilpenicilina, piperacilina, ticarcilina, flucloxacilina, temocilina. Marea majoritate a datelor disponibile la acest moment susțin că penicilinele, cu excepția flucloxacilinei, piperacilinei, temocilinei și ticarcilinei nu determină un risc crescut de malformații congenitale, deces intrauterin, avort, naștere prematură, greutate scăzută la naștere. Un singur studiu sugerează o corelație între expunerea intrauterină la peniciline și dezvoltarea astmului la nou-născut. În toate cazurile, tratamentul antibiotic trebuie ghidat de rezultatul antibiogramei. (2)

Cefalosporine

Cefalosporinele includ cefaclor, cefalexin, cefadroxil, cefixima, cefotaxima, cefpodoxima, cefradina, ceftazidina, ceftriaxona și cefuroxim. Tratamentul cu cefalosporine în timpul sarcinii trebuie să se administreze doar la recomandarea medicului, după calcularea raportului risc versus beneficiu. Există 2 studii care sugerează absența unei legături între frecvența malformațiilor congenitale la făt și utilizarea cefalosporinelor de către mamă. În ceea ce privește riscul unui anumit defect congenital, au fost efectuate mai multe studii. Unul dintre ele a identificat o posibilă corelație între cefalosporine și riscul de malformații cardiace. Altul sugerează o posibilă legătură între aceste antibiotice și defectul septal atrial. Un singur studiu a descoperit o corelație posibilă între utilizarea cefalosporinelor în primul trimestru și apariția atreziei anorectale. Având în vedere că toate aceste rezultate au fost sugerate de către un singur studiu, sunt necesare mai multe cercetări în domeniu. Cât despre riscul de avort, într-un singur studiu se menționează absența unei legături între cefalosporine, mai exact cefalexin, și posibilitatea avortului. Nu există studii care să fi analizat riscul de naștere a unui făt mort în urmă administrării cefalosporinelor. (3)

Clindamicina

Clindamicina este un antibiotic utilizat pentru tratarea infecțiilor bacteriene. Un studiu care a inclus 249 gravide cu infecție vaginală bacteriană sugerează că tratamentul cu clindamicină reduce riscul de avort și naștere prematură. De asemenea, numeroase studii clinice efectuate la gravide, dar și la animale, au infirmat prezența unui risc crescut de defecte congenitale. Aceste rezultate sunt valabile atât în cazul preparatelor orale cu clindamicină cât și a celor topice. În ceea ce privește apariția tulburărilor de comportament sau învățare, nu au fost efectuate studii care să sugereze o legătură între clindamicină și acestea. (4)

Tetracicline

Studiile realizate pe modele animale au arătat că tetraciclinele cresc riscul de embriotoxicitate și teratogenitate, având efecte negative asupra formării scheletale. Deși nu există studii efectuate la specia umană, au fost raportate cazuri de hepatotoxicitate maternă și defecte congenitale. Dacă sunt utilizate în a doua jumătate a sarcinii, tetraciclinele pot determina decolorarea permanentă a dinților și hipoplazie a smalțului dentar. Prin urmare, nu se recomandă administrarea tetraciclinelor în sarcină, mai ales în utlima jumătate a acesteia. (5)

Sulfonamide

Deoarece sulfonamidele trec de placentă și competiționează cu bilirubina pentru legarea la albumina serică, acest lucru crește nivelul bilirubinei libere în sânge. Prin urmare, dacă sulfonamidele se administrează chiar înainte de naștere, vor crește riscul de hiperbilirubinemie, icter și kernicterus la nou-născut. Există un studiu retrospectiv realizat pe 1.369 de paciente care a demonstrat că posibilitatea apariției malformațiilor este mai mare la feții din mame cărora li s-au administrat sulfonamide. Un alt studiu retrospectiv sugerează că există o corelație între utilizarea sulfonamidelor și riscul de despicătură labio-palatină. (6)