Dezvoltare personală
Autor: Ana-Cristina Bădița
Omul este o ființă cu destin ciudat.
Biologic vorbind, este un animal dornic de supraviețuire și reproducere.
Dacă s-ar rezuma la atât, omul nu ar fi nefericit. Găsirea surselor de hrană și sex l-ar mulțumi îndeajuns.
Însă Mirarea și capacitatea de a reflecta la propria condiție fac posibilă transcenderea simplelor trebuințe și îi alimentează dorința de a (se) descoperi și, astfel, de a-și alege viața pe care o dorește.
Ce descoperă el?
În primul rand, Moartea.
Omul e singura ființă care își conștientizează propria finitudine , iar aceasta este prima și cea mai puternică sursă de angoasă. Omul dorește să trăiască, dar știe că, într-o zi, va muri. Aici apare primul conflict.
Însă, fără certitudinea morții, omul și-ar amâna constant viața.
Plăcerile s-ar dilua, relațiile ar fi terne și fără gust, idealurile ar fi realizabile, ambițiile și tristețile nu și-ar avea rostul. Totul s-ar amâna pe un ”mâine” infinit și viața ar fi o înșiruire de clipe netrăite. Timpul ar avea prea multă răbdare...
Iată de ce moartea apare ca un facilitator al unei schimbări de perspectivă interioară.
Descoperă, apoi, că este Liber.
Aruncat într-un univers misterios de semne, simboluri, reguli și relații, omul, la început, le acceptă ca fiind ”date”, eterne, de neschimbat. Apoi, treptat, pe măsură ce se maturizează, devine conștient că el contribuie la alcătuirea lumii sale prin alegerile pe care le face: este ”condamnat la libertate”, cum a spus Sartre. Iar sensul și coerența sunt doar aparente, sunt valul liniștitor de rutine care asigură confortul celor care nu se (mai) întreabă. Apare conflictul dintre aspirația spre sens și structură și faptul că ele nu sunt date din exterior, ci trebuie găsite .
Nenumăratele alegeri îl fac Responsabil ... și angoasat. Pentru orice DA exista mai mulți de NU: opț iunile pot fi infinite, însă viata are un sfârșit. În fiecare clipă el face alegeri: renunță la unele lucruri pentru altele, își petrece timpul cu un om și nu cu altul. Iar fiecare alegere se adună, ca picăturile de apă, și formează oceanul care este viața însuși. Alegerile îl definesc.
El poartă pe umeri responsabilitatea propriei vieți și nu există niciun alt vinovat pentru regretele de dinaintea căderii cortinei. Acesta este un adevăr simplu, care doare atunci când, la sfârșit, regretele sunt mai multe decât satisfacțiile.
Dar unde sunt ceilalți?
Omul îi descoperă vâslind pe același ocean, dar nu în aceeași luntre. Destinul lui este de a muri singur, nimeni nu poate muri pentru el sau alături de el. Izolarea Existențială este o provocare adresată dorinței sale acute de apropiere și unire. Pentru că pe toți ne așteaptă sfârșitul, putem fi sensibili la angoasele celorlalți. Solidaritatea și iubirea sunt experiențe care îmbogățesc.
În mod obișnuit, omul nu reflectează la condiția sa și nu își conștientizează temerile.
Când ajunge el să le perceapă ca atare?
Atunci când are EXPERIENȚE LIMITĂ :
- moartea unei persoane dragi
- o boală gravă, un accident
- o despărțire (sau decizia de a întemeia un cămin)
- o aniversare importantă
- pensionarea, schimbarea radicală a locului de muncă, mutarea din vechea casă etc.
- reîntâlnirea foștilor colegi de școală după mult timp
- vise recurente și semnificative, care sugerează angoase
Cum abordăm aceste conflicte existențiale?
Printr- o formă de consiliere care își are rădăcinile în filosofie (fenomenologie și existențialism) și care ne învață, în primul rând, că suntem liberi și singurii responsabili pentru ce facem cu viața noastră, pe care o vom numi consiliere existențială .
Ce este CONSILIEREA EXISTENȚIALĂ?
”O abordare terapeutică dinamică ce se concentrează asupra neliniștilor care își au originea în existență” (Irvin Yalom, una dintre figurile proeminente ale terapiei existențiale în SUA).
Ce este PATOLOGIA din punct de vedere existențial?
Patologia este definită ca gestionarea ineficientă a angoaselor fundamentale (față de moarte, lipsa de sens, libertate și izolare existențială) .
Care sunt PREMISELE CONSILIERII EXISTENȚIALE?
Cu rădăcini în fenomenologie (Husserl, Heidegger) și existențialism (Sartre, Camus), poziția existențială privește persoana ca pe o ființă în devenire, care se definește pe sine toată viața.
Noi nu suntem doar subiecți reacționând la stimuli externi și nici nu percepem acurat realitatea; fiecare dintre noi o percepem în mod diferit și, în plus, participăm la construcția ei.
Există elemente comune pentru că altfel nu am putea comunica, însă nuanțele, punctele de disjungere sunt la fel de importante... și trebuie acceptate.
În plus, noi în orice clipă alegem ceea ce vrem să devenim, devenirea nu are sfârșit decât în moarte. Avem oricând până atunci POSIBILITATEA DE A FACE SCHIMBĂRI MAJORE .
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ȘEDINȚE?
Psihologul încearcă să adopte perspectiva tovarășului său de drum (privit nu ca un pacient, ci ca un om aflat în aceeași dificilă condiție de...om) pentru a-i înțelege disperarea.
Privește din unghiul său, este empatic; îl acceptă; nu îl critică, nu îl judecă după normele proprii.
Diagnosticul este mai puțin important pentru că interesul vizează experiența celui care vine la consiliere, nu devianța de la norme.
Se analizează relația ”aici și acum”, cea din ședință, pentru că tot ce se manifestă în viață este oglindit în cabinet. Avem în vedere:
- ”conținutul” actului terapeutic (problemele care trebuie rezolvate, comportamentele verbale și nonverbale)
- ”procesul” (relația terapeutică, apropierea dintre cei doi tovarăși)
DE CE ESTE IMPORTANTĂ RELAȚIA TERAPEUTICĂ?
Psihoterapia este ”o repetiție generală pentru viață” (Irvin Yalom) , iar relația terapeutică este un mijloc pentru a atinge acest scop: de a experimenta și a exersa tot ce ne poate fi util, apoi, în confruntarea cu ”realitatea”.
Pentru a realiza acest lucru avem nevoie de o relație terapeutică autentică, onestă, caracterizată prin deschidere, empatie, încredere, sinceritate, solidaritate.
Beneficiile relației terapeutice autentice :
- relația este cadrul pentru dezvăluirea cât mai profundă și completă a celuilalt
- acesta are experiența de a fi acceptat și înțeles
- învață/exersează abilități sociale
- are un reper privind ce presupune o relație intimă și profundă (onestitate, deschidere, curaj)
Astfel, terapeutul analizează emoțiile și comportamentele care apar în terapie la ambii participanți.
Acestea sunt, în general, semne ale unor atitudini mai profunde sau înrădăcinate față de viață și relații.
Împreună se lucrează la punerea lor în perspectivă și investigarea alternativelor pentru o viață împlinită.
Biologic vorbind, este un animal dornic de supraviețuire și reproducere.
Dacă s-ar rezuma la atât, omul nu ar fi nefericit. Găsirea surselor de hrană și sex l-ar mulțumi îndeajuns.
Însă Mirarea și capacitatea de a reflecta la propria condiție fac posibilă transcenderea simplelor trebuințe și îi alimentează dorința de a (se) descoperi și, astfel, de a-și alege viața pe care o dorește.
Ce descoperă el?
În primul rand, Moartea.
Omul e singura ființă care își conștientizează propria finitudine , iar aceasta este prima și cea mai puternică sursă de angoasă. Omul dorește să trăiască, dar știe că, într-o zi, va muri. Aici apare primul conflict.
Însă, fără certitudinea morții, omul și-ar amâna constant viața.
Plăcerile s-ar dilua, relațiile ar fi terne și fără gust, idealurile ar fi realizabile, ambițiile și tristețile nu și-ar avea rostul. Totul s-ar amâna pe un ”mâine” infinit și viața ar fi o înșiruire de clipe netrăite. Timpul ar avea prea multă răbdare...
Iată de ce moartea apare ca un facilitator al unei schimbări de perspectivă interioară.
Descoperă, apoi, că este Liber.
Aruncat într-un univers misterios de semne, simboluri, reguli și relații, omul, la început, le acceptă ca fiind ”date”, eterne, de neschimbat. Apoi, treptat, pe măsură ce se maturizează, devine conștient că el contribuie la alcătuirea lumii sale prin alegerile pe care le face: este ”condamnat la libertate”, cum a spus Sartre. Iar sensul și coerența sunt doar aparente, sunt valul liniștitor de rutine care asigură confortul celor care nu se (mai) întreabă. Apare conflictul dintre aspirația spre sens și structură și faptul că ele nu sunt date din exterior, ci trebuie găsite .
Nenumăratele alegeri îl fac Responsabil ... și angoasat. Pentru orice DA exista mai mulți de NU: opț iunile pot fi infinite, însă viata are un sfârșit. În fiecare clipă el face alegeri: renunță la unele lucruri pentru altele, își petrece timpul cu un om și nu cu altul. Iar fiecare alegere se adună, ca picăturile de apă, și formează oceanul care este viața însuși. Alegerile îl definesc.
El poartă pe umeri responsabilitatea propriei vieți și nu există niciun alt vinovat pentru regretele de dinaintea căderii cortinei. Acesta este un adevăr simplu, care doare atunci când, la sfârșit, regretele sunt mai multe decât satisfacțiile.
Dar unde sunt ceilalți?
Omul îi descoperă vâslind pe același ocean, dar nu în aceeași luntre. Destinul lui este de a muri singur, nimeni nu poate muri pentru el sau alături de el. Izolarea Existențială este o provocare adresată dorinței sale acute de apropiere și unire. Pentru că pe toți ne așteaptă sfârșitul, putem fi sensibili la angoasele celorlalți. Solidaritatea și iubirea sunt experiențe care îmbogățesc.
În mod obișnuit, omul nu reflectează la condiția sa și nu își conștientizează temerile.
Când ajunge el să le perceapă ca atare?
Atunci când are EXPERIENȚE LIMITĂ :
- moartea unei persoane dragi
- o boală gravă, un accident
- o despărțire (sau decizia de a întemeia un cămin)
- o aniversare importantă
- pensionarea, schimbarea radicală a locului de muncă, mutarea din vechea casă etc.
- reîntâlnirea foștilor colegi de școală după mult timp
- vise recurente și semnificative, care sugerează angoase
Cum abordăm aceste conflicte existențiale?
Printr- o formă de consiliere care își are rădăcinile în filosofie (fenomenologie și existențialism) și care ne învață, în primul rând, că suntem liberi și singurii responsabili pentru ce facem cu viața noastră, pe care o vom numi consiliere existențială .
Ce este CONSILIEREA EXISTENȚIALĂ?
”O abordare terapeutică dinamică ce se concentrează asupra neliniștilor care își au originea în existență” (Irvin Yalom, una dintre figurile proeminente ale terapiei existențiale în SUA).
Ce este PATOLOGIA din punct de vedere existențial?
Patologia este definită ca gestionarea ineficientă a angoaselor fundamentale (față de moarte, lipsa de sens, libertate și izolare existențială) .
Care sunt PREMISELE CONSILIERII EXISTENȚIALE?
Cu rădăcini în fenomenologie (Husserl, Heidegger) și existențialism (Sartre, Camus), poziția existențială privește persoana ca pe o ființă în devenire, care se definește pe sine toată viața.
Noi nu suntem doar subiecți reacționând la stimuli externi și nici nu percepem acurat realitatea; fiecare dintre noi o percepem în mod diferit și, în plus, participăm la construcția ei.
Există elemente comune pentru că altfel nu am putea comunica, însă nuanțele, punctele de disjungere sunt la fel de importante... și trebuie acceptate.
În plus, noi în orice clipă alegem ceea ce vrem să devenim, devenirea nu are sfârșit decât în moarte. Avem oricând până atunci POSIBILITATEA DE A FACE SCHIMBĂRI MAJORE .
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ȘEDINȚE?
Psihologul încearcă să adopte perspectiva tovarășului său de drum (privit nu ca un pacient, ci ca un om aflat în aceeași dificilă condiție de...om) pentru a-i înțelege disperarea.
Privește din unghiul său, este empatic; îl acceptă; nu îl critică, nu îl judecă după normele proprii.
Diagnosticul este mai puțin important pentru că interesul vizează experiența celui care vine la consiliere, nu devianța de la norme.
Se analizează relația ”aici și acum”, cea din ședință, pentru că tot ce se manifestă în viață este oglindit în cabinet. Avem în vedere:
- ”conținutul” actului terapeutic (problemele care trebuie rezolvate, comportamentele verbale și nonverbale)
- ”procesul” (relația terapeutică, apropierea dintre cei doi tovarăși)
DE CE ESTE IMPORTANTĂ RELAȚIA TERAPEUTICĂ?
Psihoterapia este ”o repetiție generală pentru viață” (Irvin Yalom) , iar relația terapeutică este un mijloc pentru a atinge acest scop: de a experimenta și a exersa tot ce ne poate fi util, apoi, în confruntarea cu ”realitatea”.
Pentru a realiza acest lucru avem nevoie de o relație terapeutică autentică, onestă, caracterizată prin deschidere, empatie, încredere, sinceritate, solidaritate.
Beneficiile relației terapeutice autentice :
- relația este cadrul pentru dezvăluirea cât mai profundă și completă a celuilalt
- acesta are experiența de a fi acceptat și înțeles
- învață/exersează abilități sociale
- are un reper privind ce presupune o relație intimă și profundă (onestitate, deschidere, curaj)
Astfel, terapeutul analizează emoțiile și comportamentele care apar în terapie la ambii participanți.
Acestea sunt, în general, semne ale unor atitudini mai profunde sau înrădăcinate față de viață și relații.
Împreună se lucrează la punerea lor în perspectivă și investigarea alternativelor pentru o viață împlinită.