Alimentația în timpul tratamentului împotriva cancerului este crucială și influențează mortalitatea, indică un studiu
©
Autor: Teodorescu Mihai

Studiul actual, realizat printr-o colaborare a cercetătorilor din Marea Britanie și Țările de Jos, a înregistrat aportul alimentar a 91 de pacienți cu melanom avansat (n.r. formă de cancer de piele determinat de creșterea și răspândirea necontrolată a melanocitelor, celulele care produc pigmentul pielii), tratați cu inhibitori ai punctului de control imun, medicamente de imunoterapie care și-au dovedit eficacitatea în tratarea melanomului. Progresul tratamentului pacienților incluși în studiu a fost monitorizat de către medici la intervale scurte de timp.
Rezultatele au indicat faptul că dieta mediteraneană a îmbunătățit semnificativ rata generală de răspuns la tratament și supraviețuirea fără progresia cancerului la 12 luni. De asemenea, cercetătorii au constatat că cerealele integrale și leguminoasele pot reduce probabilitatea de apariție a unor efecte secundare induse de medicamentele împotriva cancerului, precum colita. În schimb, consumul de carne roșie și carne procesată a crescut riscul de apariție al efectelor adverse.
„Studiul subliniază importanța evaluării dietei la pacienții cu cancer care încep tratamentul cu inhibatori ai punctului de control și susține rolul esențial pe care strategiile alimentare îl pot avea pentru a îmbunătăți rezultatele și supraviețuirea pacienților”, declară autorul studiului, Laura Bolte, doctorand în cadrul Centrului Medical Universitar Groningen.
sursa: News Medical
Data actualizare: 12-10-2022 | creare: 12-10-2022 | Vizite: 374
Bibliografie
Diet plays an important role in the success of immunotherapy, link: https://www.news-medical.net/news/20221010/Diet-plays-an-important-role-in-the-success-of-immunotherapy.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Oamenii de știință identifică șase gene legate de riscul de cancer, dezvăluind noi perspective asupra predispoziției la cancer
- Expunerea la radiații puternice de frecvență radio duce la dezvoltarea celulelor canceroase la șobolani
- Radioterapia FLASH - o serie de tratament pentru cancer administrată într-o secundă
- Cispaltina îmbunătățește capacitatea sistemului imun de a lupta împotriva cancerului de vezică
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni