Activitatea fizică și sportul la persoanele cu insuficiență cardiacă

Insuficiența cardiacă cronică reprezintă o provocare majoră în domeniul sănătății, afectând milioane de persoane la nivel global. Tratamentele convenționale se concentrează pe medicamente și intervenții chirurgicale, însă rolul exercițiilor fizice în managementul acestei afecțiuni a rămas subevaluat.

Activitatea fizică poate juca un rol important în managementul insuficienței cardiace, contribuind la îmbunătățirea calității vieții și a capacității de efort a persoanelor afectate. Este esențial, însă, ca orice program de exerciții fizice să fie personalizat și adaptat în funcție de starea de sănătate, severitatea insuficienței cardiace și recomandările medicului.

Persoanele cu insuficiență cardiacă obosesc foarte ușor pentru că inima lor nu reușește să pompeze suficient sânge către țesuturi. În funcție patologia cardiacă, persoanele cu insuficiență cardiacă obosesc deseori chiar și un mers ușor, uneori și în repaos, încât pare imposibil să facă o activitate fizică.

Deși utilizarea terapiei cu exerciții fizice la pacienții cu insuficiență cardiacă a fost susținută de mai multe studii clinice, cel mai recent fiind studiul HF-ACTION, Alvarez și colegii săi subliniază că doar 10.4% dintre pacienții eligibili cu insuficiență cardiacă primesc reabilitare cardiacă după spitalizare în SUA. [4] Cu siguranță procentul este și mai mic în România.

 

Recomandări din Ghidul 2023 al American Heart Association/American College of Cardiology

Înainte de a intra în detaliul acestui subiect vă oferim o scurtă traducere din ghidul 2023 al American Heart Association/American College of Cardiology [1]:

Câteva sfaturi și recomandări generale

Mai jos vom încerca să vă oferim câteva sfaturi și să răspundem la principalele întrebări pe care le-ați putea avea pe acest subiect.

1. Consult medical prealabil:

Înainte de a începe orice program de exerciții, este esențial să discutați cu medicul dumneavoastră sau cu un specialist în reabilitare cardiacă. Aceștia vă pot evalua starea de sănătate (cum ar fi ECG sau ecocardiografia, pentru a evalua starea inimii dumneavoastră) și pot recomanda un plan de exerciții personalizat, care să vă permită să beneficiați de activitatea fizică în siguranță și să minimizați riscurile asociate. În unele cazuri, poate fi indicată participarea la un program structurat de reabilitare cardiacă, unde exercițiile și activitățile sunt monitorizate și ajustate în funcție de nevoile specifice ale fiecărui pacient.

2. Monitorizarea simptomelor:

Fiți atenți la semnele care ar putea indica o suprasolicitare, cum ar fi dificultățile de respirație neobișnuite, amețelile, durerea în piept, palpitațiile sau oboseala excesivă.

3. Tipul de exerciții:

• Exerciții aerobice cu impact redus: Mersul pe jos, ciclismul staționar, înotul și aqua-gimnastica sunt adesea recomandate. Acestea ajută la îmbunătățirea rezistenței cardiovasculare fără a suprasolicita inima.
• Exerciții de rezistență ușoară: Antrenamentul cu greutăți foarte mici sau cu benzi elastice poate fi benefic pentru menținerea masei musculare, dar trebuie abordat cu precauție și sub supravegherea unui specialist.
• Evitați activitățile care presupun efort intens sau care cresc brusc tensiunea arterială și frecvența cardiacă.

4. Intensitatea exercițiilor:

Intensitatea scăzută până la moderată: Este important să începeți lent și să creșteți treptat intensitatea și durata exercițiilor, evitând suprasolicitarea. Utilizarea unui monitor de ritm cardiac poate ajuta la menținerea efortului într-un interval sigur, de obicei 50%-70% din frecvența cardiacă maximă estimată, în funcție de recomandările medicului.

5. Durata și frecvența:

Începeți cu sesiuni scurte, de 5-10 minute, și creșteți durata treptat. În general, se recomandă 150 de minute de activitate moderată pe săptămână, împărțită în sesiuni zilnice sau de câteva ori pe săptămână.

6. Hidratarea și alimentația:

Asigurați-vă că vă hidratați corespunzător înainte, în timpul și după exerciții. Evitați mesele grele cu 1-2 ore înainte de a face sport.

7. Încălzirea și răcirea:

Includeți o perioadă de încălzire și de răcire la începutul și sfârșitul fiecărei sesiuni de exerciții pentru a evita stresul brusc asupra inimii.

8. Evitarea extremelor:

Evitați exercițiile în condiții extreme de temperatură și umiditate, deoarece acestea pot pune o presiune suplimentară asupra inimii.

9. Ajustări în funcție de starea de sănătate:

Fiți pregătit să ajustați nivelul de activitate în funcție de simptomele zilnice și să luați zile de repaus atunci când este necesar.

10. Comunicarea cu medicul:

Informați cardiologul despre orice schimbări în rutina de exerciții sau în simptomele pe care le experimentați.

Contraindicațiile activităților fizice în patologia cardiovasculară

Conform American Heart Association/American College of Cardiology urmatoarele patologii au contraindicație de efort prin activitate fizică:

• - angina instabilă,
• - patologii cardiovasculare cu risc înalt: aritmii de grad înalt, insuficiență cardiacă decompensată, boală tromboembolică activă
• - patologii noncardiovasculare instabile sau care pun viața în pericol, cum ar fi infecția activă, diabetul necontrolat, cancerul în stadiu terminal sau problemele psihologice instabile. [1]

Cu alte cuvinte, persoanele cu angina pectorală (stabilă), insuficiență cardiacă compensată medicamentos nu au contraindicație de activitate fizică.

 

Poate sportul să agraveze insuficiența cardiacă?

Activitățile intense, competițiile sportive sau exercițiile fără supervizare pot crește riscul de agravare a insuficienței cardiace.

Pot muri dacă am insuficiență cardiacă și fac sport?

Riscul de deces în urma activității fizice este scăzut atunci când exercițiile sunt efectuate în mod corespunzător și sub îndrumare medicală. Totuși, persoanele cu insuficiență cardiacă severă sau cu simptome instabile trebuie să fie extrem de precaute și să discute în detaliu cu medicul lor înainte de a începe orice formă de activitate fizică.

Sportul la persoanele cu boli cardiovasculare cronice [1]

Mai jos vă oferim recomandările 2023 ale American Heart Association și American College of Cardiology:

 

Antrenamentul fizic de intensitate moderată până la ridicată la persoanele cu boli cardiovasculare cronice (CCD), care se realizează în programele de reabilitare cardiacă (CR), îmbunătățește capacitatea funcțională, calitatea vieții legată de sănătate, controlul factorilor de risc cardiovascular și ratele de mortalitate. Pe lângă antrenamentul fizic continuu, de intensitate moderată, antrenamentul în intervale de înaltă intensitate pare de asemenea să fie o abordare eficace și sigură a antrenamentului aerobic la persoanele cu CCD.

Liniile directoare din Statele Unite recomandă ca adulții care nu au contraindicații pentru exerciții fizice să facă cel puțin 150 până la 300 de minute pe săptămână de activitate fizică aerobică de intensitate moderată, sau cel puțin 75 până la 150 de minute pe săptămână de activitate fizică aerobică de intensitate viguroasă (mai ridicată), sau o combinație echivalentă de activitate aerobică de intensitate moderată și viguroasă. [1]

Activitățile de întărire musculară (antrenamentul de rezistență) sunt recomandate pe parcursul a cel puțin 2 zile pe săptămână. Antrenamentul de rezistență pentru îmbunătățirea în siguranță a forței musculare îmbunătățește capacitatea funcțională și calitatea vieții. Antrenamentul de rezistență poate reduce, de asemenea, ratele de mortalitate la persoanele cu CCD. [1]

Comparativ cu un stil de viață sedentar, activitățile de intensitate mai scăzută (de exemplu, grădinăritul), activitățile fizice la birou și urcarea scărilor îmbunătățesc cheltuiala energetică, capacitatea funcțională și riscul cardiometabolic, în special la persoanele anterior sedentare care nu fac exerciții fizice în mod regulat.

Intervențiile, cum ar fi utilizarea contoarelor de pași și prompturile de mers, pot fi utile în reducerea timpului sedentar și în creșterea activităților de stil de viață la persoanele cu CCD. [1]

Particularități ale activității fizice în functie de patologia cardiacă:

1. Cardiopatia ischemică (boala coronariană): Efortul fizic intens poate crește cerința de oxigen a miocardului, ceea ce poate precipita un episod de angină pectorală sau chiar un infarct miocardic la pacienții cu artere coronare afectate.
2. Miocardiopatia hipertrofică: Aceasta este o afecțiune în care mușchiul inimii (miocardul) se îngroașă anormal, ceea ce poate obstrucționa fluxul sanguin și poate crește riscul de aritmii cardiace periculoase în timpul exercițiilor intense.
3. Tulburări de ritm cardiac (aritmii): Persoanele cu anumite tipuri de aritmii, cum ar fi fibrilația atrială, tahicardia ventriculară sau sindromul de QT lung, pot experimenta exacerbarea simptomelor sau apariția unor evenimente aritmice grave în timpul activităților fizice.
4. Boli ale valvelor cardiace (stenoza valvulară, insuficiența valvulară): Anumite afecțiuni valvulare, în special stenoza aortică severă, pot fi agravate de exercițiile intense, deoarece inima este forțată să lucreze mai greu pentru a pompa sângele prin valvele îngustate sau defecte.
5. Hipertensiune arterială necontrolată: Exercițiile fizice intense pot duce la creșteri periculoase ale tensiunii arteriale la persoanele cu hipertensiune arterială necontrolată, crescând riscul de complicații cardiace și vasculare.
6. Cardiopatia congenitală: Anumite defecte cardiace prezente de la naștere pot limita capacitatea inimii de a face față efortului suplimentar impus de exercițiile fizice intense, necesitând o evaluare atentă și un plan de exerciții personalizat.

Studii:

Eficacitatea și siguranța antrenamentului la pacienții cu insuficiență cardiacă cronică [3]

Un studiu [3] multicentric randomizat pe 2331 de pacienți a tras urmatoarele concluzii privind beneficiile antrenamentului fizic în insuficiența cardiacă cronică:

• - participanții: vârsta medie 59 ani, 28% femei, 37% prezentau simptome de clasa III sau IV
• - etiologia insuficienței cardiace a fost ischemică în 51% dintre cazuri, iar fracția mediană de ejecție ventriculară stângă a fost de 25%.
• - aderența la exerciții: a scăzut de la o medie de 95 de minute pe săptămână în lunile 4-6 de urmărire la 74 de minute pe săptămână în lunile 10-12.
• - mortalitatea sau spitalizarea a fost ușor mai crescută în grupul fără exerciții fizice. Un total de 759 de pacienți (65%) din grupul de antrenament fizic au murit sau au fost spitalizați comparativ cu 796 de pacienți (68%) din grupul de îngrijire obișnuită.  Reducerile nesemnificative statistic în grupul de antrenament fizic au inclus mortalitatea (16% vs 17% în grupul de îngrijire obișnuită), mortalitatea cardiovasculară sau spitalizarea cardiovasculară (55% vs 58%), și mortalitatea cardiovasculară sau spitalizarea pentru insuficiența cardiacă (30% vs 34%). [3]

 

ExTraMATCH - Impactul antrenamentului fizic asupra supraviețuirii în insuficiența cardiacă: o meta-analiză [6]

În lumina provocărilor aduse de insuficiența cardiacă cronică și disfuncția sistolică a ventriculului stâng, o meta-analiză colaborativă a fost efectuată pentru a evalua efectul antrenamentului fizic asupra supraviețuirii pacienților afectați. Studiul, cunoscut sub numele de ExTraMATCH (Exercise Training Meta-Analysis of Trials in Chronic Heart Failure Patients), a adunat și analizat date din nouă seturi de date, totalizând 801 pacienți, dintre care 395 au primit antrenament fizic, iar 406 au servit drept grup de control.

Rezultate

Pe parcursul unei perioade medii de urmărire de 705 (±729) zile, s-au înregistrat 88 (22%) decese în grupul de exerciții și 105 (26%) în grupul de control.

Antrenamentul fizic a redus semnificativ mortalitatea, cu un raport de hazard de 0.65 (interval de încredere 95%, 0.46 până la 0.92; chi pătrat logaritmic = 5.9; P = 0.015).

De asemenea, a fost redus punctul secundar de finalizare al decesului sau admiterii în spital (raport de hazard 0.72, interval de încredere 95%, 0.56 până la 0.93; chi pătrat logaritmic = 6.4; P = 0.011).

Nu s-au observat efecte semnificative specifice subgrupurilor de tratament.

Concluzii

Meta-analiza studiilor randomizate până în prezent nu oferă dovezi că programele de antrenament fizic supravegheate medical ar putea fi periculoase pentru pacienții cu insuficiență cardiacă. Dimpotrivă, există dovezi clare ale reducerii globale a mortalității. Cercetările ulterioare ar trebui să se concentreze pe optimizarea programelor de exerciții fizice și identificarea grupurilor de pacienți potriviți pentru aceste intervenții. Această meta-analiză subliniază importanța integrării antrenamentului fizic în managementul standard al pacienților cu insuficiență cardiacă, evidențiind beneficiile potențiale ale acestui tratament adjuvant în îmbunătățirea supraviețuirii și calității vieții. [6]

 

Antrenamentul fizic pentru pacienții cu insuficiență cardiacă: o revizuire sistematică a factorilor care îmbunătățesc mortalitatea și morbiditatea [7]

În total, 81 de studii au fost identificate, incluzând 30 de studii randomizate controlate, cinci studii controlate nerandomizate, nouă studii crossover randomizate și 37 de studii cohort longitudinale. Antrenamentul fizic a fost efectuat pe 2387 de pacienți. Creșterea medie a consumului maxim de oxigen a fost de 17% în 57 de studii care au măsurat direct consumul de oxigen, 17% în 40 de studii de antrenament aerob, 9% în trei studii care au folosit doar antrenamentul de forță, 15% în 13 studii de antrenament combinat aerob și de forță, și 16% în studiul unic pe antrenamentul inspirator.

Nu au fost raportate decese direct legate de exercițiu în timpul a peste 60.000 de ore-pacient de antrenament fizic. În perioadele de antrenament și urmărire ale studiilor randomizate controlate, au fost înregistrate 56 de evenimente combinate (decese sau evenimente adverse) în grupurile de exercițiu și 75 de evenimente combinate în grupurile de control (raportul de șanse [OR] = 0.98; intervalul de încredere [CI] 95%: 0.61 la 1.32; P = 0.60). În aceeași perioadă, au decedat 26 de subiecți din grupurile de exercițiu și 41 de subiecți din grupurile fără exerciții (OR = 0.71; CI 95%: 0.37 la 1.02; P = 0.06).

Concluzii

Antrenamentul fizic este sigur și eficace pentru pacienții cu insuficiență cardiacă. Riscul de evenimente adverse poate fi redus, însă sunt necesare studii suplimentare pentru a determina dacă există beneficii în ceea ce privește mortalitatea.[7]