5 mituri despre psihoterapie

În prezent există numeroase mituri legate de psihoterapie, majoritatea având la bază concepții populare legate de durata, procesul de desfășurare, tipul de intervenție sau eficiența psihoterapiei.

Aceste mituri sunt bazate pe interpretările eronate ale rezultatelor unor studii, pe experiența clinică personală, pe opiniile majorității etc. Discutarea și combaterea acestor mituri este importantă, pentru că ele pot influența decizia unor persoane care doresc să apeleze la serviciile de sănătate mentală. (2), (5)

Persoanele care au nevoie de sprijin pentru a-și rezolva anumite probleme personale sau relaționale pot fi conștiente de faptul că au nevoie de psihoterapie sau consiliere, dar nu aleg să apeleze la aceste servicii din cauza temerii că vor fi judecați de ceilalți. De altfel, rezultatele unor cercetări arată că majoritatea cuplurilor care întâmpină dificultăți relaționale preferă să aștepte o perioadă lungă de timp până să se decidă dacă vor urma sau nu un program terapeutic, situația cuplurilor agravându-se cu timpul. (5)

Un posibil motiv pentru care oamenii întârzie să apeleze la psihoterapie ar putea fi chiar prejudecata legată de faptul că oamenii ar trebui să fie capabili să-și rezolve pe cont propriu problemele, apelarea la psihoterapeut fiind văzută ca un semn de slăbiciune. (3), (5)

În continuare vă prezentăm 5 mituri populare despre psihoterapie, ideile care stau la baza acestora precum și argumentele care le infirmă.

1. Psihoterapia este un serviciu la care apelează doar persoanele cu tulburări mentale

Conform acestui mit larg răspândit, psihoterapia este un serviciu destinat doar persoanelor care prezintă deficiențe sau tulburări mentale, precum și celor cu dificultăți severe de adaptare sau de integrare psihosocială. Apelarea la un psiholog este văzută de majoritatea ca un semn de slăbiciune, cel care face psihoterapie fiind perceput ca fiind un individ incapabil, incompetent sau neajutorat întrucât nu-și poate rezolva pe cont propriu problemele. (5)

În realitate, psihoterapia nu vizează doar tratamentul tulburărilor mentale, ci și dezvoltarea unor abilități de rezolvare a problemelor întâmpinate de individ. Psihoterapia este un serviciu de sănătate mentală destinat mai multor categorii de persoane, în funcție de nevoile lor: unii se prezintă la terapie pentru a trata de o anumită tulburare mentală, cum ar fi anxietatea sau depresia, în timp ce alții apelează la psihoterapie pentru a-și rezolva problemele cu care se confruntă într-un anumit domeniu - dificultăți relaționale, stresul de la locul de muncă sau evenimente marcante, precum divorțul sau decesul unei persoane dragi. (3)

Deci psihoterapia se ocupă atât de problemele de natură clinică, psihopatologică, cât și de problemele subclinice, dar care pot provoca un disconfort ridicat. Nu în ultimul rând, mulți apelează la terapie pentru că doresc să-și îmbunătățească anumite abilități sau competențe precum abilitățile de parenting, relaționarea cu ceilalți sau managementul situațiilor stresante. (3)

Howes (5) afirmă că la terapie se prezintă în general oamenii care doresc să identifice metode prin care să se adapteze situațiilor stresante, să facă față tulburărilor și evenimentelor negative, să capete o imagine mai coerentă față de sine și să-și trăiască viața în mod optim. Altfel spus, psihoterapia și consilierea nu sunt servicii de sănătate mentală destinate exclusiv persoanelor care prezintă dizabilități sau tulburări mentale.

2. Suportul prietenilor este la fel de eficient ca psihoterapia

Conform acestui mit, suportul social informal, venit din partea familiei sau a prietenilor, ar fi la fel de eficient ca psihoterapia, întrucât aceștia pot oferi sprijin, afecțiune sau sfaturi pentru a ajuta persoana să treacă rapid peste o perioadă neplăcută.

Într-adevăr, suportul social este eficient mai ales pentru persoanele care au trecut prin evenimente stresante sau tensionante, acesta fiind unul dintre factorii principali care mențin nivelul unei stări de bine. Cu toate acestea, psihoterapia se deosebește de suportul social din mai multe considerente. În primul rând, psihoterapia presupune un proces complex de analiză detaliată și complexă a problemei psihologice prezentate, a naturii ei – cognitivă, afectivă, comportamentală sau relațională, a cauzelor și evenimentelor care au dus la apariția ei, a factorilor personali, sociali și de mediu care o mențin, precum și realizarea unui plan complex de tratament care implică atât activități în timpul ședințelor, cât și teme sau sarcini de rezolvat între ședințe.

În al doilea rând, psihoterapia este o relație centrată exclusiv pe nevoile și interesele clientului. În timp ce într-o conversație amicală prietenii pot să ofere sfaturi și să schimbe rapid subiectele și temele discuțiilor, în psihoterapie clientul este cel care decide ce subiecte vor fi discutate, ce probleme vor fi abordate și ce soluții vor fi mai potrivite pentru a le rezolva, terapeutul având un rol de facilitator obiectiv care-l ajută pe acesta să își atingă obiectivele propuse.

Nu în ultimul rând, relația psihoterapeutică se deosebește de relațiile sociale informale prin aspectul confidențialității – psihoterapeutul este obligat, pe baza unui cod etic, să nu discute cu alte persoane în afară de client despre activitățile desfășurate din cadrul ședințelor de terapie. Astfel, clientul este încurajat să se dezvăluie și să se exprime în mod liber, în limitele stabilite de comun acord de la prima ședință. (3), (5)

3. Mitul eficienței psihoterapiilor orientate spre trecutul persoanei

Un alt mit vehiculat este că cele mai eficiente forme de psihoterapie sunt acelea care vizează rezolvarea problemelor și dificultăților psihologice prezente prin analiza și explorarea trecutului îndepărtat. Conform acestui mit, se consideră că problemele psihologice întâmpinate în prezent sunt cauzate de experiențe trecute, cel mai adesea din perioada copilăriei, iar amintirea acestora are caracter revelator, în sensul că ne-ar ajuta să accedem la problemele actuale și să identificăm un punct de plecare în rezolvarea lor. Acest mit are la bază teoria psihanalitică formulată de Sigmund Freud, care afirma că toate dificultățile prezente își au rădăcina în experiențele noastre din copilărie, în mod deosebit cele traumatizante. (2)

Într-adevăr, psihoterapia presupune uneori o anumită muncă de „arheologie” psihologică, unele probleme prezente fiind cauzate și susținute de evenimente negative care au avut loc în trecutul personal. De exemplu, depresia poate fi cauzată de o pierdere semnificativă sau de experimentarea unui eșec în cadrul unui proiect important.

Totuși, realitatea este că nu toate formele de psihoterapie abordează trecutul îndepărtat al persoanei cu scopul de a identifica evenimentele și experiențele timpurii care au cauzat problemele prezente, cele mai multe școli de terapie axându-se mai mult pe prezent și chiar pe viitor. De exemplu, psihoterapiile cognitiv-comportamentale se axează pe identificarea comportamentelor și cognițiilor (gânduri, credințe, convingeri etc.) dezadaptative și patologice cu altele adaptative și sanogene.

Psihoterapia centrată pe persoană sau rogersiană, precum și psihoterapiile existențiale, promovează ideea unei relații care să-l ajute pe client să-și exploreze și să-și atingă potențialul în direcția autodezvoltării și a maturizării psihologice. Nu în ultimul rând, unii autori precum Milton Erickson au pus bazele unei forme de psihoterapie centrată pe soluții, aceasta fiind mai puțin axată pe identificarea cauzelor problemelor din prezent și mai mult pe identificarea unor soluții alternative pentru rezolvarea acestora. (1), (2)

În ceea ce privește eficiența psihoterapiilor orientate spre trecut sau spre insight, cercetările arată că nu există dovezi suficiente care să arate că acestea sunt mai eficiente decât alte forme de terapie. (2)

Deși este importantă cunoașterea trecutului personal pentru înțelegerea situației curente, nu există dovezi concludente care să sprijine ideea că problemele psihologice ale adulților sunt cauzate de dificultăți întâmpinate în copilărie, după cum nu există dovezi considerabile care să arate că înțelegerea profundă a istoriei personale și a sinelui este necesară pentru a obține o schimbare personală de durată. (2)

Mai mult, se consideră că psihoterapiile scurte, care sunt forme de terapii centrate pe simptom, care se derulează rapid și care se axează pe identificarea problemelor și a soluțiilor pentru acestea, sunt mai eficiente decât cele de lungă durată, de tipul psihanalizei, în tratarea problemelor. (1) Eficiența psihoterapiilor de scurtă durată este explicată de faptul că acestea se axează pe rezolvarea problemelor din prezent și pe identificarea unor alternative comportamentale de adaptare la anumite situații, în timp ce psihoterapiile de lungă durată presupun o analiză intensă a trecutului personal, fără ca acestea să ofere, în general, alternative sau soluții pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă persoana în prezent. (1), (2)

4. Tratamentul farmacologic este mai eficient decât psihoterapia în tratamentul tulburărilor mentale

Acest mit reprezintă un argument pentru cei care preferă să apeleze la medicație în locul psihoterapiei. Multe persoane afirmă, de exemplu, că antidepresivele sunt mai eficiente decât psihoterapia în tratamentul depresiei. (2)

Tratamentul medicamentos este eficient în tratarea simptomelor, iar în cazurile severe de tulburare mentală – precum depresia majoră severă sau tulburarea bipolară – este chiar necesar. Însă, în cazul formelor moderate sau ușoare de tulburare mentală este mai indicată urmarea unor ședințe de psihoterapie, întrucât acestea vizează mai mulți pași pentru ameliorarea sănătății mentale: îmbunătățirea imaginii de sine, dezvoltarea unor abilități de socializare, învățarea unor strategii de adaptare la situații stresante etc. De altfel, conform unei meta-analize a mai multor studii realizată în 2010, antidepresivele au fost eficiente în tratarea persoanelor care au suferit de depresie severă, însă nu au fost mai eficiente decât placebo-urile în tratamentul formelor moderate sau ușoare de depresie. (4)

În ceea ce privește eficiența medicației în fața psihoterapiei, nu sunt studii care să certifice care dintre aceste două metode este mai eficientă. Majoritatea specialiștilor din domeniul sănătății mentale recomandă combinarea ambelor forme de tratament. Atât psihoterapia, cât și farmacoterapia pot fi folosite împreună în tratamentul tulburărilor mentale, mai ales în cazurile severe. (2), (4)

5. Mitul stimei de sine ridicate și al atitudinii pozitive

Este unul dintre cele mai răspândite mituri despre starea de bine psihologică și psihoterapie. Conform concepției populare, stima de sine este văzută ca fiind un indicator al sănătății mentale: o stimă de sine ridicată este asociată cu starea de bine psihologică, iar o stimă de sine scăzută este asociată cu diverse tulburări și perturbări pe plan psihologic, cum ar fi adicțiile, comportamentele agresive, anxietatea sau depresia. (2)

Consecința indirectă a unui astfel de mit este că se creează o legătură falsă între stima de sine ridicată și sănătatea mentală: problemele pot fi rezolvate atâta timp cât individul menține o atitudine pozitivă față de sine, iar problema poate fi rezolvată prin persistență, efort și menținerea unei atitudini pozitive. Prin urmare, un individ motivat și care se valorizează pe sine nu ar avea motive, conform acestor principii, să apeleze la servicii de consiliere sau de terapie. (3)

Însă tulburările psihologice sau dificultățile psihologice pot avea una sau mai multe cauze, stima de sine scăzută, nivelul scăzut al motivației sau atitudinile negative nefiind nici necesare, nici suficiente pentru a le cauza. (2), (3) Tulburări precum anxietatea sau depresia, de exemplu, pot avea cauze organice, iar soluția poate fi urmarea unui tratament farmacologic în combinație cu psihoterapia. (4)

În al doilea rând, rezultatele mai multor cercetări arată că, deși stima de sine este asociată puternic cu inițiativa și cu un nivel ridicat de fericire și de adaptare emoțională, ea nu este strâns legată de tulburările mentale și nici nu le cauzează. De exemplu, un studiu realizat de Joiner, Alfano și Metalsky (2) arată că stima de sine este strâns legată de depresie, însă această legătură este moderată, iar Baumeister precizează că „stima de sine scăzută nu este nici necesară, nici suficientă pentru a cauza depresia”. (2)

În ceea ce privește agresivitatea, tot Baumeister precizează că rezultatele unor studii care au vizat legătura dintre agresivitate și stima de sine ne arată că o stimă de sine ridicată, dar instabilă, este asociată cu un risc mare de a manifesta comportamente de agresivitate fizică.

În final, menționăm că scopul terapiei este să-l ajute pe client să devină apt și competent în rezolvarea problemelor și dificultăților sale, întărirea imaginii de sine fiind un aspect important, dar nu necesar sau suficient de important pentru a provoca schimbarea. (4)

Data actualizare: 30-05-2021 | creare: 13-01-2016 | Vizite: 3480

Bibliografie

(1) Dafinoiu, I. și Vergha, J.L. (2005) – Psihoterapii scurte – strategii, metode, tehnici, Editura Polirom Iași, 2005.
(2) Lilienfeld, S.O., Lynn, S.J., Ruscio, J. & Beyerstein, B.L. (2010) – 50 de mari mituri ale psihologiei populare – înlăturarea concepțiilor greșite despre comportamentul uman, Editura Trei București, 2010.
(3) Psihoterapia : Mituri versus Realitate : https://www.apa.org/helpcenter/psychotherapy-myths.aspx
(4) Înțelegând psihoterapia și modul ei de desfășurare :
https://www.apa.org/helpcenter/understanding-psychotherapy.aspx
(5) Nouă mituri și adevăruri legate de psihoterapie :
https://psychcentral.com/lib/9-myths-and-facts-about-therapy/

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Tehnica Rewind

Tehnica Rewind ajută creierul să proceseze anumite amintiri traumatice într-un mod sigur și organizat. Studiile...

Sandplay: joc sau terapie?

Sandplay reprezinta o metoda de psihoterapie si dezvoltare personala care foloseste jocul simbolic, metafora pentru...

Lucrul individual intre sedintele de psihoterapie

Tema pentru acasă este definită ca lucrul individual între sesiunile de terapie. Procesul terapeutic se imparte ...

Psihoterapia online
Despre depresie - punctual
Psiholog sau psihoterapeut - diferențe și ce să alegem (în diferite situații)
Psihoterapia experiențială centrată pe emoție în tulburările anxioase

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:

Psihoterapia experiențială centrată pe emoție în tulburările anxioase

În ultimii ani se poate vorbi despre un interes renăscut legat de rolul emoțiilor atât în înțelegerea cât �...

Sandplay: joc sau terapie?

Sandplay reprezinta o metoda de psihoterapie si dezvoltare personala care foloseste jocul simbolic, metafora pentru...

Ședințele de psihoterapie sunt mai eficiente dimineața

Ultimele cercetări sugerează că pacienții au mai mult succes în depășirea anxietății și a fobiilor atunci...

Dezvoltarea toleranței la anxietate - cheia în reducerea simptomelor tulburării obsesiv-compulsive

Identificarea punctelor forte și a celor slabe ale psihoterapeuților și utilizarea lor ar putea îmbunătății rezultatele pacienților

O mai bună identificare a efectelor adverse ar putea îmbunătăți calitatea psihoterapiei

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:

Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.

intră pe forum