Vârsta osoasă

Vârsta osoasă continua să fie un instrument valoros pentru evaluarea sănătăţii copiilor.
Metodele actuale de evaluare a maturării scheletului sunt derivate în principal din populaţiile albe. În studiile noi, cercetătorii au explorat acurateţea vârstei osoase în diferite etnii din Statele Unite. Aceştia sugerează că există dovezi ce arată că vârstele osoase obţinute prin metodele actuale nu se potrivesc copiilor de alte etnii, în special pentru copiii cu origini africane şi asiatice.

Oasele de pe imaginea radiografică sunt comparate cu imaginile radiografice dintr-un atlas standard de dezvoltare osoasă, care se bazează pe date de la un număr mare de alţi copii de acelaşi sex şi vârsta. Vârsta osoasă a unui copil poate aprecia sau nu vârsta cronologică a acestuia (vârsta reală în ani în funcţie de data naşterii sale). Printre factorii care influenţează progresia dezvoltării scheletului sunt: nutriţia, genetica, hormonii şi, nu în ultimul rând, bolile asociate. [1] [2]

După vârsta de 18 ani, vârsta osoasă nu poate fi calculată cu ajutorul radiografiei mâinii, ci este utilizat capătul medial al claviculei pentru calcularea acesteia (la persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 -22 ani). Vizualizarea CT a claviculei a fost studiată pe larg, dar necesită o doză mare de radiaţii. Vârsta dentară este o formă alternativă pentru determinarea vârstei osoase, care oferă şi o estimare a maturităţi scheletului. De asemenea, osul iliac şi capul femoral au fost studiate pentru calcularea vârstei osoase, dar nu au fost generate încă metode standardizate. [4]

Medicii pediatri trebuie să fie conştienţi de faptul că evaluările maturităţii scheletului au acum aplicaţii mai largi, variind de la selecţia sporturilor de elită şi criminalistică, până la programele internaţionale de imigrare.

Baza evaluării maturarii scheletului constă în modificările previzibile care apar în timp la nivelul centrelor de osificare. Oasele lungi, inclusiv osul ulnar, radiusul şi falangele cresc până când capetele oaselor (epifizele) fuzionează cu metafizele. Această fuziune a plăcii de creştere nu se întâmplă în acelaşi timp în mod uniform în corpul unui copil.

Radiografia mâinii, în special, relevă numeroşi centri de osificare, cu progresie în timp şi este standardul pentru estimarea vârstelor osoase la copiii mai mari de 3 ani. Copiii şi sugarii sub 3 ani au modificări la nivelul genunchiului care pot fi mai uşor de apreciat. Prin urmare, radiografiile genunchiului sau chiar ale hemischeletului sunt folosite pentru copiii mici.


O utilizare tradiţională a vârstei osoase a fost de a evalua creşterea şi înălţimea probabilă pe care o va avea copilul, în special atunci când un pacient prezintă îngrijorări cu privire la statura scurtă sau creşterea deficitară. Vârsta osoasă poate fi, de asemenea, utilizată pentru a monitoriza copiii ce urmează terapie cu hormoni de creştere sau cei care se prezintă în stadii întârziate sau avansate ale pubertăţii care ar putea avea nevoie de tratament. [3]

Deşi multe procese duc la o stagnare a evoluţiei vârstei osoase, întârzierea constituţională este una dintre cele mai frecvente cauze ale întârzierii vârstei osoase şi a staturii scurte. Definiţia convenţională a întârzierii constituţionale este vârsta osoasă cu cel puţin 2 ani mai mică decât vârsta cronologică, alături de statură mică, pubertate întârziată şi atingerea înălţimii finale a adultului mai târziu decât a colegilor.

În schimb, copiii cu statură familială scundă au statură scurtă deoarece aşa sunt determinaţi genetic – copiii au o vârstă osoasă normală şi sunt destinaţi să fie scunzi precum părinţii lor.

Deşi există multe metode pentru a prezice înălţimea adultului, este necesară prundenţă în efectuarea acestor predicţii. Dintre copiii cu o vârstă osoasă întârziată de 4 ani, înălţimea finală a adulţilor a fost supraestimată cu 8 cm. În schimb, la copiii cu statură scurtă idiopatică şi vârsta osoasă normală, predicţiile finale privind înălţimea adulţilor au fost subestimate.

Când apare vârsta osoasă întârziată?

Copiii cu boli cronice pot avea o vârstă osoasă întârziată din cauza procesului de boală, în timp ce alţii au maturizarea scheletului normală. Copiii născuţi prematur pot avea întârzieri îndelungate ale maturarii scheletului, iar vârsta osoasă poate continua să fie uşor întârziată până când copilul împlineşte 8 ani. Copiii cu cancer sau boli cardiace, hepatice au renale pot avea întârzieri în maturarea scheletului. Bolile care cauzează malabsortie a nutrienţilor, cum ar fi boala inflamatorie a intestinului, boala celiacă şi fibroză chistică sunt asociate cu întârzierea vârstei osoase.

Procesele care implică inflamaţie sau infecţii active, cum ar fi dermatita atopică severă, artrită idiopatică juvenilă şi imunodeficienţa pot întârzia maturarea oaselor. Anorexia, depresia, circumstanţele sociale care implică neglijare şi abuz sunt asociate cu deficit ponderal şi uneori întârzierea maturarii scheletului. De asemenea, întârzierile în maturarea scheletului apar în unele tulburări genetice unice precum Trisomie 21, sindromul Turner şi sindromul Russell – Silver.

O vârstă osoasă normală este utilă în excluderea multor afecţiuni endocrine. De exemplu, copiii cu hipotirodism sever nu au o maturare normală a oaselor, iar prezenţa unei creşteri liniare adecvate vârstei şi o vârstă osoasă normală sunt liniştitoare în contextul problemelor tiroidiene.

La extreme, cadrele medicale trebuie să fie conştienţi de faptul că hipotiroidismul sever provoacă o producţie excesivă de hormoni care eliberează tirotropina, încât stimularea încrucişată a hormonului foliculostimulant şi a hormonului luteinizant duce la imaginea clinică neobişnuită a pubertăţii precoce cu vârsta osoasă întârziată.

Deficitul de hormon de creştere de lungă durată, netratat, duce, de asemenea, la întârzierea maturarii scheletului. Probleme hipofizare centrale din cauza malformaţiilor, tumorilor sau bolilor infiltrative pot provoca, de asemenea, întârzierea vârstei osoase din cauza deficitului de hormon de creştere sau hipotiroidism secundar din lipsa secreţiei de tirotropina.

De asemenea, orice cauză de hipogonadism la pubertate încetineşte frecvent maturarea scheletului, deoarece estrogenul şi dezvoltarea pubertăţii sunt critice în maturarea oaselor.

Se consideră că utilizarea excesivă a corticosteroizilor se opune maturarii scheletului astfel încât boala Cushing (cu vârsta osoasă întârziată) să poată fi distinsă de obezitatea simplă (cu vârsta osoasă avansată). Cu toate acestea, cercetătorii au raportat dovezi contradictorii ale întârzierii, datele din cel mai mare studiu relevând că boala Cushing a fost de obicei asociată cu vârsta osoasă normală sau avansată şi că doar 3% dintre copiii cu boala Cushing au vârsta osoasă întârziată.

Anumite medicamente modifică dezvoltarea osoasă. Corticosteroizii exogeni pot inhiba maturarea osoasă.

Tumorile ovariene, Leydig sau cu celule germinale pot declanşa pubertate precoce şi pot duce la modificări rapide ale scheletului.

Expunerea la testosteron şi produse topice cu estrogen pot, de asemenea să închidă plăcile epifizare.

Consumul excesiv de alimente care conţin fitoestrogeni (de exemplu soia) ar putea avansa teoretic vârsta osoasă, dar această posibilitate nu a fost studiată pe larg şi rămâne controversată.

 

Riscuri

Deşi orice expunere la radiaţii prezintă un anumit risc pentru organism, cantitatea utilizată într-un studiu de vârsta osoasă este mică şi nu este considerată periculoasă. Este important să ştim că radiologii folosesc cantitatea minimă de radiaţii necesară pentru a obţine cele mai bune rezultate. [2]

Concluzii

Cunoaşterea maturării scheletice a unui copil poate fi o modalitate eficientă în timp şi rentabilă de a direcţiona teste diagnostice suplimentare, de a oferi un diagnostic şi chiar de a oferi un prognostic. Testarea de laborator a copiilor devine adesea costisitoare şi invazivă, oferind în acelaşi timp randament clinic scăzut.

În ciuda popularităţii şi a aplicariilor largi, metodele actuale de evaluare a maturari scheletului se bazează în principal pe populaţia albă şi nu sunt neapărat generalizate pentru copiii de alte etnii. Este necesară o dezbatere suplimentară cu privire la riscurile şi etica asociate cu utilizarea vârstei osoase în scopuri nemedicale. [1]

Tehnicile care nu au la baza radiaţiile pentru vizualizarea oaselor mâinii şi încheieturii mâinii, cum ar fi ultrasonografia pentru calcularea vârstei osoase, au fost teoretizate, dar nu sunt la fel de exacte ca metodele radiografice. [4]