Premergătorul - benefic sau contraindicat?

©

Autor:

Premergătorul - benefic sau contraindicat?
Foarte populare datorită libertății de mișcare pe care o dau copiilor care nu au învățat încă să meargă, premergătoarele implică și riscuri pentru siguranța și sănătatea celor mici, fără să aducă în schimb niciun beneficiu real, conform ultimelor cercetări.

Cum funcționează premergătorul și ce implicații are pentru dezvoltare

Premergătorul este un dispozitiv cu roți, destinat copiilor care pot sta singuri în șezut și care nu au învățat încă să meargă (ca vârstă se află în intervalul 6 și 15 luni). Premergătorul susține greutatea bebelușului și îi oferă libertatea de a se mișca singur, atingând podeaua cu picioarele. (1), (2)

Scopul principal al unui premergător ar fi, după cum sugerează și numele, să ajute copilul să deprindă (mai repede) mersul. În realitate însă acest lucru nu se întâmplă. Copilul folosește alți mușchi pentru a mobiliza premergătorul decât cei necesari mersului – el are tendința să meargă pe vârfuri în loc să utilizeze toată talpa. În plus, premergătorul nu susține spatele bebelușului și nici nu îl ajută să învețe să și-l susțină. În deprinderea mersului, bebelușul trebuie să învețe să se coordoneze, iar pentru aceasta e necesar să își vadă picioarele, ori în premergător acest lucru nu este posibil. (2), (3), (4)

Studii care au comparat dezvoltarea și evoluția copiilor care au folosit un premergător comparativ cu cei care nu au folosit unul, au arătat că premergătorul nu îi ajută să meargă repede; în schimb unele teste au indicat mai degrabă o întârziere a deprinderii mersului ca urmare a utilizării premergătorului. (3)

Premergătorul - Argumente pro și contra

Argumente pro

Premergătorul este o modalitate de a stimula copilul să se miște, de a-i trezi curiozitatea și de a-l ajuta să se distreze. Îi oferă totodată un soi de independență celui mic și în același timp un răgaz părinților pentru a se ocupa de alte activități. (3)

Argumente contra

Premergătoarele pun probleme serioase de siguranță pentru copii. Aceștia ajung la obiecte la care în mod normal nu ar avea acces, putând să se lovească de ele, să le tragă și să producă rostogolirea lor peste ei; cel puțin la fel de grav este că pot pune mâna pe obiecte periculoase (cuțite, căni cu conținut fierbinte). În plus, mobilitatea ridicată a acestor dispozitive și viteza pe care o pot atinge cresc riscul de accidentare.

Premergătorul este considerat o cauză importantă a căderilor și rănirii copiilor de această vârstă. Statisticile Asociației Europene pentru Prevenirea Accidentărilor și Promovarea Siguranței arată că premergătoarele sunt dispozitivele de îngrijire cu rata cea mai înaltă de a provoca răniri severe prin cădere, arsuri și otrăvire. În perioada 2002-2007, o analiză realizată la nivelul copiilor din 9 țări europene a arătat că 90% dintre accidentările cauzate de premergător au fost la cap, iar dintre acestea 31% au provocat leziuni ale creierului și 35%  leziuni ale craniului.

Petrecând prea mult timp într-un premergător, copilul nu va mai experimenta fazele de dinaintea mersului biped – târâtul, mersul de-a bușilea, ridicarea. Ultimele cercetări arată că premergătoarele nu aduc niciun beneficiu dezvoltării copiilor și nici nu îi ajută să meargă mai repede, dimpotrivă, folosite pe termen lung pot inhibă abilitatea de a învăța să meargă. (5), (6)

Recomandări pentru utilizarea premergătoarelor

În prezent se fac studii pentru a se vedea în ce măsură produsele existente pe piață respectă standarde de siguranță. Simultan, organizații de experți din Europa, SUA, Australia încearcă să obțină interzicerea premergătoarelor din cauza riscurilor pe care le implică, mult prea mari față de avantajele aproape inexistente. În Canada, de exemplu, utilizarea și comercializarea acestor dispozitive este total interzisă din 2004, fiind sancționată cu amenzi și chiar închisoare. (5)
În 2009 Comisia Europeană a adoptat un standard privind siguranța premergătoarelor, pe care firmele producătoare din Uniunea Europeană trebuie să îl respecte. (1)

Dacă optați pentru un premergător pentru cel mic, iată câteva recomandări pentru minimizarea și evitarea riscurilor pentru siguranță și sănătate:
  • achiziționați un premergător care să respecte standardul de siguranță al Comisiei Europene (EN 1273:2005)
  • asigurați-vă că spațiul în care se plimbă copilul este ferit de primejdii (acces la scări, la piese de mobilier de care se poate lovi, la obiecte periculoase, plante de apartament pe care le poate „gusta”)
  • supravegheați în permanență copilul
  • premergătorul nu trebuie folosit în cazul copiilor care nu au încă abilitatea de a sta singuri în șezut
  • puneți protecție la colțurile meselor sau a altor piese de mobilier cu colțuri ascuțite, pentru că acestea sunt mult mai accesibile copilului în premergător
  • îndepărtați eventualele cabluri sau fire de la dispozitivele electrice și electronice de care s-ar putea împiedica
  • puteți opta pentru un premergător fix, care nu are roți și astfel riscurile implicate de mobilitate sunt reduse (1), (3)

Pentru deprinderea mersului experții în dezvoltarea copilului recomandă părinților să își lase bebelușii să învețe să își coordoneze corpul, să se rostogolească și să meargă de-a bușilea, fără să folosească dispozitive „ajutătoare” precum premergătorul. În absența acestui facilitator copilul va învăța treptat să-și țină echilibrul și să capete încredere în forțele sale.

Data actualizare: 29-06-2018 | creare: 06-01-2015 | Vizite: 23950
Bibliografie
(1) Protecţia consumatorilor: Comisia Europeană adoptă un standard UE privind premergătoarele pentru a evita accidentarea copiilor, link: https://ec.europa.eu/romania/news/premergator_ro.htm
(2) True or False: A Baby Who Wears Shoes or Uses an Infant Walker Will Learn to Walk Sooner, link: https://health.cvs.com/GetContent.aspx?token=f75979d3-9c7c-4b16-af56-3e122a3f19e3&chunkiid=156970
(3)Baby Walkers, link: https://www.childrenshealthnetwork.org/CRS/CRS/pa_walkers_pep.htm
(4) Why You Shouldn’t Use a Baby Walker or Exersaucer, link: https://www.phoenixchildrens.org/sites/default/files/health-information/the-emily-center/child-health-topics/handouts/baby%20walker%20724.pdf
(5)European Child Safety Alliance and ANEC joint position statement: Baby walkers, link: https://www.childsafetyeurope.org/publications/positionstatements/info/baby-walkers-position-statement.pdf
(6)Are Infant Walkers Safe?, link: https://kidshealth.org/parent/firstaid_safe/home/products_walkers.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Mersul pe jos regulat protejează femeile după menopauză împotriva insuficienței cardiace
  • Cât înseamnă 10000 pași - cât de mult ar trebui să te miști zilnic conform studiilor?
  • Mersul ajută la menținerea condiției fizice
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum