Un nou material textil care răcorește în timpul verii și încălzește iarna
©
Autor: Patriche Silvia
Potrivit unui studiu publicat recent în jurnalul științific ACS Applied Materials & Interfaces cercetătorii au inventat un material inovator care este deopotrivă comod și puternic și care menține răcoarea pielii pe vreme caniculară și păstrează căldura în sezonul rece. (1)
Există de ceva timp materiale inteligente care încălzesc sau răcoresc purtătorul, însă până acum nu apăruse un material care să aibă ambele funcții, adaptându-se la nevoi. Un alt neajuns al altor materiale este că sunt greoaie, fragile la purtare și scumpe. (2)
Pentru a ajunge la noul material, oamenii de știință au înghețat mătase și chitosan, un material creat din scheletul crustaceelor, în fibre cu structuri microporoase. Mai apoi, au umplut acești pori cu polietilenglicol (PEG), un polimer care absoarbe și eliberează energia. Apoi au coperit firele cu polidimetilsiloxan, pentru e evita scurgerea polimerului lichid. Materialul rezultat are fibre puternice, flexibile și rezistente la apă.
Pentru a-i testa eficacitatea, cercetătorii au pus câteva fire într-o mănușă din poliester. Atunci când un voluntar a introdus mâna îmbrăcată în mănușă într-o cameră încălzită la 50 grade Celsius noul material a absorbit căldura din mediu, a topit polimerul și a început să răcească pielea purtătorului.
Celălalt scenariu a presupus introducerea mâinii îmbrăcate cu mănușa în care existau fibrele noului material într-o încăpere cu o temperatură de 10 grade Celsius. În acest caz polimerul s-a solidificat și a început să elibereze căldură încălzind astfel pielea purtătorului.
Un alt aspect interesant menționat în studiu este că procesul de producție al acestor fibre poate fi industrializat, pentru ca mai apoi să fie produse și haine pe scară largă.
sursa: Science Daily
foto: ACS Applied Materials & Interfaces 2020, DOI: 10.1021/acsami.0c02300

Data actualizare: 23-04-2020 | creare: 23-04-2020 | Vizite: 915
Bibliografie
1. New textile could keep you cool in the heat, warm in the cold, https://www.sciencedaily.com/releases/2020/04/200415133440.htm 2. Flexible and Robust Biomaterial Microstructured Colored Textiles for Personal Thermoregulation, https://pubs.acs.org/doi/10.1021/acsami.0c02300
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Lumina infraroșie - o nouă metodă de diagnosticare a artritei reumatoide
- Tehnologia folosită la crearea vaccinurilor împotriva COVID-19 ar putea fi folosită pentru regenerarea osoasă
- O pereche de magneți medicali folosită pentru o procedură inovativă de a crea o anastomoză
- Implant cohlear: o nouă metodă de monitorizare ar putea ajuta la dezvoltarea unor implanturi mai performante
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni