Un dispozitiv implantat în măduva spinării tratează paralizia
©
Autor: Vasiliu Alina

Rezultatele publicate în revista New England Journal of Medicine, au arătat că doi dintre subiecți au putut să stea în picioare și să facă câțiva pași, iar doi au putut să meargă independent.
Subiecții studiului au primit aproximativ două luni de terapie fizică și de formare intensă. Vârsta acestora a fost cuprinsă între 20 și 30 de ani, iar de la incidentul pe care l-au suferit a trecut o perioadă de 2 - 3 ani.
Tehnica a constat în implantarea unui dispozitiv medical, dezvoltat pentru a gestiona durerea cronică, în maduva spinării la pacienții paralizați.
„Baza acestei lucrări este aceea că circuitele spinării sunt sofisticate și au într-adevăr aceleași proprietăți ca ale creierului în multe feluri, iar studiul arată că pacienți care suferă de paralizie, în condițiile corecte, își pot redobândi funcția locomotorie", a spus Susan Harkema, director științific asociat la Kentucky Spinal Cord Injury Research Center de la University of Louisville.
Cercetătorii recunosc că rezultatele studiului sunt limitate, fiind verificate de un număr mic de pacienți, cu leziuni variabile, astfel încât este imposibil să se preconizeze efectele la un număr mai mare de persoane cu leziuni ale măduvei spinării.
Sursa: Science Alert
Data actualizare: 01-02-2020 | creare: 12-10-2018 | Vizite: 1387
Bibliografie
An Incredible New Therapy Is Helping Paralysed People Walk Again. Url: https://www.sciencealert.com/spinal-implant-and-therapy-helping-paralysed-people-walk-again?perpetual=yes&limitstart=1 ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Un nou model AI folosește vlogurile pentru a detecta primele indicii de depresie
- Instrument AI generativ ce oferă oamenilor o conversație simulată cu o versiune potențială a sinelui viitor
- Pillo - sistemul inteligent pentru menținerea sănătății, cu funcție de dispenser de pastile
- Hidrogeluri biodegradabile ar putea înlocui hidrogelurile pe bază de polimeri, în procesul de creare a senzorilor de monitorizare a ritmului cardiac
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Mielita - tratament?
- Salvati-o pe mama! Nu se mai poate misca din pat!
- Un fel de vajait in cap si paralizie temporara
- A suferit un avc ischemic destul de grav.. are paralizie pe partea dreapta
- Fizioterapia si masajul dauneaza?
- Paralizie de somn
- Paralizie hemilaringe sting posttraumatic.
- Accident vascular cerebral, diabet tip 2, paralizia
- Paralizia corzii vocale drepte