Tulburările de comportament alimentar sunt subdiagnosticate la bărbați

Potrivit unui studiu publicat în International Journal of Eating Disorders, tulburările de comportament alimentar sunt subdiagnosticate și subtratate în rândul bărbaților, minorităților, a persoanelor cu greutate în limite normale sau cu suprapondere/obezitate, dar și a celor cu o situație socioeconomică precară.

„S-a creat un stereotip conform căruia tulburările de comportament alimentar afectează doar femeile albe, de regulă subponderale și cu o situație financiară îndestulătoare. Din nefericire, acest pacient-șablon este motivul pentru care mulți dintre bărbați rămân nediagnosticați și/sau nu beneficiază de tratamentul adecvat al acestor tulburări, afirmă autorul principal al studiului Kedrin Sonneville, doctor în științe și dietetician autorizat.

Tot acesta consideră că „este esențial pentru clinicieni să recunoască faptul că tulburările de comportament alimentar sunt universale și să implementeze nondiscriminatoriu screening-ul în practica clinică de zi cu zi la toți pacienții, indiferent de istoric, rasă, etnie, sex și status ponderal”.

În cadrul analizei de față au fost procesate date colectate cu ocazia studiului populațional HBS (Healthy Body Study) de la 7704 de participanți, dintre care 1747 au întrunit criteriile de diagnostic din DSM-5 pentru tulburările de comportament alimentar analizate:

• anorexia nervoasă
• bulimia nervoasă
• mâncatul compulsiv sau binge eating disorder
• bulimie nervoasă la limită
• tulburări de tip binge eating la limită
• tulburări de purjare.

Cele mai comune tulburări de comportament alimentar întâlnite au fost tulburarea de tip binge eating (26.8%) și bulimia nervoasă (26.5%).

Dintre cei 1747 participanți care întruneau criteriile pentru tulburările de alimentație, 2% prezentau subpondere, 79.9% erau albi, 19.1% aveau un status mulțumitor și 84.9% erau femei.

Dintre respondenții ce au întrunit criteriile pentru tulburări de comportament alimentar, doar 10.5% au primit un diagnostic corect și doar 13.6% au beneficiat de tratament în ultimele 12 luni.

Cercetătorii au constatat că persoanele cu suprapondere sau obezitate aveau mai puține șanse de a fi diagnosticate și tratate corespunzător pentru tulburarea de alimentație, comparativ cu indivizii care aveau greutatea situată în limitele considerate sănătoase.

De asemenea, studenții albi au prezentat mai multe șanse de a fi diagnosticați cu tulburări de comportament alimentar, comparativ cu cei ce aparțin rasei negre.

Dintre participanții la studiu ce suferă de tulburări de comportament alimentar, doar 30.7% au resimțit nevoia de a urma un tratament. Trei dintre cele mai evocate răspunsuri în cadrul sondajului cu privire la motivele pentru care nu sunt sub tratament pentru tulburările de alimentație sunt următoarele:

• 28.1% - „Prefer să gestionez această situație pe cont propriu”
• 23.0% - „Consider că nu am nevoie de consiliere sau terapie”
• 19.7% - „Nu sunt sigur cât de serioasă este nevoia mea de tratament”.

Unul dintre motivele pentru care bărbații și minortiățile nu consideră că suferă de tulburări de comportament alimentar este faptul că nu se identifică în stereotipurile vehiculate în mediul online, dar și în practica medicală.

Deși tulburările de supraalimentație (binge eating și bulimia nervoasă) au fost eșantionul analizat cele mai frecvente tulburări de comportament alimentar, anorexia nervoasă a beneficiat de cea mai mare atenție, beneficiind de un diagnostic în 73.2% din cazuri.

Autorii atrag atenția că trebuie distrus acest mit al pacientului cu tulburări de comportament alimentar de sex feminin, rasă albă, cu un indice de masă corporală subunitar, asociat frecvent anorexiei nervoase.

În realitate, tulburările de supraalimentare specifice sau nespecifice sunt mult mai frecvente la nivel populațional și pacienții ar putea beneficia de tratamentele eficiente disponibile doar în contextul unui diagnostic corect.

La fel de important este și screening-ul nondiscriminatoriu al acestor tulburări, astfel încât persoanele identificate fiind la risc să nu fie marginalizate sau să rămână nediagnosticate sau netratate.


Sursa: Medscape Medical News