Transpirația excesivă (hiperhidroza)

Transpirația excesivă (hiperhidroza) este o afecţiune dermatologică şi neurologică ce se caracterizează printr-o secreţie excesivă a glandelor sudoripare. Cel mai frecvent hiperhidroza interesează axilele, palmele şi tălpile, dar poate afecta orice zonă a corpului.

Cum acționează boala

Regiunile afectate de hiperhidroză corespund ariilor bogate în glande ecrine şi apoecrine: axile, palme, tălpi, fața (cele mai frecvente forme sunt hiperhidroza axilară şi hiperhidroza palmară). Glandele apocrine, care sunt stimulate adrenergic şi care au o distribuţie diferită de glandele ecrine, nu sunt implicate în hiperhidroză. În timp ce glandele apocrine produc o secreţie vâscoasă, bogată în lipide, glandele ecrine produc o secreţie apoasă, hipotonă, sub stimulare colinergică [5].

Există mai mulți factori implicați în hiperhidroză:

Rolul anxietății

Cercetătorii au crezut multă vreme că hiperhidroza primară este consecinţa statusului mental şi emoţional al pacientului şi că afectează doar indivizii stresaţi şi anxioşi. Studiile recente au demonstrat însă că persoanele cu hiperhidroză primară, expuşi la aceeaşi stimuli, nu sunt mai stresate decât restul populaţiei. De fapt, se pare că stările emoţionale şi mentale ale indivizilor cu hiperhidroza primară sunt cauzate de prezenţa hiperhidrozei. Nu problemele emoţionale cauzează hiperhidroza, ci hiperhidroza determină probleme emoţionale şi anxietate. [9]

Rolul geneticii

Studiile au arătat că genetica joacă un rol important în hiperhidroză; de aici ipoteza că hiperhidroza ar putea fi o afecţiune moştenită. Majoritatea pacienţilor cu hiperhidroza primară au un frate sau o soră cu această afecţiune.

Rolul sistemului nervos simpatic

Apariţia hiperhidrozei primare este asociată cu o anomalie a sistemului nervos simpatic. Sistemul nervos simpatic şi sistemul parasimpatic exercită funcţiile involuntare ale organismului. Sistemul nervos simpatic determină tahicardie (bătăi accelerate ale inimii), tranzit intestinal accelerat, hipertensiune şi transpiraţie. Când sistemul nervos simpatic sesizează o creştere a temperaturii corpului, trimite semnale nervoase la nivelul glandelor sudoripare să producă transpiraţie pentru a reduce temperatura corpului. Se pare că în hiperhidroza primară glandele sudoripare sunt hiperstimulate şi produc transpiraţie în exces.

Când trebuie să bănuiești că ai putea avea această afecțiune

Hiperhidroza este suspectată la pacienții aparent sănătoși care transpiră excesiv fără un motiv anume (hiperhidroză primară) sau la cei care au o afecțiune subiacentă: hipertiroidism, feocromocitom, diabet zaharat etc (hiperhidroză secundară).

Așadar, există două tipuri de hiperhidroză:

• hiperhidroză primară focala, fără o cauză anume;
• hiperhidroză secundară generalizată, simptom în cadrul altor afecţiuni.

Hiperhidroza primară focală

Hiperhidroza primară focală este definită ca prezenţa transpiraţiei în exces fără o cauză medicală sau medicamentoasă subiacentă. Acest tip de hiperhidroză afectează anumite zone ale corpului (de aceea se numeşte focală), este relativ simetrică şi este prezentă doar pe timpul zilei. Cele mai afectate zone sunt palmele, tălpile, axilele şi fața sau capul. Hiperhidroza primară focala apare în copilărie sau adolescență, în special la nivelul palmelor sau tălpilor. [1] [2].

Hiperhidroza secundară generalizată

Transpiraţia excesivă care interesează regiuni mari ale corpului şi care apare atât ziua, cât şi noaptea, este de regulă un simptom al unei boli sau o reacţie adversă medicamentoasă. Spre deosebire de hiperhidroza primară care apare în copilărie sau în adolescenţă, hiperhidroza secundară apare în viaţa adultă. O altă diferenţă între cele două forme de hihperhidroză constă în faptul că cea primară se manifestă doar pe parcursul zilei, în timp ce cea secundară apare şi în timpul nopţii. [8] [9]

Hiperhidroza secundară poate să apară în cadrul a numeroase boli:

• afecţiuni endocrine: hiperpituitarism, hipertiroidism, tireotoxicoză, gută, feocromocitom, acromegalie, sindrom carcinoid;
• afecţiuni neurologice: afecţiuni ale cortexului cerebral (disfuncţie autonomă congenitală, eritroderma congenitală, disautonomia familială, sindromul Gopalan, keratodermie palmo-plantară, sindromul Nail-Patella); afecţiuni ale hipotalamusului (hiperpituitarism, hipertiroidism, tumori hipotalamice, afecţiuni ale măduvei spinării, sindromul auriculotemporal, mielită/encefalită); alte afecţiuni neurologice (boala Parkinson, malformația Arnold-Chiari, leziune de nervi periferici, distrofie reflexă simpatică, expunere la frig (cold-induced sweating syndrome), siringomielie, neuropatie diabetică, encefalită, tumori glomice). [9]
• afecţiuni cardiace: insuficiența cardiacă congestivă.

Medicamente care pot induce hiperhidroza secundară:

• propranolol;
• pilocarpina;
• antidepresive triciclice;
• fizostigmina;
• inhibitori ai recaptării serotoninei.

Când trebuie să te prezinți la medic

Chiar dacă hiperhidroza este o afecţiune benignă, este recomandat un consult dermatologic pentru a elucida cauza hiperhidrozei şi pentru a stabili un plan de tratament.

Transpiraţia excesivă nu este o urgenţă medicală decât în cazuri rare şi extreme.

Este recomandat să mergi la medic dacă:

• transpirația excesivă este însoţită de alte simpptome cum ar fi: tuse prelungită, febră, frison, durere de cap, durere în piept, scădere ponderală;
• transpirația este rece, cleioasă (poate fi semnul unei probleme de sănătate serioase, cum ar fi infarctul miocardic);
• transpiri mai mult decât de obicei;
• transpirația excesivă te împiedică să-ţi desfăşori activităţile zilnice;
• transpiri excesiv noaptea fără vreun motiv aparent.

La ce medic trebuie să te adresezi

Hiperhidroza este de regulă tratată de medicul dermatolog, însă dacă hiperhidroza este secundară va trebui să consulți fie un medic endocrinolog (atunci când hiperhidroza apare în cadrul hipertiroidismului, de exemplu) sau neurolog (în cazul bolii Parkinson, de exemplu).

Cum se pune în general diagnosticul

Conform International Hyperhidrosis Society, un individ are hiperhidroză primară focală dacă prezintă focare de transpiraţie excesivă cel puţin 6 luni fără o cauză aparentă şi dacă întruneşte cel puţin două din următoarele criterii:

• transpirația este bilaterală şi relativ simetrică;
• transpirația excesivă afectează activităţile zilnice;
• cel puţin un episod o dată pe săptămână;
• debutul bolii are loc înainte de vârstă de 25 de ani;
• istoric familial pozitiv;
• transpirația nu apare noaptea. [9]

Înainte de stabilirea diagnosticului de hiperhidroza primară trebuie excluse cauzele secundare: endocrine, neoplazice, medicamentoase, metabolice, infecţioase etc.

Ce trebuie să știi despre tratament

Pentru că nu se cunoaşte cauza exactă a hiperhidrozei primare, tratamentul este simptomatic, adică se urmăreşte ameliorarea simptomelor. Tratamentul poate fi medical sau chirurgical.

Tratamentul medical include:

• antiperspirante şi deodorante;
• medicație topică (clorura de aluminiu, oxibutinina etc.);
• medicație sistemică: anticolinergice;
• injecții cu toxina botulinică;
• iontoforeza.

Tratamentul chirurgical se referă la:

• excizie locală;
• liposucție subcutanată;
• simpatectomie.

Excizia locală

Excizia locală se referă la îndepărtarea glandelor sudoripare responsabile de hiperhidroză. Se practică sub anestezie locală şi poate fi efectuată cu sau fără excizia pielii adiacente (excizie radicală). Se pare că excizia radicală are avantajul că îndepărtează, pe lângă glandele ecrine situate în joncţiune dermo-epidermica, şi dermul, deci şi glandele ecrine localizate la acest nivel. Chiar dacă este o metodă eficientă în tratarea hiperhidrozei, excizia locală poate determina o serie de complicaţii cum ar fi hematoame (cheaguri de sânge), seroame, necroză, infecţii, cicatrici hipertrofice etc [5].

Liposucţia subcutanată 

Comparativ cu excizia, liposucţia subcutanată (liposucţie-chiuretaj) este o tehnică minim invazivă îndepărtare a glandelor sudoripare cu un rezultat estetic mai bun comparativ cu excizia locală. Un studiu retrospectiv privind diferenţele dintre excizia locală şi liposucţie a arătat că la 12 luni postoperator, rata de recurență a hiperhidrozei la 12 luni postoperator a fost de 16% în cazul liposuctiei şi de 1% în cazul exciziei locale [6]. În schimb, recuperarea postoperatorie a fost mai bună în cazul liposucției, excizia locală fiind mai dureroasă postoperator. De asemenea, liposucţia a fost asociată cu o rată mult mai mică de complicaţii (hematoame, seroame, cicatrici hipertrofice).

Simpatectomia

Iniţial recomandată în tratamentul ulcerului peptic, simpatectomia a fost aplicată cu succes şi în cazul hiperhidrozei primare. Însă deşi este eficientă în tratarea hiperhidrozei, simpatectomia prezintă un mare dezavantaj şi anume hiperhidroza compensatorie postsimpatectomie; aceasta complicaţie apare în aproximativ 35% din cazuri. De aceea, este considerată de către unii ultima linie de tratament.

Simpatectomia constă în îndepărtarea completă (sau parţială) sau deconectarea ganglionilor simpatici; în cazul hiperhidrozei axilare sunt vizaţi ganglionii toracali T3-T4. O alternativă la simpatectomie este simpatotomia; prin simpatotomia se evită o leziune neuronală importantă şi, astfel, hiperhidroza compensatorie. Spre deosebire de simpatectomie unde rata de apariţie a hiperhidrozei compensatorii este de 35%, simpatotomia are o rată de apariţie a hiperhidrozei de doar 1% [3] [4].

Consilierea psihologică 

În anumite cazuri, se poate indica consilierea psihologică şi/sau psihoterapie, însă aceste terapii sunt paliative. Psihoterapia este benefică la pacienţii cu o componentă emoţională importantă sau la pacienţii cu alte comorbidități psihiatrice.

Tratamentul în hiperhidroza secundară generalizată

Hiperhidroza generalizată este cauzată de o afecţiune subiacentă, aşadar tratamentul trebuie să fie în primul rând etiologic, adică trebuie să se axeze pe eradicarea cauzei: tratarea hipertiroidismului cu antitiroidiene de sinteză sau tiroidectomie, tratarea bolii Parkinson cu antiparkinsoniene etc.

Mod de viață

Pacienții cu hiperhidroză ar trebui să evite pe cât posibil factorii declanșatori (anxietatea) și să respecte câteva reguli igieno-dietetice cum ar fi:

• să schimbe hainele mai frecvent, să facă duș zilnic sau de două ori pe zi;
• să folosească un săpun cu ph neutru pentru a nu irita pielea și să utilizeze deodorant zilnic;
• să evite hainele strâmte, din materiale sintetice;
• să poarte pantofi lejeri, din piele naturală.

De reținut

În concluzie, hiperhidroza este o afecţiune dermatologică benignă, dar cu implicaţii emoţionale şi psihosociale. Chiar dacă nu este cunoscută cauza exactă, hiperhidroza beneficiază de mai multe metode de tratament, de la medicaţia topică sau sistemică la chirurgie minim invazivă sau radicală. Metoda optimă de tratament a acestei afecţiuni este aleasă în funcţie de beneficiile şi riscurile acesteia şi bineînţeles, de particularitățile pacientului.