Traheotomia

Tehnică

Noţiuni de anatomie:
Anatomia regiunii cervicale este foarte importantă, ea necesitând a fi cunoscută pentru reuşita traheotomiei. Trebuie cunoscute în acest sens raporturile laterale şi anterioare ale traheii cervicale. Primul plan este cel cutanat, sub acesta aflându-se muşchiul pielos al gâtului care acoperă fascia cervicală superficială. În dedublarea fasciei cervicale superficiale se identifică muşchii sternocleidomastoidieni cu vena jugulară externă. Posterior de aceasta se regăseşte fascia cervicală mijlocie, ce cuprinde în dedublarea sa muşchii sternohioidian, sternotiroidian şi lateral omohioidian. Planul profund este reprezentat de către glanda tiroidă ce prezintă istmul şi uneori piramida lui Laluette situate anterior traheii, istmul fiind legat de aceasta prin ligamentele Gruber.

Pregătire:
Pregătirea pacientului cuprinde o latură fizică cât şi una psihică. Este necesară explicarea pas cu pas a manevrei, a beneficiilor, a riscurilor cât şi a rezultatului estetic şi funcţional (în scopul obţinerii consiţământului informat fără de care manevra nu poate fi executată) . În ceea ce priveşte pregătirea fizică, aceasta se referă la antiseptizarea pielii regiunii cervicale anterioare şi poziţionarea pacientului în decubit dorsal (întins pe spate) cu capul în hiperextensie. Această poziţie se obţine prin punerea sub omoplaţi a unui câmp rulat.

Tehnica standard:
Se realizează anestezie care poate fi locală sau generală; în caz de urgenţă se poate realiza şi fără anestezie. Se recomandă anestezia generală pentru confortul atât al pacientului cât şi al operatorului; dacă se realizaeză anestezia locală, infiltrarea cu anestezic se realizează până la nivelul pielosului gâtului, restul structurilor neprezentând terminaţii dureroase nervoase. Se dezinfectează tegumentele în prealabil cu alcool iodat sau clorhexidină şi se practică incizia fie verticală, strict mediană de la nivelul marginii inferioare a tiroidului până la nivelul furculiţei sternale (în cazurile de ventilaţie mecanică şi traumatism laringo-traheal) ; fie se realizează incizia orizontală, doar a tegumentului, celelalte planuri abordându-se tot în manieră verticală. Din punct de vedere anatomic, planurile interesate in cursul manevrei sunt:
- pielea;
- ţesutul celular subcutanat;
- aponevroza cervicală superficială;
- planul muscular format de muşchii subhioidieni care nu vor fi secţionaţi ci vor fi separaţi pe linia albă a gâtului;
- istmul tiroidian care poate fi secţionat şi ligaturat sau tracţionat în sens superior sau inferior.
Incizia la nivelul traheii se face de preferinţă după injectarea unui anestezic în lumenul traheal pentru a împiedica apariţia sincopei respiratorii şi totodată pentru certitudinea că organul incizat este trahea (în momentul injectării anestezicului, se aspiră din lumen – în cazul în care se aspiră aer locaţia este corectă, iar în cazul în care se aspiră sânge locaţia este necorespunzătoare) . Incizia se realizează pe lungimea a 1-2 inele traheale sau se poate decupa o porţiune circulară din peretele traheal cu diametrul aproximativ egal cu cel al canulei. Nu se recomandă această metodă la copii datorită stenozei ce apare odată cu înaintarea în vârstă. De asemenea se mai poate realiza o incizie în 3 laturi, în acest fel obţinându-se o deschidere în balama. Ca pas următor, se introduce canula traheală, se suturează atât superior cât şi inferior, iar sub canulă se pune de obicei o meşă în scopul prevenirii apariţiei emfizemului.

Îngrijiri post-opertorii
Îngrijirea necesară canulei este reprezentată de curăţirea şi desfundarea acesteia. La pacienţii la care traheotomia este pentru o perioadă îndelungată de timp, se realizează instruirea acestora în ceea ce priveşte toaleta canulei. Secreţiile se vor aspira cu ajutorul sistemelor specifice. Toate aceste manipulări ale canulei trebui făcute în condiţii de perfectă asepsie şi antisepsie.