Tineri din punct de vedere cronologic, dar biologic îmbătrâniți
Cercetătorii de la spitalul pediatric St. Jude din Memphis, Tennessee, au descoperit două gene ce sunt responsabile de îmbătrânirea prematură a organismului copiilor ce s-au recuperat în urma cancerului. Studiul este primul care analizează factorii genetici de risc al accelerării procesului de îmbătrânire la aceștia.
Datorită avansurilor medicinei, majoritatea copiilor diagnosticați cu cancer supraviețuiesc. Însă, în ciuda acestui lucru, unii dintre ei pot suferi afecțiuni întâlnite de obicei în rândul adulților. Studiul a fost realizat prin analiza unor factori non-genetici, precum efectele tratamentului cancerului și tabieturile sau afecțiunile cronice cu un potențial efect asupra ritmului de îmbătrânire al organismului.
Eșantionul studiului a fost compus din 6.000 de copii care au învins cancerul, a căror întreg genom a fost secvențiat. Ulterior, au fost analizate legăturile acestuia cu accelerarea epigenetică a vârstei, ce a reprezentat diferența dintre vârsta biologică și cea cronologică a fiecărui pacient în parte.
Zhaoming Wang, doctor la Departamentul de Epidemiologie și Control al Cancerului din cadrul spitalului St. June, a descoperit că accelerarea epigenetică este cauzată de două gene, mai exact SELP și HLA. Acest rezultat a fost obținut în urma analizei a opt milioane de gene dintr-un număr de trei miliarde pe care ADN-ul uman le conține, dintre care numai două au fost asociate cu îmbătrânirea prematură a organismului copiilor.
Astfel, aceste gene, în asociere cu alți factori generali ce pot conduce la riscul de îmbătrânire accelerată a copiilor, ar putea oferi oamenilor de știință baza necesară pentru determinarea mecanismului exact prin care acest fenomen se întâmplă. De asemenea, dacă acest lucru se concretizează, detectarea timpurie a unor astfel de patologii genomice ar putea duce la tratarea acestor anomalii înainte ca efectele lor să fie vizibile și grave.
sursa: Science Daily

Data actualizare: 25-03-2022 | creare: 25-03-2022 | Vizite: 357
Bibliografie
Chronologically young, biologically old: DNA linked to cancer survivors premature aging, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/03/220322150847.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Deleția CD5 îmbunătățește activitatea antitumorală a terapiilor cu celule T
- Un nou tratament crește rata de supraviețuire la pacienții cu leucemie
- Cancerul de colon ar putea fi prevenit cu ajutorul unui compus găsit în plante chinezești comune
- Un tratament combinat ar putea fi o opțiune mai bună pentru pacienții cu cancer de colon cu metastaze la ficat
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni