Termeni ca depresia și schizofrenia ar putea deveni învechiți
©
Autor: Airinei Camelia

Prof. Schumann și echipa sa folosește imagistica cerebrală pentru a face legătura între funcția rețelelor neuronale și comportamentele problematice specifice tulburărilor psihiatrice. Cercetările sale fac parte din studiul STRATIFY, finanțat de Consiliul European de Cercetare al Uniunii Europene.
Cercetătorii se axează pe comportamente precum procesarea recompensei, învățarea asociativă și emoții. Perturbarea rețelelor biologice care stau la baza acestor comportamente poate rezulta în apariția unei tulburări psihice. Spre exemplu, procesarea recompensei poate fi defectuoasă în boli ca depresia, adicția sau deficitul de atenție (ADHD), însă simptomele sunt diferite pentru fiecare tulburare. Apoi, oamenii de știință vor compara rețelele neurologice ale pacienților diagnosticați cu diferite tulburări mentale, precum și cu cele ale persoanelor de control, sănătoase.
Obiectivul studiului STRATIFY este crearea unor grupe de pacienți caracterizate de anumite mecanisme neurologice, pentru care pot fi realizate medicamente țintite specific. „În prezent, pacienții psihiatrici nu sunt organizați într-un mod care să reflecte biologia și acest lucru îngreunează dezvoltarea unor noi medicamente, deoarece ținta este neclară”, a spus Prof. Schumann.
PRISM este un proiect separat, care privește aceeași problematică, însă în contextul retragerii sociale în schizofrenie și Alzheimer. „Raționamentul după care în prezent dezvolt noi molecule se bazează pe clasificarea simptomatică a tulburărilor, mai degrabă decât pe clasificarea lor biologică. Prin urmare, nu creez medicamente care tratează o problemă biologică, ci creez medicamente bazate pe un sistem de clasificare filozofică”, a declarat Dr. Hugh Marston, de la compania farmaceutică Eli Lilly and Company.
Modul în care sunt privite tulburările mentale se modifică în timp și chiar dacă aceste studii vor avea rezultate dramatice, ar putea dura decenii până ca acestea să aibă ecou în practica medicală. „În timp, aș putea anticipa un proces prin care nu mai tratăm schizofrenia, ci un anumit aspect comportamental al bolii, care contribuie la suferința pacientului”, a mai spus Prof. Schumann.
Sursa: MedicalXpress
Data actualizare: 09-08-2017 | creare: 09-08-2017 | Vizite: 8880
Bibliografie
Depression, schizophrenia may become redundant terms, link: https://medicalxpress.com/news/2017-07-depression-schizophrenia-redundant-terms.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Identificarea rețelelor de gene asociate atât cu simptomele depresive, cât și cu parametrii sănătății cardiovasculare
- Cercetătorii au dezvoltat un analog LSD cu potențial de tratare a schizofreniei
- Schimbarea turelor de școală nu îmbunătățește performanța academică la elevii cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate
- Selfie-urile postate pe Facebook, indiciu al unor trăsături antisociale
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Ia cineva Quetiapina. Ingrasa? Puteti face efort fizic cu ea?
- Depresie sau ce poate fi ?
- Antidepresive care NU INGRASA??
- Se poate lua Cebrium in continuu?
- Reducere doza Cipralex - in vederea incetarii tratamentului
- Medicamente psihiatrice in sarcina
- Vaccin covid - anxietate
- Ajutor! Combinare olanzapina
- Noni si Prozac
- Ma puteți ajuta - Am luat pastile de la psihiatrie si nu mi se mai scoala penisul