Sănătatea mentală în cazuri de izolare extremă

©

Autor:

Sănătatea mentală în cazuri de izolare extremă
Într-un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Surrey, aceștia investighează impactul psihologic al izolării sociale în medii neprielnice precum Luna, proiectul LUNARK fiind prima simulare arctică a unei misiuni lunare.
Ca parte a proiectului, doi arhitecți spațiali numiți Sebastian Aristotelis și Karl-Johan Sørensen, au proiectat o capsulă etanșă, portabilă și pliabilă, ce le permite ocupanților să trăiască autonom. Din luna septembrie a anului 2020, arhitecții au locuit în interiorul capsulei timp de 61 de zile în nordul Groenlandei, locație care reflectă mediul dur întâlnit pe Lună și temperaturile sale negative.

Capsula a fost construită pentru a rezista amenințărilor externe, testate în simularea arctică sub forma unei vizite a unui urs polar, și a fost concepută astfel încât să nu afecteze mediul prin intermediul deșeurilor. De asemenea, pentru a investiga impactul izolării sociale asupra bărbaților, cercetătorii au măsurat percepția lor asupra timpului, emoțiile pozitive și negative, nivelurile de satisfacție a nevoilor psihologice de bază precum stima de sine și control, intențiile comportamentale și strategiile de adaptare pe care aceștia le-au găsit. Pentru a înregistra aceste date, Sebastian și Karl-Johan au ținut jurnale și au completat zilnic un chestionar de 20 de minute.

Konstantin Chterev, doctorand în psihologie la Universitatea din Surrey și co-autor al studiului, afirmă că necesitatea de realizare a cercetărilor asupra provocările tehnice întâlnite în timpul misiunilor în spațiu crește într-un ritm accelerat. Prin urmare, acesta consideră explorarea aspectelor socio-psihologice ale experiențelor subiecților aflați în izolare de o importanță crescută. Cei doi arhitecți spațiali au fost limitați în ceea ce privește comunicarea cu lumea exterioară, aceștia neavând acces la internet, singura legătură cu exteriorul fiind un telefon prin satelit cu ajutorul căruia puteau trimite mesaje de până la 160 de caractere către sediul central din Copenhaga.

Rezultatele au arătat că, pentru ambii arhitecți spațiali, dorința de contact social a crescut în timp, iar sentimentele negative de alienare, depresie și neputință au atins un plafon peste care nu au mai trecut. Discutarea chestiunilor personale a fost asociată cu o scădere a acestor sentimente negative, dar și cu o creștere a dorinței de contact social. În plus, angajarea în activități de agrement a determinat percepția trecerii timpului cu viteză mai mare.

sursa: Science Daily
foto: University of Surrey

Data actualizare: 12-04-2022 | creare: 12-04-2022 | Vizite: 398
Bibliografie
Arctic simulation of Moon-like habitat shows wellbeing sessions can improve mental health in extreme isolation, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/04/220406101652.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum