Psilocibina reconfigurează creierul persoanelor cu depresie

©

Autor:

Psilocibina reconfigurează creierul persoanelor cu depresie
Un nou studiu al cercetătorilor de la University of California - San Francisco arată că psilocibina favorizează apariția de conexiuni mai strânse între diferitele regiuni ale creierului la persoanele depresive, eliberându-i de obiceiurile de ruminare îndelungată și de auto-concentrare excesivă. Descoperirea indică un mecanism general prin care substanțele psihedelice pot acționa terapeutic asupra creierului pentru a atenua depresia sau alte afecțiuni psihiatrice.
Oamenii de știință au analizat investigații RMN ale creierului de la aproape 60 de persoane care au participat la două studii centrate pe psilocibină. În primul, toți participanții au avut depresie rezistentă la tratament și erau conștienți de faptul că li se administrează psilocibină. În cel de-al doilea, participanții erau mai puțin deprimați, și nu li s-a spus dacă li s-a administrat psilocibină sau escitalopram, un antidepresiv, astfel încât să poată fi evaluat efectul placebo.

Scanările, care au fost efectuate și înainte, dar și după tratament, au arătat că tratamentul cu psilocibină a redus conexiunile neuronale din ariile corticale care sunt strâns legate în cadrul depresiei. Participanții au fost, de asemenea, mai puțin afectați din punct de vedere emoțional, iar capacitățile lor cognitive au înregistrat îmbunătățiri. Ameliorarea simptomelor depresiei a fost corelată cu modificări cerebrale, aceste schimbări persistând până când studiul s-a încheiat, mai exact până la trei săptămâni după a doua doză de psilocibină. Nu au fost observate astfel de modificări în creierul celor care au primit escitalopram, ceea ce sugerează că psilocibina acționează diferit asupra creierului decât antidepresivele.

Psilocibina și alte substanțe psihedelice serotoninergice, precum ayahuasca, afectează receptorii 5-HT2A, care sunt abundenți în zonele cerebrale care devin hiperactive în cadrul depresiei. O ipoteză pe care cercetătorii o iau în calcul pentru motivarea acestui fenomen este că drogurile perturbă pentru scurt timp aceste conexiuni, dându-le șansa să se remodeleze în diferite feluri ulterior. Robin Carhart-Harris, doctor la UCSF și autor al studiului, afirmă că, în studiile anterioare, echipa sa observat un efect similar la nivel cerebral atunci când participanții au fost scanați prin intermediul RMN după ce li se administrase un psihedelic, însă prin intermediul studiului actual se observă că acțiunea substanțelor are efect și la câteva săptămâni după administrare.

sursa: Science Daily
foto: UCSF

Data actualizare: 13-04-2022 | creare: 13-04-2022 | Vizite: 641
Bibliografie
Psilocybin rewires the brain for people with depression, study finds, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/04/220411113727.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Combinația între depresie și tulburări cognitive minore la vârstnici accelerează îmbătrânirea creierului
  • Stimularea magnetică îmbunătățește starea de spirit în cazul bolnavilor de depresie
  • Gazul ilariant, tratament pentru depresiile severe
  •