Psihomedicus Clinic

1. Care sunt conditiile prin care un pacient cu afectiuni psihice este lasat sa plece acasa? Cine raspunde pt el? La externare, el trebuie sa fie luat de un apartinator?

 

Statutul bolnavului psihic, in Romania, este reglementat de Legea 487/2002, republicata in 2012, legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice. Astfel, legea mentionata stabileste drepturile persoanei cu tulburare psihica, normele de ingrijire si conditiile internarii intr-o unitate de psihiatrie, internare care poate fi voluntara su nevoluntara. Legea prevede si definirea unor notiuni precum: persoana cu tulburare psihica, cu o specificare aparte pentru persoana cu tulburare psihica grava, notiunea de pacient, de consimtamant, de periculozitate sociala, internare voluntara si nonvoluntara, notiunile de reprezentata legal dar si conventional/ personal.

Legea de capatai nu specifica in amanunt conditiile de externare dar stipuleaza ca: „ orice pacient internat voluntar intr-un serviciu de sanatate mintala are dreptul de a se externa la cerere, in orice moment, cu exceptia cazului in care sunt intrunite conditiile care justifica mentinerea internarii impotriva vointei pacientului”. Cu alte cuvinte, pacientul internat in mod voluntar, adica la cerere si cu semnarea unui consimtamant voluntar, poate solicita in orice moment externarea. Daca aceasta survine inainte ca medicul sa o considere oportuna in sensul ca planul terapeutic conturat de acesta necesita o perioada mai lunga de spitalizare , pacientul va semna in foaia de internare solicitarea de externare pe propria raspundere si impotriva avizului medical. Ne referim desigur la pacientul cu tulburare psihica care are capacitate de autoadministrare si nu la cei la care exista reprezentat legal, cei cu handicap psihic, cei pusi sub interdictie in urma unei proceduri juridice anterioare la care s-au stabilit tutele, pacientii minori, cazuri in care externarea se va face doar cu insotitor, de preferat atunci cand medicul psihiatru curant va considera oportun acest lucru.

Lucrurile stau cu totul diferit atunci cand este vorba de o internare nonvoluntara, forma ce poate fi instituita daca un medic psihiatru abilitat hotaraste ca persoana care sufera de o tulburare psihica este in pericol iminent de vatamare pentru sine sau pentru alte persoane SAU neinternarea persoanei cu tulburare psihica grava ar putea antrena o deteriorare grava a starii sale sau ar impiedica sa i se acorde tratamentul adecvat. Acest tip de internare se initiaza dupa ce toate eforturile de internare voluntara sunt epuizate si este potrivita anumitor spitale de psihiatrie care au intrunite conditii speciale. Solicitarea acestui tip de internare poate fi realizata de catre: psihiatrul curant sau medicul de familie , membrii familiei, autoritati, cu respectarea unor proceduri (cerere scrisa, motivata, semnata, etc). In termen de cel mult 48h de la solicitarea internarii nonvoluntare, o comisie analizeaza propunerea si decide internarea. Decizia este inaintata de catre conducerea unitatii medicale, in termen de 24h, Judecatoriei in a carei circumscriptie se afla unitatea medicala. Conform aliniatului 7, art 61 „Pana la pronuntarea hotararii instantei cu privire la confirmarea deciziei de internare nevoluntara, pacientul internat nevoluntar va fi examinat periodic de catre comisia prevazuta la alin. (1), la un interval ce nu va depasi 5 zile”. Incetarea conditiilor de internare nonvoluntara este stabilita de aceeasi comisie, prin examinarea pacientului, tinand cont si de opinia psihiatrului curant, iar procedura de incetare respecta, in linii mari, aceeasi pasi ca la instituire. Pacientul aflat in internare nonvoluntara nu poate fi externat la cererea sa, a apartinatorilor sau reprezentantilor legali, insa cf. aliniatului (8), art. 62 „Hotararea instantei poate fi atacata cu recurs, in termen de 3 zile de la pronuntare, pentru cei prezenti, sau de la comunicare, pentru cei lipsa.”

In concluzie, legislaţia din România spune că bolnavii psihici pot pleca acasă ori de câte ori vor, cu excepţia celor care au o Interdicţie emisă de o instanţă judecătorească.

 

2. Daca pacientului i se prescrie tratament la domiciliu, cine raspunde ca acesta sa respecte schema terapeutica? Mai ales ca se stie ca bolile psihice se decompenseaza destul de rapid.

Tratamentul si ingrijirile acordate persoanei cu tulburari psihice se bazeaza pe un program terapeutic individualizat, discutat cu pacientul, revizuit periodic, modificat atunci cand este nevoie si foarte important: acceptat de catre pacient. In linii mari, responsabilitatea de a urma orice tratament revine pacientului. Insa, in cazul bolnavului psihic, se cer nuantate o serie de aspecte. Chiar daca e vorba de un pacient psihic pentru care instanta nu a stabilit punerea sub interdictie, tutela sau alta forma de ingradire a unor drepturi, dar care sufera de o tulburare psihica majora (ex. schizofrenia), este de preferat ca si reteaua de suport social sa se implice in procesul terapeutic, sa asigure aderenta pacientului la tratament si sa confere un climat psihoprotector, suportiv, lipsit de conflicte si stimuli inutili.

Urmarirea cazurilor de pacienti cu tulburare psihica lipsiti de suportul socio-familial este problematica si dificila. In tarile civilizate exista echipe de asistenti sociali care se ocupa de monitorizarea acestor pacienti, manageri de caz care au o privire de ansamblu. Bolnavii sunt determinati si sustinuti de aceste echipe sa-si ia medicatia la timp si sunt asistati in prezentarea la controalele periodice.

 

3. La cat timp dupa externare, pacientul trebuie sa revina la control?

Controalele periodice dupa externare se individualizeaza in functie de caz. In general, frecventa vizitelor este mai mare imediat dupa externare (la 7 sau 14 zile) pentru ca apoi pacientul sa intre intr-un program de monitorizare lunara, la nivelul cabinetelor psihiatrice din reteaua ambulatorie, in cazul afectiunilor psihice cronice, sau a cazurilor care in opinia psihiatrului curant nu sunt „stabilizate”, sau pacientii pot fi indrumati catre monitorizare la medicul de familie, cu tratament stabilit de psihiatru pentru o perioada de 3-6 luni, urmand apoi sa fie reevaluat de specialist.

 

Legea 487/2002 republicata 2012, legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice

 

Art. 5
In sensul prezentei legi: 
a) prin persoana cu tulburari psihice se intelege persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltata psihic ori dependenta de substante psihoactive, ale carei manifestari se incadreaza in criteriile de diagnostic in vigoare pentru practica psihiatrica;

c) prin pacient se intelege persoana cu tulburari psihice aflata in ingrijirea unui serviciu medical; 

j) prin consimtamamnt se intelege acordul persoanei cu tulburari psihice, daca aceasta nu are discernamantul afectat, sau al reprezentantului legal ori conventional, dupa caz, cu privire la procedurile de internare, diagnostic si tratament; acesta trebuie sa fie liber de orice constrangere si precedat de o informare completa, intr-un limbaj accesibil, din care sa rezulte avantajele, dezavantajele si alternativele procedurilor respective, si sa fie reconfirmat in continuare ori de cate ori este nevoie sau la initiativa persoanei in cauza; 

l) prin periculozitate sociala se intelege atributul unei stari psihice sau al unui comportament ce implica riscul unei vatamari fizice pentru sine ori pentru ale persoane sau al unor distrugeri de bunuri materiale importante; 

o) prin internare voluntara se intelege internarea la cererea sau cu consimtamantul pacientului; 
p) prin internare nevoluntara se intelege internarea impotriva vointei sau fara consimtamantul pacientului; 
q) prin contentionare se intelege restrictionarea libertatii de miscare a unei persoane, prin folosirea unor mijloace adecvate pentru a preveni miscarea libera a unuia dintre brate, a ambelor brate, a unei gambe sau a ambelor gambe ori pentru a-l imobiliza total pe pacient, prin mijloace specifice protejate, care nu produc vatamari corporale. 

 

Art. 28
Tratamentul si ingrijirile acordate persoanei cu tulburari psihice se bazeaza pe un program terapeutic individualizat, discutat cu pacientul, revizuit periodic, modificat atunci cand este nevoie si aplicat de catre personal calificat.

 

Art. 49
(1) Internarea intr-o unitate de psihiatrie se face numai din considerente medicale, intelegandu-se prin acestea proceduri de diagnostic si de tratament. 

 

Art. 50
Internarea voluntara se aplica in acelasi mod ca si primirea in orice alt serviciu medical si pentru orice alta boala. 

 

Art. 52
Orice pacient internat voluntar intr-un serviciu de sanatate mintala are dreptul de a se externa la cerere, in orice moment, cu exceptia cazului in care sunt intrunite conditiile care justifica mentinerea internarii impotriva vointei pacientului. 

 

Art. 53
Procedura de internare nevoluntara se aplica numai dupa ce toate incercarile de internare voluntara au fost epuizate. 

 

Art. 54
O persoana poate fi internata prin procedura de internare nevoluntara numai daca un medic psihiatru abilitat hotaraste ca persoana sufera de o tulburare psihica si considera ca: 
a) din cauza acestei tulburari psihice exista pericolul iminent de vatamare pentru sine sau pentru alte persoane; 
b) in cazul unei persoane suferind de o tulburare psihica grava, neinternarea ar putea antrena o grava deteriorare a starii sale sau ar impiedica sa i se acorde tratamentul adecvat. 

 

Art. 55
Internarea nevoluntara se realizeaza nuami in spitale de psihiatrie care au conditii adecvate pentru ingrijiri de specialitate in conditii specifice. 

 

Art. 56
(1) Solicitarea internarii nevoluntare a unei persoane se realizeaza de catre: 
a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are in ingrijire aceasta persoana; 
b) familia persoanei; 
c) reprezentantii administratiei publice locale cu atributii in domeniul social-medical si de ordine publica; 
d) reprezentantii plitiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum si de catre procuror; 
e) instanta de judecata civila, ori de cate ori apreciaza ca starea sanatatii mintale a unei persoane aflate in cursul judecatii ar putea necesita internare nevoluntara. 
(2) Motivele solicitarii internarii nevoluntare se certifica sub semnatura de catre persoanele mentionate la alin. (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstantelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntara, a datelor de identitate ale persoanei in cauza si a antecedentelor medicale cunoscute. 
(3) Procedura revazuta la art. 61 si urmatoarele se aplica in mod corespunzator. 

 

Art. 61
(1) Propunerea de internare nevoluntara, intocmita potrivit prevederilor art. 58, este analizata de catre o comisie special constituita in acest sens, in termen de cel mult 48 de ore de la primirea propunerii, dupa examinarea persoanei respective, daca aceasta este posibila. 
(2) Comisia prevazuta la alin. (1) este alcatuita din 3 membri numiti de managerul spitalului, si anume: 2 psihiatri si un medic de alta specialitate sau un reprezentant al societatii civile. 
(3) Modalitatea de desemnare, procedura de selectie si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca reprezentantii societatii civile se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi. 
(4) Hotararea comisiei va cuprinde: 
a) diagnosticul; 
b) solutia adoptata; 
c) motivarea solutiei; 
d) semnaturile tuturor membrilor comisiei. 
(5) Decizia de internare nevoluntara a comisiei prevazute la alin. (1) se va consemna in dosarul medical al pacientului si va fi comunicata de indata acestuia, precum si reprezentantului sau legal sau conventional. In baza acestei decizii, pacientul va fi internat nevoluntar. 
(6) Decizia de internare nevoluntara a comisiei prevazute la alin. (1) va fi inantata de catre conducerea unitatii medicale, in termen de 24 de ore, judecatoriei in a carei circumscriptie se afla unitatea medicala, odata cu documentele medicale referitoare la pacientul in cauza. 
(7) Pana la pronuntarea hotararii instantei cu privire la confirmarea deciziei de internare nevoluntara, pacientul internat nevoluntar va fi examinat periodic de catre comisia prevazuta la alin. (1), la un interval ce nu va depasi 5 zile. 

 

Art. 62
(1) Judecarea se face in regim de urgenta, in camera de consiliu. 
(2) Participarea si ascultarea pacientului sunt obligatorii, daca starea sanatatii sale o permite. In caz contrar, judecatorul poate dispune audierea pacientului in unitatea sanitara. 
(3) Pacientul va fi aparat din oficiu, daca nu are aparator ales. 
(4) Participarea procurorului este obligatorie. 
(5) Pacientul si reprezentantul legal sau conventional al pacientului pot solicita efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice sau pot propune orice alte probe, in conditiile legii. 
(6) Instanta hotaraste, dupa caz, confirmarea sau incetarea internarii medicale nevoluntare. 
(7) Daca instanta apreciaza ca nu se impune mentinerea internarii, insa tratamentul este necesar, paote dispune, dupa ascultarea reprezentantului legal ori conventional al pacientului, inlocuirea internarii medicale cu tratamentul ambulatoriu, prin reteaua ambulatorie teritoriala de psihiatrie. 
(8) Hotararea instantei poate fi atacata cu recurs, in termen de 3 zile de la pronuntare, pentru cei prezenti, sau de la comunicare, pentru cei lipsa. 
(9) Recursul nu suspenda executarea. 

 

Art. 63
(1) In caz de urgenta, medicul psihiatru, dupa evaluarea starii de sanatate mintala a persoanei aduse si dupa aprecierea oportunitatii internarii nevoluntare, dispune internarea nevoluntara a pacientului si informeaza despre aceasta, de indata, persoana respectiva, reprezentantul legal sau conventional ori, dupa caz, autoritatea tutelara, precum si comisia prevazuta la art. 61 alin. (1). 
(2) Internarea nevoluntara de urgenta este supusa revizuirii comisiei prevazute la art. 61 alin. (1) In termen de 24 de ore de la primirea instiintarii cu privire la internarea nevoluntara. 
(3) In cazul in care comisia confirma decizia de internare nevoluntara, prevederile art. 61 alin. (2)-(7) si art. 62 se aplica in mod corespunzator. 

 

Art. 64
In cazul in care un pacient internat voluntar isi retrage consimtamantul si sunt intrunite conditiile prevazute la art. 45, medicul psihiatru curant declanseaza procedura de mentinere a internarii nevoluntare. 

 

Art. 65
(1) Comisia prevazuta la art. 61 alin. (1) are obligatia de a reexamina pacientii la cel mult o luna si ori de cate ori este nevoie in functie de starea acestora, precum si la cererea medicului sef de sectie, a pacientului, a reprezentantului legal sau conventional al pacientului, precum si a procurorului. 
(2) in situatia in care nu se mai constata conditiile care au determinat hotararea de internare nevoluntara, tinand cont si de opinia medicului psihiatru care are in ingrijire pacientul, comisia prevazuta la art. 52 alin. (1), prin examinarea directa a pacientului si a dosarului sau medical, constata incetarea conditiilor care au impus internarea nevoluntara. 
(3) Comisia prevazuta la art. 61 alin. (1) va informa conducerea unitatii medicale, care va sesiza, de indata, judecatoria care a hotarat confirmarea internarii nevoluntare in legatura cu propunerea de incetare a conditiilor care au impus internarea nevoluntara, propunand confirmarea acesteia din urma. 
(4) Prevederile art. 62 se aplica in mod corespunzator. 

 

Art. 66
(1) Daca instanta judecatoreasca competenta nu confirma internarea nevoluntara, persoana in cauza are dreptul de a parasi imediat unitatea spitaliceasca sau poate solicita, in urma consimtamantului scris, continuarea tratamentului. 
(2) Daca o persoana aflata in procedura de internare nevooluntara paraseste unitatea spitaliceasca fara sa existe decizia comisiei prevazute la art. 52 alin. (1) in acest sens sau hotararea insantei de judecata competente, unitatea spitaliceasca are obligatia de a sesiza imediat organele de politie si parchetul d epe langa instanta judecatoreasca competenta, precum si reprezentantul legal sau conventional. 
(3) Cand masura internarii nevoluntare a fost luata fata de un pacient in a carui ocrotire se afla un minor sau o persoana pusa sub interdictie, careia i s-a instituit curatela ori o persoana care, din cauza bolii, varstei sau altei cauze are nevoie de ajutor, medicul va informa, de indata, autoritatea tutelara de la domiciliul sau resedinta pacientului.