Plimbările de scurtă durată în natură pot reduce incidența bolilor mintale

©

Autor:

Plimbările de scurtă durată în natură pot reduce incidența bolilor mintale
Un studiu publicat în revista Molecular Psychiatry arată că o oră de plimbare în natură poate preveni tensiunea mintală și poate contribui la reducerea riscului de a dezvolta boli mintale. Plimbările în natură au fost anterior asociate cu o îmbunătățire a capacității de concentrare, reducerea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale și cu mai puțin stres.
Tulburările mintale majore apar în general în rândul persoanelor care trăiesc în mediul urban, ceea ce a dus la ipoteza conform căreia traiul în mediul urban este principalul factor de risc de mediu pentru schizofrenie. Studiile au demonstrat faptul că, independent de alți factori de risc, traiul în mediul urban determină aproximativ 30% dintre cazurile de schizofrenie. Pentru a verifica această ipoteză, cercetătorii au examinat activitatea anumitor regiuni ale creierului, înainte și după mersul pentru o oră într-un mediu rural natural și într-un mediu urban.

Pentru studiu, înainte de efectuarea plimbărilor, cercetătorii au prezentat participanților poze cu fețele unor persoane a căror expresie facială era fie neutră, fie transmitea frică. Ulterior, cercetătorii au expus participanții unei sarcini concepută pentru a le provoca acestora stres social. Folosind rezonanță magnetică funcțională, cercetătorii au analizat activitatea neuronală atât înainte, cât și după sarcină.

Rezultatele studiului au arătat că amigdala cerebrală a fost activată în mod diferențial în urma prezentării imaginilor cu o expresie facială neutră, comparativ cu imaginile care afișau o expresie facială de teamă, în funcție de mediul în care se desfășoară experimentul (natură sau în mediul urban). Deși participanții nu au raportat că au simțit ameliorarea stresului, „efectul benefic al plimbărilor în natură asupra stresului poate apărea chiar și fără a conștientiza acest lucru”, declară autorii.

sursa: News Medical
foto: BalanceFormCreative/Shutterstock

Data actualizare: 12-09-2022 | creare: 12-09-2022 | Vizite: 404
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • O copilărie fericită nu oferă garanția unei bune sănătăți mintale în viața de adult
  • Tehnologia de monitorizare a sănătății mintale ar putea fi la îndemână
  • Locuirea lângă zone împădurite este bună pentru sănătatea mintală a copiilor și a adolescenților
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum