Persoanele anxioase, îngrijorate mai mult de riscuri decât de ce ar putea pierde

©

Autor:

Persoanele anxioase, îngrijorate mai mult de riscuri decât de ce ar putea pierde
În fața unei decizii, există posibilitatea ca lucrurile să nu meargă așa cum ne așteptăm (riscul) sau ca ceva rău să se întâmple (pierderea), ambele aspecte având un rol important asupra modului în care punem lucrurile în balanță când trebuie să luăm o hotărâre.

O echipă de cercetători din cadrul Institutului de Neuroștiințe Cognitive și University College London și-au propus să investigheze modul în care riscul și pierderea influențează persoanele anxioase. Se presupune că acestea au în general tendința de a supraestima atât riscurile, cât și impactul consecințelor negative. Dar cercetarea de față arată că în cazul lor, riscul ar avea o mai mare importanță în luarea deciziilor, persoanele cu anxietate având o hipersensibilitate la riscuri, care ajunge să le influențeze emoțiile, gândurile și acțiunile.

În cadrul studiului, cei 48 de participanți (25 de persoane cu anxietate și 23 fără) au fost implicați într-o activitate în care trebuiau să parieze, respectiv să ia o decizie între o opțiune sigură (un câștig sigur) și una riscantă (un câștig mai mare, dar mai riscant). Aceasta le-a permis cercetătorilor să separe teama de riscuri de teama de pierderi.

S-a observat că persoanele anxioase și cele normale aveau niveluri similare în ce privește teama de pierdere, în schimb cei cu anxietate prezentau o teamă mult mai mare de a-și asuma riscuri. Cu alte cuvinte, concluzionează autorii, oricine se teme că ar putea pierde ceva în urma unei decizii luate, însă persoanele anxioase sunt ezită mult mai mult în fața riscurilor.

Rezultatele oferă o mai bună înțelegere a procesării cognitiv eronate specifică tulburării anxioase, făcând diferența între temerile privind posibilele pierderi și riscurile implicate. Dacă înainte se presupunea că persoanele anxioase insistă pe potențialele consecințe negative ale unei decizii, studiul sugerează că riscurile au un impact mult mai mare, făcându-i să evite astfel de situații.

De asemenea, în ceea ce privește terapia cognitiv comportamentală, studiul sugerează că abordarea ar trebui să se axeze mai mult pe reducerea comportamentelor de evitare prin creșterea toleranței la risc, mai degrabă decât pe scăderea sensibilității la consecințele negative, consideră autorii.

Studiul a fost publicat în jurnalul Biological Psychiatry.

Sursa: Science Daily

Data actualizare: 28-11-2019 | creare: 09-06-2017 | Vizite: 1105
Bibliografie
Anxious people worry about risk, not loss, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2017/06/170606090810.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Anxietatea și stresul cronic pot crește riscul dezvoltării tulburărilor psihiatrice
  • Dependența față de tehnologiile mobile a fost asociată cu depresia și anxietatea
  • Anxietatea poate influența negativ luarea deciziilor
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum