Pana in 2008, reteaua SMURD se va extinde in pana la 80 procente din judete

Data publicării: 02-02-2007

 Targu Mures /Rompres/ - Coordonatorul SMURD Targu Mures, dr. Raed Arafat, a anuntat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca, pana in 2008, reteaua Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare(SMURD) se va extinde intre 50 si 80% din judete, iar in acest an se preconizeaza ca jumatate din judetele Romaniei sa aiba echipaje SMURD, transmite corespondentul ROMPRES.
 Dr. Raed Arafat a spus ca in 2006 SMURD s-a dezvoltat, cu sprijinul autoritatilor locale in Iasi si Hunedoara, iar primul judet in care se va infiinta SMURD in acest an este Galati.
 "In prezent, SMURD functioneaza in 10 judete, iar in urmatoarea perioada astfel de echipaje vor porni in judetele Galati si Bistrita Nasaud. Galatiul va porni in 2-3 saptamani, cu trei echipaje. Investitiile se datoreaza autoritatilor locale", a apreciat coordonatorul SMURD.
 Dr. Arafat a aratat ca autoritatile locale si judetene din Hunedoara vor achizitiona, pe langa cele cinci masini de anul trecut, inca doua, iar de o extindere majora a SMURD va beneficia si judetul Cluj, unde primaria Cluj Napoca si Consiliul Judetean finanteaza cinci sau sase.
 "La Iasi, vor mai fi date in functiune patru ambulante, la Bistrita-Nasaud si Bihor vor fi achizitioante cate doua ambulante de reanimare, iar Aradul va avea inca trei masini", a subliniat dr. Arafat.  
 Singura nemultumire a dr.Arafat este Timisoara, unde echipajul SMURD functioneaza cu sincope si beneficiaza doar de o masina de interventie veche

 

Sursa : ROMPRES

02-02-2007, Vizualizari 937
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.