Obezitatea afectează diferit sănătatea bărbaților și a femeilor
©
Autor: Airinei Camelia

Autorii au menționat că în studiile anterioare s-au utilizat modele animale pentru a studia obezitatea și bolile asociate acesteia, dar s-au studiat în general rozătoarele masculine, deoarece femelele sunt mai rezistente la dezvoltarea acelorași tipuri de boli.
Studiul de față, publicat în jurnalul iScience, a analizat diferențele din celulele endoteliale care alcătuiesc blocurile de construcție ale vaselor de sânge din țesutul gras. Cercetătorii au descoperit că procesele asociate cu proliferarea noilor vase de sânge au fost ridicate la șoarecii femele, în timp ce la masculi exista un nivel ridicat de procese asociate cu inflamația. Ei au concluzionat că aceasta ar putea explica de ce obezitatea se manifestă diferit la bărbați și femei, precum și că un tratament ideal pentru bărbați nu va fi la fel de potrivit pentru femei.
De asemenea, echipa de cercetatori a examinat comportamentul celulelor endoteliale atunci când acestea au fost scoase din corp și studiate în vase Petri. Au observat că, chiar și atunci când au fost scoase din corp, unde nu mai aveau hormonii sexuali sau alți factori factori de influență, celulele endoteliale feminine s-au replicat mai repede în comparație cu cele masculine, care au arătat o sensibilitate mai mare la un stimul inflamator. Prin comparație cu datele publicate anterior, cercetatorii au descoperit ca celulele endoteliale din șoarecii bătrâni masculi au arătat un profil mai inflamator comparativ cu celulele feminine.
Concluzia acestui studiu este că bărbații au mai multe șanse decât femeile să dezvolte boli legate de obezitate, ceea ce ar putea duce la tratamente personalizate în funcție de sex.
sursa: News Medical
foto: Vase de sânge în țesut adipos. News @ York
Data actualizare: 12-01-2023 | creare: 12-01-2023 | Vizite: 479
Bibliografie
York researchers shed new light on the sex differences in obesity, link: https://www.news-medical.net/news/20230109/York-researchers-shed-new-light-on-the-sex-differences-in-obesity.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Consumul băuturilor pe bază de decoct de afine, căpșuni și amestec de afine și căpșuni poate fi o modalitate ușoară de combatere a obezității
- Beneficii cognitive observate la doi ani după intervențiile din sfera chirurgiei bariatrice
- O nouă definiție a obezității crește semnificativ prevalența și schimbă stratificarea riscului clinic (obezitatea antropometrică)
- Poliagoniști pe bază de GLP-1, o alternativă promițătoare în slăbire la chirurgia bariatrică
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Obezitate de gradul 2, am sa inving obezitatea! voi nu vreti?
- Problema cu greutate mi dai sfaturi!
- Obezitate - dieta sau chirurgie?
- Obezitate declansata pe fond psihic?
- Obezitate, cardiaca
- Obezitate gr.3
- Slabirea la adolescent
- Greutatea mea un obstacol in relatia noastra
- Extractul de ananas ajută la combaterea celulitei şi obezităţii
- Sfaturi pentru a scapa de supragreutate (obezitate)