O nouă moleculă crește consumul de energie al celulelor adipoase

Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Bonn arată că inozina, o moleculă ce stimulează arderea grăsimilor la nivelul celulelor adipoase brune, ar putea fi cheia limitării acumulării de țesut adipos la nivelul organismului și, prin urmare, a scăderii ratei obezității la nivel global.
Conform oamenilor de știință, numeroși factori actuali determină o reducere a necesității creșterii cantității de țesut adipos brun la nivelul organismului, printre aceștia numărându-se faptul că iarna ne putem încălzi artificial, dieta pe care o adoptăm este bogată în calorii, iar cantitatea de energie pe care o consumăm prin activitate fizică este în continuă scădere.

Alexander Pfeifer, doctor și autor principal al studiului, afirmă că factorii anterior menționați reprezintă un motiv pentru care creșterea cantității de celule adipoase brune este un fenomen toxic pentru organism, motiv pentru care numărul de persoane supraponderale crește necontrolat la nivel global, autorul menționând faptul că cercetătorii sunt axați pe descoperirea unor mecanisme prin care rata de apariție a afecțiunilor cauzate de nivelurile exagerate de grăsimi să scadă. Astfel, cercetătorii au descoperit că inozina face parte din categoria substanțelor pe care celulele le secretă înainte să moară, acestea fiind capabile să influențeze funcțiile țesuturilor învecinate.

Teoria conform căreia inozina ar putea determina apoptoza celulelor adipoase brune învecinate celor care sunt supuse unui stres intens ce determină secreția acesteia a fost demonstrată în urma hrănirii șoarecilor de laborator cu alimente bogate în calorii, în același timp specialiștii administrându-le și diferite cantități de inozină. Rezultatele experimentului au certificat o păstrare a greutății corporale și a nivelurilor de grăsimi din organism la rozătoarele care au luat parte la acesta, de menționat fiind însă și faptul că rata de apariție a diabetului în cazul lor fiind semnificativ mai redusă.

De asemenea, un alt factor implicat în acest proces este proteina transportoare de inozină ce se regăsește la nivelul membranei celulare, aceasta determinând pătrunderea substanței în celule, scăzând astfel concentrația extracelulară a ei. Oamenii de știință consideră acest fenomen o posibilă țintă terapeutică, întrucât inhibarea proteinei transportoare ar putea duce la scăderea cantității de inozină ce intră în celule, iar expunerea unui număr mai mare de celule adipoase la aceasta timp îndelungat ar putea determina arderea unei cantități mai mari de grăsime.

sursa: Science Daily
foto: Adipocite maro umane, cu lipide colorate în roșu (pătă de ulei RedO) Laia Reverte Salisa / University of Bonn