Nivelurile scăzute de lipoproteină (a) nu cauzează diabet zaharat tip 2

Un nou studiu prezentat la Congresul Societății Europene de Cardiologie din 2024 oferă dovezi solide că nivelurile scăzute de lipoproteină (a), cunoscută sub numele de Lp(a), nu cauzează diabetul zaharat tip 2, contrar unor studii anterioare. Această descoperire poate reduce îngrijorările că medicamentele destinate să scadă nivelul Lp(a) ar putea crește riscul de diabet la pacienți.

Contextul studiului

Lipoproteina (a) este un complex de grăsimi și proteine din sânge care este cunoscut că sporește riscul de boli cardiovasculare, inclusiv arterele înfundate, infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral. În mod obișnuit, medicii încearcă să reducă nivelul Lp(a) pentru a preveni aceste afecțiuni. Cu toate acestea, au existat speculații că scăderea Lp(a) ar putea fi asociată cu un risc crescut de dezvoltare a diabetului zaharat tip 2.

Pentru a explora această ipoteză, echipa de cercetători condusă de profesorul Osadnik a utilizat o metodă genetică numită randomizare mendeliană. Această metodă permite identificarea relațiilor cauzale dintre un factor de risc, cum ar fi nivelurile scăzute de Lp(a), și o afecțiune, cum ar fi diabetul, folosind variații genetice moștenite. În acest fel, se reduce probabilitatea ca relația observată să fie influențată de factori de confuzie sau de cauzalitate inversă.

Desfășurarea studiului

Cercetătorii au folosit date din UK Biobank, un vast set de date genetice și de sănătate, pentru a identifica variante genetice, denumite polimorfisme cu un singur nucleotid (SNP-uri), care sunt strâns asociate cu nivelurile de insulină la post. Analizând relația dintre aceste SNP-uri și nivelurile de insulină la post, echipa a reușit să determine dacă există o legătură cauzală între insulină și Lp(a).

Studiul a arătat că nivelurile ridicate de insulină la post, cunoscute sub numele de hiperinsulinemie, determină scăderea concentrației de Lp(a), iar nu invers. Aceasta înseamnă că hiperinsulinemia, declanșată de rezistența la insulină, poate explica parțial relația inversă între concentrațiile scăzute de Lp(a) și riscul crescut de diabet zaharat tip 2.

Profesorul Maciej Banach, co-autor al studiului și profesor de cardiologie la Universitatea Medicală din Lodz, Polonia, și la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, SUA, a adăugat că analizele lor arată că nu există nicio dovadă de cauzalitate inversă, unde ar fi inversat efectul, și anume că Lp(a) ar influența nivelurile de insulină.

Implicații clinice și concluzii

Aceste descoperiri au implicații importante pentru practica clinică. În primul rând, ele confirmă că relația observată între Lp(a) și diabet există, dar Lp(a) nu este un factor de risc independent pentru dezvoltarea diabetului, în absența hiperinsulinemiei și rezistenței la insulină preexistente. În al doilea rând, relația observată între nivelurile scăzute de Lp(a) și riscul de diabet nu sugerează că terapiile care reduc Lp(a) ar avea efecte adverse în acest sens.

Profesorul Osadnik a subliniat că, deși terapiile menite să reducă rezistența la insulină și nivelurile ridicate de insulină în sânge ar putea crește Lp(a), beneficiile lor cardiometabolice depășesc cu mult riscul cardiovascular potențial cauzat de creșterea Lp(a). Aceasta se datorează faptului că un control glicemic bun îmbunătățește supraviețuirea pacienților.

Profesorul Banach a concluzionat că pacienții trebuie să fie evaluați într-o manieră holistică, luând în considerare toți factorii de risc cardiovascular și nu doar concentrarea pe Lp(a) sau colesterol. Abordarea globală a sănătății pacientului este cheia reducerii eficiente a bolilor cardiovasculare.

Limitările studiului

Printre limitările studiului se numără faptul că s-a bazat pe date sumare din UK Biobank, ceea ce înseamnă că nu a fost posibilă analiza influenței factorilor non-genetici asupra Lp(a), cum ar fi sexul, hormonii sau dieta. De asemenea, există posibilitatea introducerii unui anumit grad de bias, având în vedere că studiul a inclus pacienți cu diabet. În plus, datele au provenit de la persoane de origine europeană, astfel încât rezultatele ar putea să nu fie generalizabile la alte etnii. În final, interacțiunile complexe dintre insulina și nivelurile de zahăr din sânge necesită cercetări suplimentare pentru a înțelege dacă există efecte indirecte ale insulinei asupra nivelurilor de Lp(a).