MIT: Memoria noastră înregistrează fidel evenimentele

FALS

În general, avem tendința de a vedea memoria funcționând ca un aparat foto sau video, care înregistrează cu acuratețe toate evenimentele la care participăm. Astfel, aceasta ar conține informații fidele despre informațiile învățate și experiențele trecute. Însă contrar percepției generale, memoria nu este un proces de înregistrare fidelă a informațiilor, iar amintirile nu sunt conservate integral și perfect în creierul nostru. (1), (4)

Alte credințe populare despre memorie sunt că informațiile învățate prin repetiție sunt memorate cel mai rapid, că depozițiile martorilor din sălile de judecată sunt de încredere sau uitarea unor amintiri importante reprezintă semnale pentru tulburări mentale grave. (1)

O explicație pentru perpetuarea acestor credințe populare rezidă, în mare parte, în urma unor asumpții ale teoriei psihanalitice dezvoltate de Sigmund Freud, conform căruia amintirile uitate, mai ales cele traumatizante, rămân conservate în inconștient, acestea nefiind distorsionate de trecerea timpului sau de suprapunerea cu alte amintiri. (1), (3), (4)

Cum funcționează memoria?

Memoria este funcția psihică de codificare, stocare și reamintire a informațiilor.

 

Aceasta are la bază patru operații de bază:

• codificarea (transformarea simbolurilor sau a imaginilor percepute în informații);
• consolidarea (stabilizarea informațiilor nou codate și realizarea unor trasee de memorie care vor fi utilizate în reamintire);
• stocarea (reținerea și consolidarea informațiilor codate, precum și stocarea lor în memoria senzorială, memoria de lucru și/sau memoria de lungă durată) și
• reactualizarea (procesul de recuperare și de utilizare a informațiilor și experiențelor trecute pentru momentul prezent). (4)

 

Un model clasic al memoriei ca proces psihic are la bază trei componente: memoria senzorială, memoria de scurtă durată și memoria de lungă durată. Memoria senzorială reprezintă informațiile recepționate direct pe cale senzorială. Memoria de scurtă durată reprezintă procesul de utilizare a unei informații recente într-o sarcină sau memorarea acesteia pentru a fi stocată în memoria de lungă durată. În cele din urmă, memoria de lungă durată este depozitul tuturor informațiilor stocate prin învățare și experiență. (2)

Înainte de apariția științelor cognitive și a cercetărilor din domeniul memoriei au existat poziții care au pledat pentru plasticitatea memoriei. De pildă, psihologul american William James (1890), contemporan cu Freud, preciza că „Majoritatea oamenilor, probabil, au dubii în ceea ce privește anumite chestiuni atribuite trecutului lor. Ar fi putut să le vadă, ar fi putut să le spună, să le facă sau ar fi putut doar să le viseze sau să le imagineze”. (1), (3)

 

În prezent se cunoaște faptul că memoria nu este reproductivă, ci reconstructivă, amintirile și memoriile noastre fiind permanent reactualizate în funcție de experiențele, gândurile, emoțiile, nevoile sau intuițiile noastre. Procesul de reactualizare a informațiilor învățate anterior presupune atât un efort de amintire, cât și un efort de rememorare a acestora, proces care este influențat de factori precum schimbarea intensității activității neuronale, cunoștințele adiționale învățate și adăugate la cunoștințele reamintite, starea afectivă de moment, mediul de învățare sau interesele individuale. (1), (4)

 

Cercetările asupra memoriei nu au găsit dovezi care să arate că amintirile tuturor experiențelor noastre sunt stocate permanent în creier. Acesta nu dispune de suficiente resurse pentru a stoca toate amintirile (de pildă, nu ne putem aminti nimic dinaintea vârstei de 2 ani sau 2 ani și jumătate, din cauza procesului de amnezie infantilă). (1)

 

Capacitatea de învățare și de memorare tinde să slăbească odată cu vârsta sau cu dezvoltarea unor afecțiuni neurologice, fiind asociate cu o gândire mai lentă, capacitate redusă de concentrare, utilizarea redusă a strategiilor de învățare și cu o nevoie mai mare de a apela la indicații sau instrucțiuni pentru reamintire. (3) 

 

Cauzele pentru uitare sunt multiple, acestea cuprinzând atât factori de ordin biologic (îmbătrânirea, bolile cronice, dietă neechilibrată, insomnie, utilizarea unor medicamente, consumul de alcool sau de droguri), cât și de ordin psihologic (stări de anxietate sau de depresie, niveluri sporite de stres sau lipsa de stimulare a memoriei și a proceselor cognitive). (3)

Amintirile Flash

Alte studii au analizat precizia amintirilor încărcate din punct de vedere afectiv sau a amintirilor Flash, acestea fiind considerate a avea o anumită calitate fotografică. Cercetările moderne arată că amintirile unor evenimente importante sau încărcate afectiv (de exemplu, asasinarea președintelui american J. F. Kennedy sau atacurile teroriste din 11 septembrie 2001) tind să pălească de-a lungul timpului și sunt predispuse la distorsionări în aceeași manieră ca și amintirile mai puțin importante. De exemplu, un studiu realizat de Neisser și Harsch arată că, într-o treime din cazuri, amintirile legate de explozia navetei spațiale Challenger în anul 1986, la un minut după decolare tind să sufere distorsiuni și modificări semnificative între intervievarea inițială (24 de ore după dezastru) și al doilea interviu (realizat după doi ani și jumătate de la eveniment). (1)

Amintirile false sau implantate

Unii cercetători au mers și mai departe, încercând să producă amintiri false. Cercetările din acest domeniu au debutat încă din anii 1960, când James Deese a derulat un studiu de evaluare a performanțelor memoriei. Mai precis, acesta le-a dat participanților sarcina de a memora anumite liste de cuvinte înrudite semantic (de exemplu: ulorile roșu, verde, maro și albastru). Mai târziu, în timpul sesiunii de reamintire a informațiilor memorate, unii participanți au prezentat cuvinte care nu s-au aflat în listele memorate (în cazul listei de culori au fost prezentate culori suplimentare, care nu erau prezente pe listă, precum violet sau albastru). Studii recente desfășurate în 2008 de către Brown și Marsh au arătat că unele persoane pot fi convinse să creadă că au vizitat un loc nefamiliar prin simpla vizionare a unor poze legate de locul respectiv. (1), (3)

 

Elizabeth Loftus, psiholog cognitivist, a derulat o serie de studii cu privire la posibilitatea implantării unor amintiri false. Aceasta a arătat că pot fi create amintiri false prin intermediul relatărilor din partea unor figuri importante precum frații mai mari, condiția fiind aceea de a prezenta evenimentul fals împreună cu alte evenimente reale. Tot Loftus a derulat studii prin care a arătat că prezența anumitor cuvinte cu un anumit grad de impact poate schimba semnificativ amintirea inițială. Astfel, amintirea legată de un accident rutier poate fi distorsionată de prezența unor cuvinte diferite, amintirea „Mașina a fost lovită” fiind diferită de amintirea „Mașina a fost izbită de ...”. (1), (4)

 

Amintirile false pot avea la bază erorile de atribuire a sursei informațiilor. Acestea pot fi de trei tipuri:

• erori de atribuire a sursei informațiilor (e exemplu,ne amintim că am citit o informație dintr-un ziar când de fapt aceasta ne-a fost prezentată de către un prieten);
• erori de atribuire a fețelor și a contextului;
• erori de atribuire a unui eveniment imaginat realității (acțiunile imaginate pot fi considerate ca fiind acțiuni care s-au întâmplat în trecut).
  

Nu în ultimul rând, amintirile false pot avea la bază și un nivel ridicat de încredere în capacitatea individuală de aducere aminte cu privire la evenimentul respectiv. (1), (3)