Limbajul mamei influențează dezvoltarea abilităților sociale ale copilului

©

Autor:

Limbajul mamei influențează dezvoltarea abilităților sociale ale copilului

Psihologii de la Universitatea din New York au găsit noi dovezi cu privire la modul în care limbajul folosit de către părinţi atunci când discută cu copiii lor îi poate ajuta pe aceştia să înţeleagă mai bine gândurile celorlalţi atunci când vor ajunge la maturitate.


Dr. Elizabeth Kirk şi colaboratorii săi au studiat efectele pe care le are modul în care mama se raportează la gândirea copiilor săi (abilitatea de a deveni receptivă la gândurile şi emoţiile copilului). Studiul a a avut ca subiecţi 40 de mame şi copiii acestora la vârsta de 10, 12, 16, respectiv 20 de luni.


Cercetătorii au observat limbajul parental, în timp ce mama se juca cu copilul său timp de 10 minute. Psihologii au înregistrat fiecare moment în care mama îi răspundea copilului în raport cu propria sa gândire, adică inferenţe legate de procesul gândirii copilului prin propriul comportament (de exemplu, dacă cel mic întâmpina dificultăţi în a deschide uşa unei maşini de jucărie, mama îl putea eticheta ca fiind „frustrat”) .


Când copii au atins vârsta de 5-6 ani, 15 dintre mamele participante la studiu au fost reevaluate prin prisma teoriei minţii (ToM) sau a abilităţilor socio-cognitive. Folosind metoda „povestirilor bizare” (strânge stories), s-a putut înregistra modul în care copilul a reuşit să se raporteze la alte persoane şi să le înţeleagă gândurile. Metoda „povestirilor bizare” a inclus citirea a 12 scenarii sociale (emoţii contrare, minciuni, minciuni nevinovate, persuasiune, simulare, glumă, uitare, neînţelegere, cacealma, figuri de stil, aparenţă versus realitate şi sarcasm). Apoi copiilor li s-a adresat o întrebare de înţelegere, după care li s-a aplicat un test pentru a vedea dacă într-adevăr au înţeles manipularea mentală din spatele poveştii.


Rezultatele obţinute au indicat o corelaţie puternică şi pozitivă între comentariile făcute de copii la 10, 12 şi 20 de luni şi scorurile obţinute de aceştia după folosirea metodei „povestirilor bizare”. Prin urmare, capacitatea copiilor la vârsta de 5 ani de a înţelege modul de gândire al unei persoane, este strâns legată de modul în care mamele s-au raportat la gândirea acestora atunci când erau mai mici.


Dr. Kirk, lector în cadrul departamentului de Psihologie de la Universitatea din New York declară: „Aceste rezultate arată cum abilitatea unei mame de a fi receptivă la gândurile şi emoţiile copilului său, încă de la început, ajută copilul mai departe să înveţe să empatizeze cu gândurile altora. Acest lucru are un impact major în dezvoltarea socială a copilului, dându-i abilitatea de a înţelege ce simt şi ce gândesc persoanele din jur.” Rezultatele studiului vin în completarea cercetării psihologului Liz Meins, care explorează acelaşi fenomen, interacţiunea timpurie la nivel conversaţional dintre mamă şi copil având un rol major.

Sursa: Medical Xpress


Data actualizare: 06-03-2020 | creare: 04-01-2016 | Vizite: 1459
Bibliografie
Mum's the word: Maternal language has strong effect on children's social skills, link: http://medicalxpress.com/news/2015-07-mum-word-maternal-language-strong.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: