Leucemia, vindecata cu celule stem din cordonul ombilical
Data publicării: 26-11-2010
Anunţul a fost făcut de banca germană care stochează celule din cordoane ombilicale 'Vita 34', o firmă înfiinţată în 1997 de medicii din oraşul Leipzig, aflat în estul ţării.
Potrivit specialiştilor din cadrul Vita 34, boala a fost diagnosticată când fetiţa avea vârsta de trei ani, şi - după ce a fost supusă procedurilor de chimioterapie, s-a demonstrat că singura posibilitate de supravieţuire consta într-un transplant cu celule stem.
'Speranţa de viaţă a pacientei era de numai trei luni, fără o terapie cu celule-stem', a explicat într-un comunicat doctorul Eberhard Lampeter, directorul medical al Vita 34, care a comentat faptul că unele celule canceroase ajunseseră deja la creier.
Lampeter a mai spus că părinţii fetiţei au decis, în momentul naşterii acesteia, să-i conserve cordonul ombilical, din care au fost extrase celulele stem necesare pentru transplant.
Medicul a semnalat că au trecut 75 de luni de la intervenţie, iar 'acum putem vorbi cu certitudine de o vindecare'.
Vita 34, cea mai veche şi mai mare bancă de conservare a cordoanelor ombilicale din Germania, a subliniat că până acum 75.000 de părinţi au apelat la serviciile sale.
Lampeter a mai spus că 15 copii au putut fi trataţi până acum cu celule stem extrase din cordoanele ombilicale proprii.
Sursa: Agerpres,
26-11-2010, Vizualizari 710