Legătura dintre emoții și dependența de fumat

De mult timp, cercetătorii au încercat să răspundă la întrebări precum de ce unele persoane se apucă de fumat, care este rolul emoțiilor în tot acest proces și de ce mulți se reapucă de fumat la mulți ani după ce au renunțat. Un nou studiu arată că răspunzătoare de acest comportament adictiv este tristețea.
În America unul din 6 adulți sunt dependenți de fumat, iar anual se înregistrează 480.000 de decese datorită fumatului.

Cercetătorii de la Universitatea Harvard au cules informații provenite de la 4 studii descrise într-un nou raport publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, ajungând la concluzia că tristețea joacă un rol important și particular în declanșarea comportamentului de adicție. Datele din studii au fost colectate de la peste 10.000 de persoane în decurs de peste 20 de ani, la care s-au efectuat teste de laborator pentru a evalua răspunsul fumătorilor la emoțiile negative. Unul din studii a investigat volumul și frecvența pufurilor la fumători care și-au dat acordul pentru a fi monitorizați. Toate cele 4 studii sugerează că tristețea, într-o măsură mai mare decât alte emoții negative, crește dorința de a fuma.

Până în prezent se considera că orice tip de emoție negativă (tristețea, frică, stresul, vina, dezgustul) ar influența comportamentul adictiv. Acest raport sugerează că tristețea, în mod particular, este un stimul puternic pentru folosirea de substanțe ce dau dependență.

Campaniile împotriva fumatului utilizează imagini ce stimulează sentimentul de tristețe, ceea ce ar putea crește în mod neintenționat dorința de a fuma printre fumători. De aceea, o metodă bună pentru renunțatul la fumat ar putea fi regândirea acestor reclame.

Altă descoperire a studiilor este faptul că tristețea se asociază cu simplul fapt de a fi fumător și cu recăderea la 1 an sau doi după renunțatul la fumat. Astfel, cu cât o persoană era mai tristă, cu atât probabilitatea ca această să fie fumătoare era mai mare.

O altă întrebare la care studiile au încercat sa raspundă a fost dacă tristețea determină o persoană să fumeze sau evenimentele negative din viața unei persoane determinau tristețea și fumatul. Cercetarea a cuprins 425 de fumători, dintre care unei treimi i s-a arătat un videoclip trist despre pierderea partenerului, altă treime a trebuit să vizualizeze un videoclip neutru despre tâmplărie, iar ultima treime a urmărit un videoclip dezgustător cu o toaletă murdară. Apoi, participanții au trebuit să scrie despre o experiență personală legată de videoclipuri. Rezultatele au arătat că persoanele cele mai nefericite, care au urmărit videoclipul trist și au scris despre o pierdere personală, aveau o dorință mai mare de a fuma, în comparație cu grupul care a urmărit videoclipul neutru sau cel dezgustător.

Al treilea studiu a măsurat nerăbdarea fumătorilor de a lua un puf de țigară. Acesta a inclus aproximativ 700 de participanți care au urmărit videoclipuri și au scris despre experiențe de viață triste sau neutre. Apoi trebuiau să aleagă dacă să ia mai puține pufuri de țigară, mai devreme sau mai multe pufuri, după un timp mai îndelungat. Rezultatele au arătat că participanții din grupul trist au ales prima variantă (să tragă mai puține pufuri de țigară, mai devreme), față de cei din grupul neutru.

Al patrulea studiu a inclus 158 de fumători la care s-au investigat mecanismele prin care tristețea influențează fumatul. Participanți au trebuit să nu mai fumeze pentru cel puțin 8 ore înainte de test, fiind împărțiți în mod aleator în grupul de control trist (trebuiau să urmărească videoclipul trist și să scrie despre o pierdere personală) sau neutru (trebuiau să urmărească un videoclip neutru și să scrie despre mediul de muncă). Apoi au fost puși să fumeze printr-un dispozitiv care verifică volumul total de pufuri, viteză și durata lor. Rezultatele au arătat că fumătorii nefericiți au fumat volume mai mari de pufuri și erau mai nerăbdători să tragă un puf.



sursa: Science Daily