Inteligenţa emoţională

Emoţiile influenţează profund modul în care se desfăşoară viaţă noastră pe toate palierele sale. Ele susţin abilitatea persoanelor de a recepta şi interpreta stimuli semnificativi şi de a se adapta în contexte diferite.

De asemenea, emoțiile sunt parte integrantă a procesului decizional, facilitând stocarea de informaţii şi emiterea unor predicţii care stabilesc specificul acţiunilor persoanei. Impactul emoţiilor poate fi atât pozitiv, cât şi negativ, având în vedere natura lor variabilă, ceea ce a crescut interesul comunităţii ştiinţifice pentru acest subiect.

Astfel, inteligenţa emoţională este explorată în domenii din ce în ce mai diverse, fiind considerată indispensabilă în procesul de evoluţie şi adaptare a individului.

Ce este inteligenţa emoţională?

Inteligenţa emoţională este definită ca abilitatea de a identifica şi a gestiona propriile emoţii, dar şi de a le recunoaşte pe ale celorlalţi şi de a se adapta la ele.

Specifice pentru acest tip de inteligenţă sunt:

• conştiinţa propriei stări emoţionale;
• abilitatea de a identifica emoţiile altora şi de a menţine relaţii cu aceştia;
• abilitatea de a folosi vocabularul emoţiilor specific propriei culturi;
• capacitatea de implicare empatică în experienţele emoţionale ale celorlalţi;
• abilitatea de a înţelege că stările emoţionale interioare nu trebuie să corespundă cu expresia exterioară, nici la sine, nici la alţii (evaluarea realităţii);
• capacitatea de adaptare la emoţiile aversive sau la cele care produc suferinţă;
• conştiinţa că relaţiile sunt definite, în general, prin felul în care emoţiile sunt comunicate şi prin reciprocitatea emoţiilor în interiorul relaţiei;
• capacitetea de autoeficacitate emoţională, adică de a simţi că deţii controlul asupra propriilor experienţe emoţionale şi a le accepta;
• flexibilitate la schimbare;
• abilitatea de a comunica şi de a se comporta într-o manieră asertivă;
• asumarea responsabilităţii pentru impactul pe care îl au propriile acţiuni la nivel social;
• disponibilitatea de a privi dintr-o perspectivă pozitivă situaţiile dificile/problemele.

Dobândirea acestor abilităţi are loc în funcţie de nivelul de dezvoltare, urmând câteva etape:

• identificarea şi etichetarea corectă a propriei stări emoţionale care devine din ce în ce mai complexă în perioada 1 an şi jumătate şi 6 ani;
• recunoaşterea emoţiilor celorlalţi, care se produce începând cu vârsta de 3 ani şi evoluează în sensul realizării unor predicţii asupra reacţiilor emoţionale, distincţia între emoţia reală şi cea aparentă şi
• identificarea unor cauze distincte pentru trăirile diverselor persoane.

Blocajele în dezvoltarea acestor abilităţi cresc riscul apariţiei unor probleme precum depresie, tristeţe accentuată, anxietate, furie, acting-out. (1)

Putem vorbi despre mai multe componente ale inteligenţei emoţionale: autoconştientizarea care ajută gestionarea mai adecvată a propriei vieţi, automotivarea care susţine înfrângerea impulsurilor şi amânarea recompenselor, recunoaşterea emoţiilor celorlalţi şi manevrarea relaţiilor cu ei care reprezintă pilonii de bază ai succesului social şi nu în ultimul rând vorbim despre managementul emoţiilor ca fiind cea mai vizibilă componentă a inteligenţei emoţionale.

Controlul emoţional este definit ca abilitatea persoanei de a modula, de a controla sau de a reduce intensitatea şi trăsăturile temporale ale unei emoţii şi se poate manifesta la nivel neurofiziologic, hormonal, atenţional şi comportamental. Aşadar, inteligenţa emoţională trece dincolo de cunoştinţele legate de emoţiile proprii şi ale celorlalţi. Ea presupune o manifestare evidentă a abilităţilor de adaptare sanogenă atât la propria viaţă interioară, cât şi la cea exterioară.

Strategii de reglare emoţională

Strategiile de reglare şi control emoţional utilizate de oameni se transformă odată cu trecerea timpului, fiind influenţate şi de contextul de viaţă al fiecăruia. Deşi se dezvoltă încă din primii ani de viaţă, adolescenţa este perioada în care aceste mecanisme se consolidează. Transformarea are loc şi conform contextului cultural în care se află individul, raportându-se la reguli precum minimizarea sau maximizarea emoţiilor şi mascarea sau substituirea acestora. Aceste reguli sunt transmise în cadrul familiei prin instrucţii directe, modelare prin observaţie/imitaţie şi prin învăţarea contingenţelor (dialoguri referitoare la emoţii).

Mecanismele de control emoţional utilizate de-a lungul vieţii sunt:

• redirecţionarea atenţiei - când persoanele experimentează o anumită emoţie, în general se concentrează pe gânduri care duc la escaladarea emoţiei respective; s-a dovedit că tehnici precum concentrarea atenţiei pe stimuli externi care nu au legătură cu emoţia, realizarea de exerciţii fizice, începerea unei conversaţii etc. pot ajuta la reducerea intensităţii emoţionale a situaţiei;
• auto-liniştirea poate fi realizată prin tehnici de relaxare cu ajutorul cărora persoanele pot ajunge să facă faţă emoţiilor negative precum vină, tristeţe, anxietate, ruşine;
• căutarea unei persoane de suport;
• evitarea fizică - se referă la prevenirea confruntării cu situaţii dificile;
• jocul simbolic - exprimarea emoţiilor puternice prin intermediul unor simboluri, ceea ce poate uşura procesul de conştientizare şi descărcare emoţională; de asemenea, facilitează găsirea unor resurse interioare şi mecanisme noi de adaptare;
• controlul verbal - autosugestia verbală poate fi extrem de utilă pentru controlul emoţiilor puternice; sunt recomandate afirmaţiile legate de consecinţele negative ale unui eventual comportament impulsiv, succese în situaţii similare în care s-a acţionat raţional etc.
• reflectarea emoţiilor şi conceptualizarea lor poate fi utilizată pentru o înţelegere mai profundă a propriilor trăiri, ceea ce conduce la creşterea abilităţii de modelare a acestora;
• distanţarea cognitivă - se referă la modificarea gândurilor legate de situaţia care produce un răspuns emoţional puternic;
• reevaluarea - este centrată pe evaluarea unei situaţii din punct de vedere emoţional, înaintea exprimării unui răspuns la aceasta;
• supresia - este un mecanism care se declanşează după ce emoţia s-a manifestat la nivel comportamental; astfel persoana îşi reevaluează reacţia şi încearcă să îşi redreseze comportamentul;
• procesarea autoreferenţială - evaluarea situaţiei prin prisma a cât este de relevantă pentru individ;
• detaşarea - conduce la diminuarea anxietăţii în legătură cu stimulul emoţional. (3)

Aceste strategii pot fi adaptative sau dezadaptative în funcţie de trăsăturile individuale, de natura emoţiilor şi intensitatea lor, dar şi de măsura în care individul reuşeşte să le integreze în contextul în care se află.

Beneficiile inteligenţei emoţionale

S-a observat că persoanele care obţin scoruri ridicate la testele de evaluare a inteligenţei emoţionale înregistrează rate mai scăzute ale agresivităţii, depresiei şi ideaţiei suicidare, delicvenţei şi consumului de substanţe psihoactive ca mecanism de apărare.

De asemenea, aceast tip de inteligenţă are o influenţă pozitivă în integrarea socială a individului, asupra rezultatelor academice, performanţei profesionale şi stării de sănătate (psihică şi psiho-somatică). Trăsăturile specifice inteligenţei emoţionale au un impact benefic şi asupra nivelului de intimitate şi satisfacţie maritală.

Comportamentele care susţin acest tip de beneficii sunt:

• acţionarea în sensul modificării situaţiilor problematice (căutarea permanentă a unor soluţii) şi nu evitarea lor;
• acceptarea ajutorului celor din jur (al familiei, prietenilor sau profesioniştilor – medici, psihologi) atunci când este necesar;
• concentrarea pe aspectele pozitive ale evenimentelor şi diminuarea ruminaţiei (gânduri pe o anumită temă care populează în permanenţă mintea individului) referitoare la situaţiile stresante; gândurile majoritare se referă la metode de prevenţie a unor situaţii similare şi pe emoţii dezirabile;
• emiterea unor predicţii pozitive în legătură cu viitoare evenimente solicitante din punct de vedere emoţional; persoanele cu nivele ridicate de inteligenţa emoţională percep astfel de evenimente ca fiind provocări, nu ameninţări, ceea ce determină modificări scăzute ale dispoziţiei şi intensitate a emoţiilor mai uşor de gestionat în condiţii de stres;
• încredere crescută în abilităţile personale de a-şi atinge obiectivele: de a trece examene, de a renunţa la un viciu, de a se dezvolta profesional, de a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii etc;
• acceptarea mai uşoară a evenimentelor negative şi utilizarea mai redusă a mecanismelor de coping (metode de a face faţă situaţiilor dificile) dezadaptative precum negarea sau reprimarea emoţiilor; persoanele inteligente din punct de vedere emoţional încearcă să schimbe modul în care percep situţia stresantă în cazul în care nu o pot modifica şi sunt încrezători în abilitatea lor de a reuşi acest lucru;
• manifestarea furiei şi a frustrării şi diminuarea lor prin metode adaptative precum activităţile fizice;
• menţinerea stimei de sine şi în condiţiile unui insucces, reevaluarea situaţiei şi a strategiilor utilizate;
• deschiderea către propriile emoţii şi explorarea beneficiilor acestora, dar şi evaluarea unor eventuale dezavantaje şi acţionarea în sensul minimalizării lor. (2, 5, 6, 7)

Astfel de comportamente creează portretul unei persoane inteligente din punct de vedere emoţional, ajutând-o să comunice mai uşor, să îşi cunoască şi să-şi accepte calităţile şi defectele, să ia decizii avizate, să lucreze pentru îndeplinirea unui scop îndepărtat în cadrul unei echipe şi să respecte sentimentele şi opiniile celorlalţi. (8)

Metode de dezvoltare a inteligenţei emoţionale

Este nevoie ca procesul de dezvoltare al inteligenţei emoţionale să înceapă foarte devreme în viaţă. Modul de manifestare a emoţiilor şi de acceptare a lor depinde iniţial de părinţi, care ghidează copilul în ceea ce priveşte evaluarea afectivă a situaţiei şi manifestarea în acest context. Aşadar, părinţii sunt primii care pot avea un impact asupra abilităţilor copiilor din acest punct de vedere. În funcţie de tipul de ataşament şi de temperamentul său, individul reuşeşte să îşi controleze impulsivitatea şi să-şi ghideze comportamentul după regulile prestabilite.

Recomandări în ceea ce îi priveşte pe copii

• În mod natural copilăria este marcată de o necesitate pregnantă de exprimare emoţională, atât a secvenţelor pozitive, cât şi a celor negative, de aceea este necesar ca părinţii să îi ajute pe copii să îşi identifice propriile emoţii.
• Încurajați copiii să îşi manifeste emoţiile (nu să le blocheze) şi promovați o manieră sanogenă de exprimare a acestora prin propriul exemplu.
• Implementați reguli şi trasați limite.
• Cultivați empatia faţă de ceilalţi prin evidenţierea trăirilor pe care aceştia le experimentează.
• Facilitați comunicarea cu copiii de aceeaşi vârstă şi negocierea între ei.
• Încurajați căutarea unor soluţii personale, inovative.

Recomandări pentru adulţi:

• Analizaţi modul de raportare la cei din jur şi încercaţi să le înţelegeţi perspectiva.
• Evaluaţi obiectiv munca pe care o depuneţi şi urmăriţi să vă atingeţi mai întâi propriile standarde.
• Fiţi sinceri cu voi înşivă şi priviţi feedback-ul pozitiv sau negativ ca pe o şansă de a deveni mai buni.
• Observaţi-vă reacţiile în situaţii stresante şi încercaţi să vă ţineţi emoţiile sub control.
• Asumaţi-vă responsabilitatea pentru propriile greşeli şi încercaţi să le remediaţi.
• Alegeţi din exemplele de mai jos metode de a vă gestiona emoţiile care sunt potrivite propriilor nevoi:

Gestionarea furiei
Cea mai indicată acţiune este prevenirea escaladării mâniei, ceea ce presupune utilizarea conştientizării de sine pentru identificarea gândurilor ostile în timp ce ele se formează şi supunerea lor la o nouă analiză. În cazul în care furia atinge un nivel moderat, este utilă înlocuirea gândurilor care declanşează şi susţin această stare, cu unele de autoliniştire. Astfel se poate ajunge la o reevaluare mai obiectivă a emoţiei. În situaţiile în care mânia deja a escaladat, printre cele mai utile strategii este cea de izolare temporară (până când individul se calmează) de stimulul (persoana sau situaţia) care a cauzat reacţia emoţională. Exerciţiile de relaxare musculară, respiraţia profundă şi sportul pot fi de asemenea foarte utile în astfel de situaţii. Studiile au arătat că descărcările nu fac decât să prelungească starea de furie şi că metoda cea mai eficientă pentru o persoană de a gestiona o situaţie conflictuală este de a se calma şi abia apoi de a căuta o rezolvare.

Gestionarea îngrijorării
Grijile repetitive pot avea un impact negativ asupra nivelului de funcţionare a individului în viaţa de zi cu zi. Din acest motiv este necesară în primul rând monitorizarea situaţiilor care declanşează episoadele de îngrijorare, dar şi a senzaţiilor corporale care le însoţesc. Identificarea acestor simptome încă din stadiile incipiente şi practicarea unor metode de relaxare (autoliniştire, controlul respiraţiei etc.) pot diminua anxietatea. Ceea ce este însă important este conştientizarea faptului că acele imagini şi gânduri sunt iraţionale. Se pot utiliza întrebări de genul: Este posibil, obiectiv vorbind, ca acest lucru să se întâmple?/Nu există şi alte alternative pentru rezolvarea situaţiei? În cazul în care îngrijorarea se transforă în anxietate, atacuri de panică, fobii, comportamente obsesiv compulsive, este indicată intervenţia de specialitate (consiliere/psihoterapie).

Gestionarea melancoliei
Cea mai accesibilă metodă de ridicare a moralului şi de îndepărtare a depresiilor uşoare este sportul. Realizarea unor activităţi agreate de individ sau care au potenţialul de a îmbunătăţi imaginea de sine, pot de asemenea să ajute. Implicarea în proiecte de voluntariat care presupun activităţi de sprijin a persoanelor aflate în dificultate s-au dovedit eficiente pentru a diminua sentimentele de melancolie. (4, 9)

Cultivarea inteligenţei emoţionale de la o vârstă fragedă se impune, având în vedere faptul că abilităţile care îi sunt specifice, susţin nu numai succesul profesional şi social, dar şi bunăstarea personală şi familială.