INSP: 97.570 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 18 - 24 noiembrie
Data publicării: 28-11-2024
Potrivit sursei citate, în aceeaşi perioadă, s-au înregistrat 243 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 160 în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 220 înregistrate în săptămâna precedentă.
De la începutul sezonului, au fost raportate 18 cazuri de gripă confirmate de laborator, dintre care nouă cazuri cu virus gripal B, cinci cazuri cu virus gripal A nesubtipat, trei cazuri cu virus gripal AH1, un caz cu virus gripal AH3.
Până la data de 24 noiembrie au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.013.855 persoane vaccinate antigripal, dintre care 996.988 din grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat.
Sursa: Agerpres,
28-11-2024, Vizualizari 46