Infectiile nosocomiale (intraspitalicesti)

Infectia nosocomiala a tractului urinar

Infectiile tractului urinar sunt cele mai frecvente infectii nosocomiale. Din fericire aceste infectii sunt cel mai usor de tratat, avand cele mai putine consecinte nefaste pentru pacient. A fost demonstrata existenta a cel putin patru factori de risc, care concura la aparitia infectiilor urinare la pacientii spitalizati: sexul feminin (datorita faptului ca uretra femeilor este mult mai scurta decat cea a barbatilor - aproximativ trei centimetri), cateterismul urinar prelungit, absenta unei chimioterapii adecvate administrata sistemic, si prezenta unor erori in supravegherea corespunzatoare a cateterului urinar. S-a constatat ca, frecventa infectiilor urinare la pacientii cu sonda urinara (cateter urinar), mentinuta cel putin timp de cinci zile, a scazut simtitor atunci cand s-a recurs la utilizarea unui tratament cu antibiotice. Prelungirea timpului de utilizare a unui cateter urinar (mai mult de cinci zile), va conduce la cresterea semnificativa a riscului de infectie, chiar si in prezenta unei terapii adecvate cu antibiotice orale sau sistemice.

Patogeneza infectiilor urinare este diferita pentru barbati si femei. In cazul femeilor, mecanismul infectios implica colonizarea periuretrala cu microorganisme provenite din flora fecala, uramata de ascensionarea acestora pe cateter, pana la nivelul vezicii urinare; mecanismul este asemanator cu cel declansat in cazul femeilor care nu au sonda urinara, bacteriile ascensionand foarte usor pe uretra scurta de numai cativa centimetri. Raportat la acest mecanism patogen, contaminarea periuretrala nu poate fi demonstrata in cazul barbatilor; majoriatea infectiilor aparute la acesti pacienti, se datoreaza ascensionarii patogenilor, intraluminal, spre vezica urinara. Speciile Proteus si Pseudomonas faciliteaza dezvoltarea unui biofilm in lungul lumenului cateterului urinar, care formeaza mici cruste ce vor impiedica evacuarea urinei de la nivelul vezicii – factor suplimentar de risc pentru declansarea infectiilor urinare.

Infectia tractului urinar reprezinta o infectie nosocomiala destul de frecvent raportata in cadrul unitatilor spitalicesti. Dezvoltarea unui status febril, la un pacient cu cateter urinar, va fi urmata de analiza tuturor cauzelor posibile de infectie, nu doar a cauzelor urinare. De obicei, un pacient cu infectie a tractului urinar sau pielonefrita, va prezenta febra, disurie (mictiuni dureroase), polakiurie (mictiuni frecvente), leucocitoza (cresterea numarului de leucocite din sangele circulat), dureri in flanc sau sensibilitate in unghiul costovertebral. In astfel de situatii, se impune investigarea functiei urinare; se va proceda la analiza urinii prelevata din prima mictiune – sumarul de urina, si se va cerceta cu atentie sedimentul urinar, in vederea stabilirii numarului de leucocite si celule epiteliale descuamate ca urmare a prezentei unei infectii de-a lungul tractului urinar.

Ulterior, se vor preleva probe de urina, pentru insamantarea mediilor de cultura adecvate; daca prima urocultura este pozitiva iar pacientul este simptomatic, determinarea se va repeta; abia dupa obtinerea celui de al doilea rezultat pozitiv se indica instituirea unei antibioterapii adecvate. Daca pacientul este simptomatic (febra ridicata) dar microorganismele nu pot fi izolate prin urocultura, diagnosticul de infectie a tractului urinar va fi abandonat si se va proceda la cautarea altor cauze febrile. Izolarea a mai mult de doua specii microbiene din aceeasi proba de urina, se datoreaza cel mai probabil unei contaminari externe a probei (doar daca a fost exclus un abces perinefretic) .