Incidența cancerului de sân în creștere la femeile tinere
©
Autor: Airinei Camelia

Cercetarea a analizat incidența cancerului de sân în funcție de vârsta la diagnostic, stadiul tumorii, statutul receptorilor hormonal și apartenența rasială sau etnică, folosind datele Programului de Epidemiologie și Rezultate Finale în Supraveghere. Studiul a investigat, de asemenea, efectele cohortelor și efectele perioadelor asupra riscului de cancer de sân la femeile tinere.
Rezultatele au arătat o creștere a incidenței cancerului de sân printre femeile tinere din SUA, în special după anul 2016, cu cele mai mari rate de incidență observate la femeile negre non-hispanice cu vârste între 20 și 29 de ani și între 30 și 39 de ani. A fost observată o creștere a incidenței tumorilor pozitive pentru receptori de estrogen și o scădere a celor negative pentru acești receptori. De asemenea, incidența tumorilor în stadiile I și IV era în creștere, în timp ce incidența celor în stadiile II și III era în scădere.
Tendințele indică faptul că femeile din grupul negru non-hispanic au, de asemenea, o incidență ridicată a cancerului de sân în stadii avansate, contribuind potențial la ratele ridicate de mortalitate în rândul femeilor din acest grup rasial și etnic. Aceste rezultate subliniază necesitatea unei evaluări timpurii a riscului de cancer de sân și a recomandării unui screening țintit pentru cancerul de sân la vârste mai tinere pentru femeile negre non-hispanice.
În concluzie, studiul sugerează că incidența cancerului de sân este în creștere printre femeile cu vârste între 20 și 49 de ani, cu cele mai mari rate de incidență observate la femeile tinere negre non-hispanice. Efectele cohortelor și ale perioadelor joacă un rol semnificativ, indicând potențialul rol al factorilor de risc sociali sau de mediu modificabili. Identificarea acestor factori sociali ar putea oferi oportunități de prevenire a bolii.
sursa: News Medical
foto: Thinnapob Proongsak/Shutterstock.com
Data actualizare: 01-02-2024 | creare: 01-02-2024 | Vizite: 418
Bibliografie
Are younger women experiencing a higher incidence of breast cancer?, link: https://www.news-medical.net/news/20240131/Are-younger-women-experiencing-a-higher-incidence-of-breast-cancer.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Menopauza timpurie a fost legată de riscul de dizabilitate și de șomaj
- Cupa menstruală ar putea preveni infecțiile, ajutând la menținerea sănătății vaginale
- Aderarea la dieta mediteraneană și riscul de mortalitate de orice cauză la femei (studiu)
- Grăsimea abdominală și slăbiciune amusculară al femei au fost asociate cu deficitul de vitamina D
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Neoplasm mamar
- Cancer la san
- Carcinom ductal invaziv - interpretare
- Am 18 ani si am mastita la sanul stang dar mie imi este frica sa nu am cancer
- Serom postmastectomie
- Cancerul la san
- Cancer de san
- Cancer de san hormonodependent
- Cancer la san de tip lobular