Încălzirea celulelor canceroase crește eficiența tratamentelor împotriva cancerului
©
Autor: Teodorescu Mihai

Nanoparticulele magnetice de oxid de fier care transportă medicamentul pentru chimioterapie emană căldură atunci când sunt expuse unui câmp magnetic alternativ. Aceasta înseamnă că, odată ce nanoparticulele s-au acumulat în zona tumorii, un câmp magnetic alternativ poate fi aplicat din exteriorul corpului, permițând căldura și chimioterapia să fie livrate simultan. Efectele celor două tratamente au fost sinergice (fiecare tratament a îmbunătățit eficacitatea celuilalt), ceea ce înseamnă că au fost mai puternice atunci când au fost combinate, decât atunci când au fost utilizate separat. Studiul a fost realizat pe celule de laborator, fiind necesare cercetări suplimentare, înainte de studiile clinice.
În cadrul studiului, cercetătorii au combinat nanoparticulele magnetice cu un medicament utilizat în mod obișnuit pentru chimioterapie (doxorubicina) și au comparat efectele acestui compozit în diferite scenarii, asupra celulelor cancerului de sân uman, celulelor glioblastomului (cancerului creierului) și celulelor canceroase de prostată de șoarece. În cel mai reușit scenariu, au descoperit că căldura și doxorubicina au ucis împreună 98% din celulele cancerului cerebral după 48 de ore. Pentru celulele cancerului de sân, 89% au fost ucise de căldură și doxorubicină împreună, în timp ce 77% au fost ucise după 48 de ore numai de doxorubicină.
Autorul principal al lucrării, Nguyen T. K. Thanh a declarat: „Studiul nostru arată potențialul enorm al combinării chimioterapiei cu tratamentul termic administrat prin intermediul nanoparticulelor magnetice. În timp ce această combinație de terapie este deja aprobată pentru tratamentul glioblastoamelor cu creștere rapidă, rezultatele noastre sugerează că are potențialul de a fi utilizat pe scară mai largă ca terapie anti-cancer.”
sursa: Science Daily
foto: Journal of Materials Chemistry B / Nguyen T. K. Thanh / Florian Aubrit/ Olivier Sandre/ Lilin Wang
Data actualizare: 11-01-2021 | creare: 11-01-2021 | Vizite: 648
Bibliografie
Heat treatment may make chemotherapy more effective, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/01/210105130114.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Un nou studiu descoperă de ce ciupercile albe pot ajuta la prevenirea progresiei cancerului de prostată
- Cercetătorii încarcă celulele CAR-T cu virusuri pentru a trata tumorile canceroase solide
- Creșterea incidenței cancerului la persoanele tinere semnalează necesitatea urgentă de strategii timpurii de prevenție
- Exercițiile fizice moderate susțin sistemul imun al supraviețuitorilor cancerului de sân
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni