Implantul de genunchi imprimat 3D ar putea ajuta mii de bolnavi de artrită
În ultimul deceniu, noi tehnologii medicale de imprimare 3D au fost dezvoltate pentru a veni în sprijinul pacienților cu afecțiuni ortopedice. În urma rezultatelor promițătoare din cadrul experimentelor de laborator, implantul de genunchi imprimat 3D a fost aprobat recent pentru a fi testat pe pacienții bolnavi de osteoartrită din Marea Britanie. Tratamentul a fost dezvoltat de inginerii Centrului pentru Inovație Terapeutică (CTI) de la Universitatea din Bath, studiul cercetătorilor fiind publicat în jurnalul Communications Medicine.
Tratamentul revoluționar a fost denumit TOKA - Osteotomie personalizată pentru alinierea genunchiului. Pentru a realiza această intervenție chirurgicală, medicii ortopezi vor utiliza o tehnologie de imprimare 3D de ultimă generație. Astfel, vor putea realiza plăci medicale din aliaj de titan, care se potrivesc perfect fiecărui pacient, fiind proiectate după caracteristicile anatomii proprii pacientului și în funcție de stadiul afecțiunii. Acest tratament este util mai ales pentru pacienții cu osteoartrită în stadiu incipient, deoarece, până acum, nu se putea realiza protezarea de genunchi decât pentru stadii avansate.
Prin comparație cu tehnicile chirurgicale utilizate până acum pentru pacienții cu osteoartrită, tratamentul TOKA îmbunătățește potrivirea plăcilor de osteotomie tibială înaltă (HTO) pentru realinierea optimă a genunchiului afectat, făcându-i pe pacienți mai stabili și mai capabili să suporte propria greutatea corporală, eliminând durerea cronică resimțită de aceștia zilnic. Plăcile HTO au fost testate pentru siguranță și randament în cadrul unui studiu de laborator computerizat, folosind date de scanare CT de la 28 de pacienți. Studiul de față, pentru tratamentul TOKA, primul din lume care a demonstrat siguranța unui dispozitiv ortopedic imprimat 3D, a modelat tensiunile care ar fi exercitate pe plăcile personalizate și a arătat că acestea ar fi comparabile cu tratamentul standard referitor la siguranță.
Profesorul Richie Gill de la Centrul pentru Inovație Terapeutică a afirmat: „Osteoartrita genunchiului este o problemă majoră de sănătate, dar este și o problemă socială și economică și nu primește atât de multă atenție pe cât ar trebui. 25% dintre femeile de peste 45 de ani și aproximativ 15% dintre bărbați dezvoltă această afecțiune, deci reprezintă o povară semnificativă pentru multe persoane. Înlocuirea articulației genunchiului cu o proteză este utilă numai pentru osteoartrita aflată în stadiul final, astfel încât oamenii au dureri și trăiesc cu un handicap mult timp, posibil decenii, înainte de a fi posibilă implantarea. Sperăm că noul tratament TOKA pe care l-am dezvoltat va schimba această situație. "
Noul tratament va fi pus în aplicare cât de curând, odată cu redeschiderea centrelor pentru chirurgie electivă, în cadrul cărora spitale din Bath, Bristol, Exeter și Cardiff vor lua parte la un studiu de control randomizat pentru a compara rezultatele pacienților tratați cu TOKA față de cei tratați cu o procedură existentă. Pacienții cu osteoartrită de genunchi supuși tratamentului TOKA vor fi scanați prin tehnologie CT 3D pentru a crea un ghidaj chirurgical și o placă personalizată, imprimată 3D.
Profesorul Gill a adăugat: „Operația HTO are o istorie clinică îndelungată și are rezultate foarte bune dacă se realizează cu precizie. Dificultatea pe care o au chirurgii este obținerea unei precizii ridicate, motiv pentru care am creat metoda TOKA, care începe cu o scanare CT pentru personalizarea intervenției. Astfel, scanarea va asigura chirurgilor un plan chirurgical optim, aceștia știind exact anatomia înainte de a deschide plaga. ”
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Va rog ajutor copil cu artrita
- Durere puternica la picior
- Artrita juvenila idiopatica
- Artrita scapulo-humerala
- Artrita de glezna
- Artrita reactiva
- Analize de sange
- Artrita reumatoida