Frica de dentist

Puţine persoane sunt împǎcate cu ideea procedurilor stomatologice, iar în cazul unora teama generatǎ de vizita la dentist poate fi de o intensitate atât de crescutǎ, încât se poate ajunge la fobia de dentist.

Expunerea la un astfel de stimul produce anxietate, ce poate evolua pânǎ la atacuri de panicǎ. Cu toate acestea, amânarea intervenţiilor agraveazǎ adeseori problemele dentare. Un dentist bun poate ajuta pacientul sǎ-şi depǎşeascǎ fricile, în primul rând, prin înţelegere şi empatie şi, în al doilea rând, prin faptul cǎ este în permanenţǎ la curent cu noutățile în domeniu.

Teama de dentist poate fi depǎşitǎ, iar pacientul trebuie sǎ conştientizeze acest lucru. Întreg personalul medical are obligaţia sǎ considere pacientul o fiinţǎ umanǎ în integralitatea ei, astfel trebuind sǎ evite sǎ-l priveascǎ doar prin prisma necesitǎţii unui tratament stomatologic. [1], [2]

Frica de dentist în cifre

Existǎ douǎ tabere a celor care se confruntă cu teama de dentist:

• în prima se încadreazǎ acele persoane care petrec foarte mult timp gândindu-se la fricile declanşate de medicul stomatolog sau de intervenţiile desfǎşurate de acesta;
• a doua tabǎrǎ este reprezentatǎ de indivizii care încearcǎ sǎ nu se gândeascǎ deloc la aceste temeri, cu toate cǎ starea anxioasǎ este încǎ bine înrǎdǎcinatǎ în mintea lor.

Nu sunt încǎ statistici clare care sǎ evidenţieze cu certitudine numǎrul persoanelor care nu se prezintǎ la medicul dentist din cauza fricii, dar, informal, s-ar pǎrea cǎ aproximativ 5% din populaţia vesticǎ s-ar afla în aceastǎ categorie.

Alte studii aratǎ cǎ, la nivel mondial, aproximativ un sfert din populaţie suferǎ de frica de dentist, iar circa 3% din populaţia ţǎrilor industrializate evitǎ consultul stomatologic. Oricine poate fi afectat, cu toate cǎ femeile par de douǎ ori mai predispuse decât bǎrbaţii, însǎ rezultatul ar putea fi fals-pozitiv, întrucât bǎrbaţii tind sǎ nu admitǎ frica legatǎ de vizita la medicul stomatolog.

Majoritatea persoanelor coreleazǎ teama de dentist cu evenimente traumatizante din copilǎrie legate de mirosurile şi sunetele determinate de ustensilele folosite în diverse intervenţii chirurgicale sau stomatologice. [3], [4], [5]

Mecanismul fricii de dentist

Aplicând definiţia din DSM-IV (Manual de Diagnostic şi Clasificare Statisticǎ a Tulburǎrilor Mintale, ediţia a IV-a), fobia de dentist (nivelul cel mai înalt în ceea ce priveşte teama de dentist) se defineşte ca o fricǎ persistentǎ şi marcatǎ, fǎrǎ un motiv rezonabil. Apare mai adesea la pacienţii care suferǎ de anumite afecţiuni psihiatrice: tulburare anxioasǎ generalizatǎ; tulburare de panicǎ; agorafobie; depresie; emetofobie (frica de a voma); tulburare post-traumaticǎ de stres.  

În literatura de specialitate s-a realizat o ierarhie a fricii de dentist:

• anxietatea declanşatǎ de frica de necunoscut;
  
• frica propriu-zisǎ: reacţia la un stimul cunoscut ce poate dǎuna persoanei vizate;
  
• fobia: cunoaşterea stimulului şi absenţa oricǎrei încercǎri de a se expune acestuia.

În privinţa anxietǎţii, aceasta este de 2 tipuri: exogenǎ (corelatǎ cu evenimente precedente traumatizante) şi endogenǎ (generatǎ de o tulburare anxioasǎ).

Au fost alcǎtuite şi câteva teste care mǎsoarǎ în mod specific frica de dentist, dintre care se vor aminti:

• scala de anxietate Corah (Corah’s Dental Anxiety Scale);
  
• scala de anxitetate modificatǎ (Modified Dental Anxiety Scale).

Uneori teama este atât de pronunţatǎ, încât numai simplele discuţii despre dentişti, dinţi, reclame la produsele de îngrijire oralǎ pot cauza atacuri de panicǎ. Frica de dentist poate apǎrea şi la persoane care nu s-au gândit niciodatǎ cǎ intervenţiile stomatologice le-ar pricinui vreun rǎu, însǎ contagiunea informaţionalǎ (experienţele şi pǎrerile negative ale celorlalţi) a avut un impact rǎsunǎtor asupra lor. Un procent important din numărul persoanelor care necesitǎ îngrijiri medicale stomatologice devin anxioase când vine vorba de consultul stomatologic.

În general, nu prea apare, propriu-zis, frica de dentist, ci de ceea ce se întâmplǎ în cabinetul medicului stomatolog, astfel vorbindu-se despre frica de:

• ace;
• freza dentarǎ;
• durere;
• înec;
• diagnostic;
• anestezic;
• a nu se face de râs;
• procedurile stomatologice ulterioare;
• pierderea controlului;
• a merge la vizitele medicale.

În continuare, vor fi prezentate câteva dintre simptomele şi, unde este cazul, cauzele acestor temeri. [1], [3], [5]

De ce apare și cum se manifestă frica de dentist

Se cunosc şi anumite cauze care genereazǎ frica de dentist dintre care se pot aminti:

• experienţe anterioare neplǎcute ce au vizat o intervenţie stomatologicǎ (majoritar);
  
• istoric de abuzuri fizice sau emoţionale;
  
• frica de durere, toleranţǎ scǎzutǎ la durere sau durere indusǎ de un dentist care nu are grijǎ de pacienţii sǎi;
  
• umilire din partea unui anumit dentist cu privire la igiena oralǎ;
  
• viziunea altor persoane despre experienţele traumatizante;
  
• inocularea fricii de dentist.

Frica de anestezic are douǎ cauze importante: una de naturǎ biologicǎ şi se referǎ la alergia indusǎ de unele anestezice; celalatǎ este de ordin psihologic şi este legatǎ de starea produsǎ de anestezia localǎ - pierderea controlului asupra propriului organism sau incapacitatea de a se mişca sau de a comunica. Dentistul poate administra mai mult anestezic, însǎ întotdeauna îl va întreba pe pacient dacǎ totul este în regulǎ. De asemenea, pacientul poate trǎi cu impresia cǎ o experienţǎ neplǎcutǎ din trecut se va repeta iar şi din acest motiv frica de anestezic se poate dezvolta ca fobie, rezultând atacurile de panicǎ.  

În privinţa fricii de înec, se considerǎ cǎ aceasta poate fi generatǎ de: abuzuri sau violenţǎ; episoade în care pacientul a fost pe punctul de a se îneca; conştientizarea procesului de înghiţire; atenţia sporitǎ la înghiţire. Ca simptomatologie, apare o fricǎ exageratǎ produsǎ de vizita la medic, urmatǎ de “pierderea” abilitǎţii de a înghiţi, mânca sau bea. În plus, anxietatea va creşte odatǎ cu apropierea vizitei la dentist.

Frica de diagnostic are drept bazǎ lipsa capacitǎţii de a face faţǎ procedurilor medicale indicate dupǎ stabilirea unui diagnostic; de asemenea, se poate vorbi şi despre incapacitatea acceptǎrii unui anumit diagnostic. De obicei, simptomele se traduc prin reacţii fizice: greaţǎ, vǎrsǎturi; diaree.

Frica de freza dentarǎ se poate manifesta prin: nervozitate; anxietate sau negarea necesitǎţii procedurii. Frica de a nu se face de râs are drept cauze igiena defectuoasǎ dublatǎ de lipsa prezentǎrii la medic. La rândul lor, simptomele acesteia pot avea rǎsunet la nivelul organismului şi se referǎ la o stare cronicǎ de greaţǎ.

Teama de procedurile stomatologice ulterioare se caracterizeazǎ prin incapacitatea pacientului de a se relaxa, iar în frica de ace apar: anxietatea cu privire la injecţii; evitarea injecţiilor; uscǎciunea gurii; palpitaţiile (pacientul îşi simte inima bǎtând; transpiraţii; creşterea frecvenţei respiratorii; ameţealǎ; senzaţia de rǎu; eventual, leşin.  

Pacientul ce dezvoltǎ fricǎ faţǎ de durere va avea: senzaţie de sufocare; greutate la respiraţie; constricţie toracicǎ şi anxietate. Sentimentul de pierdere a controlului se manifestǎ prin: tulburǎri de comportament descrise prin dezvoltarea unei atitudini ostentative faţǎ de medicul dentist; reacţii fizice care-l fac pe pacient sǎ se simtǎ din ce în ce mai puţin confortabil; anxietate tradusǎ prin: palpitaţii, dispnee şi stare de tensiune. În fine, frica de a merge la vizitele medicale se poate manifesta prin anxietate puternicǎ.

Fobia de dentist poate genera:

• anxietate şi depresie;
• afectarea statutului social şi profesional;
• pierderea stimei de sine şi a încrederii în propria persoanǎ. [1], [5], [6]

Cum combatem frica de dentist

Întrucât frica de durere este principala cauzǎ a evitǎrii procedurilor stomatologice, pacienţii ce suferǎ de astfel de temeri trebuie sǎ fie conştienţi cǎ, în ultimii ani, procedurile medicale s-au îmbunǎtǎţit şi existǎ metode de tratament mai puţin solicitante precum:

• folosirea unor dispozitive controlate de un computer, dispozitive asemǎnǎtoare unor stilouri, ce injecteazǎ anestezicul atât de uşor încât nu determinǎ stimularea fibrelor nervoase responsabile de producerea durerii;
• utilizarea gelurilor cu efect analgezic înainte de injectarea anestezicului.

La modul general, în privinţa remediilor pentru depǎşirea fricii de dentist se recomandǎ:

• optarea pentru un dentist capabil de înţelegere şi empatie;
  
• observarea mediului unde se desfǎşoarǎ intervenţia şi discutarea despre aceasta (inclusiv oferirea de explicaţii pe care pacientul le-ar putea solicita);
  
• realizarea intervenţiei cât mai devreme în cursul zilei, pentru ca pacientul sǎ nu trebuiascǎ sǎ se macine foarte mult din cauza acesteia;
  
• însoţirea pacientului de cǎtre un prieten;
  
• alegerea unui semn pe care pacientul sǎ i-l facǎ dentistului atunci când doreşte sǎ opreascǎ intervenţia sau când simte nevoia cǎ ar trebui sǎ ia o pauzǎ;
  
• distragarea atenţiei prin: ascultarea la cǎşti sau în sala unde se desfǎşoarǎ procedura medicalǎ a muzicii preferate, a unor cǎrţi audio amuzante sau, dacǎ este posibil, vizionarea unei emisiuni TV;
  
• dezvoltarea unei legǎturi de încredere cu medicul dentist;
  
• folosirea umorului pentru îmbunǎtǎţirea atmosferei de lucru;
  
• realizarea unor exerciţii de respiraţie (respiraţia profundǎ);
  
utilizarea hipnozei şi a unor tehnici de relaxare sau consiliere psihologicǎ pentru combaterea anxietǎţii;
yoga.

În mod specific, faţǎ de fricile prezentate în secţiunea anterioarǎ au fost dezvoltate anumite modalitǎţi prin care acestea sǎ fie depǎşite. Astfel:

• în frica de anestezic se recomandǎ: consiliere psihologicǎ atunci când se dezvoltǎ fobiile şi gǎsirea, pe cât posibil, a dentistului potrivit;
  
• în frica de înec sunt utile: tehnicile de relaxare (hipnoterapia, realizarea unor activitǎţi plǎcute înaintea vizitei la dentist) sau psihoterapia; colaboararea cu dentistul; discuţia cu dentistul despre alternative vizând tratamentul, astfel încât pacientul sǎ se simtǎ confortabil;
  
• frica de diagnostic ar putea avea ca soluţie discuţia cu medicul despre procedurile care urmeazǎ sǎ fie fǎcute;
  
• frica de freza dentarǎ dispare atunci când: medicul îi comunicǎ şi explicǎ pacientului procedurile; pacientul îşi distrage atenţia de la întreaga procedurǎ (de exemplu, ascultǎ muzicǎ la cǎşti); se aleg proceduri alternative şi adecvate care sǎ producǎ mai puţinǎ teamǎ;
  
• frica de a nu se face de râs poate fi depǎşiţǎ atunci când apare: obişnuinţa cu dentistul sau când se apeleazǎ la consiliere pentru explicarea şi conştientizarea simptomelor fizice asociate cu vizita la medic;
  
• frica de procedurile stomatologice ulterioare se poate trata prin: tehnici de relaxare sau concentrarea pe elementele pozitive ale intervenţiilor;
  
• în frica de ace sunt utile: discuţia cu medicul despre procedurǎ şi creşterea încrederii în capacitǎţile sale; în cazul copiilor (cei mai predispuşi spre o astfel de temere) se poate recurge la strategii de adaptare la situaţie (spre exemplu, îşi pot aduce jucǎria preferatǎ) sau la tehnici de distragere; aplicarea unor creme sau geluri cu efect analgezic; în cazuri avansate, consilierea şi hipnoza;
  
• în frica de durere ar trebui sǎ se apeleze la: metode de creare a unui mediu sigur şi confortabil pentru pacient; explicarea procedurilor; sedare (dacǎ este cazul); tehnici de distragere;
  
• în frica determinatǎ de senzaţia de pierdere a controlului, dentistul este direct responsabil de maniera în care îl face pe pacient s-o depǎşeascǎ prin: cizelarea abilitǎţii de înţelegere şi a empatiei; crearea unei atmosfere de lucru pozitive; sedare totalǎ sau parţialǎ (la pacienţii mai dificili);
  
• în frica de merge la vizitele medicale se recurge la: realizarea unei atmosfere plǎcute; managementul stresului (comunicare, distragere); construirea unei relaţii puternice de încredere între dentist şi pacient; consiliere şi hipnozǎ.

De asemenea, pacientul ar trebui sǎ împǎrtǎşeascǎ medicului teama provocatǎ de procedurǎ şi i se va sugera sǎ vorbeascǎ cu apropiaţii sǎi despre aceastǎ problemǎ. În plus, este de subliniat faptul cǎ ar fi de dorit ca pacientul sǎ-şi cunoascǎ dentistul înainte de începerea oricǎrei intervenţii, iar lucrurile trebuie luate încet pentru ca temerile sǎ fie depǎşite corespunzǎtor. Nu în ultimul rând, este necesar ca pacientul sǎ meargǎ la consultaţii ori de câte ori îi cere medicul pentru a preîntâmpina posibilele complicaţii şi chiar pentru a depǎşi frica de dentist. Meritǎ precizat cǎ efectuarea unor tratamente corespunzǎtoare poate menţine sǎnǎtatea dentarǎ pentru întreaga viaţǎ. [4], [6], [7], [8], [9]