Tulburarea de personalitate schizotipala

Elemente de diagnostic
(conform DSM_IV 2000)

Elementul esenţial al tulburării de personalitate schizotipale îl constituie un pattern peruasiv de deficite sociale şi interpersonale, manifestat printr-un discomfort acut în relaţii şi reducerea capacităţii de a avea relaţii strânse, precum şi prin distorsiuni cognitive şi de percepţie, şi excentricităţi de comportament. Acest pattern începe precoce în perioada adultă şi este prezent într-o varietate de contexte.

Indivizii cu tulburare de personalitate schizotipală au adesea idei de referinţă (adică interpretări incorecte ale incidentelor casuale şi evenimentelor externe, ca având o semnificaţie particulară şi insolită anume pentru persoana respectivă). Acestea trebuie să fie distinse de ideile delirante de referinţă, în care credinţele sunt susţinute cu convingere delirantă. Aceşti indivizi pot fi superstiţioşi sau preocupaţi de fenomene paranormale, care sunt dincolo de normele subculturii lor. Ei pot crede că au puteri speciale de a intui evenimentele înainte ca acestea să survină, ori de a citi gândurile altora. De asemenea, ei pot crede că au un control magic asupra altora, care poate fi implementat direct (de ex. convingerea că soţia a scos câinele la plimbare, este rezultatul direct al gândului că aşa ceva trebuia făcut cu o oră mai înainte) ori indirect, prin complianţă la ritualuri magice (de ex. merge pe lângă un anumit obiect de trei ori pentru a avita un deznodământ prejudiciant). Pot fi prezente tulburări de percepţie (de ex.a simţi că este prezentă o altă persoană ori auzirea unei voci care-i murmură numele.) Limbajul lor poate include expresii şi construcţii inuzuale sau idiosincratice. Limbajul este adesea dezlânat, digresiv sau vag, dar fără deraiere sau incoerenţă reală. Răspunsurile pot fi, fie extrem de concrete, fie extrem de abstracte, iar cuvintele sau conceptele sunt utilizate uneori de o manieră insolită (de ex. persoana poate afirma că nu era prea"comunicativă" la serviciu).

Indivizii cu această tulburare sunt adesea suspicioşi şi pot avea ideaţie paranoidă (de ex., cred că colegii de serviciu intenţionează să le submineze reputaţia în faţa şefului). De regulă, ei nu sunt capabili să parcurgă întreaga gamă de afecte şi de semnalizare interpersonală necesară relaţiilor de succes şi de aceea par a interacţiona cu alţii în mod necorespunzător, rigid sau cu reţinere. Aceşti indivizi sunt consideraţi adesea a fi bizari sau excentrici din cauza manierismelor insolite şi a modului neglijent de a se îmbrăca cu articole care nu se prea "asortează", ca şi a inatentiei faţă de convenţiile sociale uzuale (de ex., persoana evită contactul vizual, poartă o îmbrăcăminte pătată de cerneală şi rău asortată şi este incapabilă să între în persiflare reciprocă cu colaboratorii.

Indivizii cu tulburare de personalitate schizotipală experimentează relaţionarea interpersonală ca problematică şi sunt incomodaţi de prezenţa altor oameni. Deşi îşi pot exprima tristeţea în legătură cu lipsa lor de relaţii, comportamentul lor sugerează o dorinţă redusă de contacte intime. Drept urmare, ei nu au nici un fel de amici sau confidenţi ori au foarte puţini, alţii decât o rudă de gradul I. Sunt anxioşi în situaţii sociale, în special în cele care implică persoane nonfamiliare. Ei interacţionează cu alţi oameni când nu au încotro, dar preferă să ţină în ei înşişi pentru că simt că sunt diferiţi şi că nu se pot acomoda cu aceştia. Anxietatea lor socială nu este uşor de înlăturat, chiar când petrec mai mult timp împreună sau devin mai familiari cu alţi oameni, deoarece anxietatea lor tinde a fi asociată cu suspiciuni referitoare la intenţiile acestora. De exemplu, când participă la un banchet, individul cu tulburare de personalitate schizotipală nu va devein mai relaxat pe măsură ce trece timpul ci, din contră, poate deveni mai tensionat şi mai suspicios.

Tulburarea de personalitate schizotipală nu trebuie să fie diagnosticată, dacă patternul de comportament survine exclusiv în cursul schizofreniei, al unei tulburări afective cu probleme psihotice, al unei tulburări psihotice ori ale unei tulburări de dezvoltare persuasive.

Schizotypal personality disorder is characterized by someone who has great difficulty in establishing and maintaining close relationships with others. A person with schizotypal personality disorder may have extreme discomfort with such relationships, and therefore have less of a capacity for them. Someone with this disorder usually has cognitive or perceptual distortions as well as eccentricities in their everyday behavior.
Individuals with Schizotypal Personality Disorder often have ideas of reference (e.g., they have incorrect interpretations of casual incidents and external events as having a particular and unusual meaning specifically for the person). People with this disorder may be unusually superstitious or preoccupied with paranormal phenomena that are outside the norms of their subculture.

Individuals with Schizotypal Personality Disorder often seek treatment for the associated symptoms of anxiety, depression, or other dysphoric affects rather than for the personality disorder features.

Symptoms of Schizotypal Personality Disorder

Schizotypal personality disorder is characterized by a pattern of social and interpersonal deficits marked by acute discomfort with, and reduced capacity for, close relationships as well as by cognitive or perceptual distortions and eccentricities of behavior, beginning by early adulthood and present in a variety of contexts, as indicated by five (or more) of the following:

- Ideas of reference (excluding delusions of reference)
- Odd beliefs or magical thinking that influences behavior and is inconsistent with subcultural norms (e.g., superstitiousness, belief in clairvoyance, telepathy, or "sixth sense"; in children and adolescents, bizarre fantasies or preoccupations)
- Unusual perceptual experiences, including bodily illusions
- Odd thinking and speech (e.g., vague, circumstantial, metaphorical, overelaborate, or stereotyped)
- Suspiciousness or paranoid ideation
- Inappropriate or constricted affect
- Behavior or appearance that is odd, eccentric, or peculiar
- Lack of close friends or confidants other than first-degree relatives

Excessive social anxiety that does not diminish with familiarity and tends to be associated with paranoid fears rather than negative judgments about self.

As with all personality disorders, the person must be at least 18 years old before they can be diagnosed with it.
Schizotypal personality disorder appears in less than 3 percent of the general population.

Like most personality disorders, schizotypal personality disorder typically will decrease in intensity with age, with many people experiencing few of the most extreme symptoms by the time they are in the 40s or 50s.

How is Schizotypal Personality Disorder Diagnosed?

Personality disorders such as schizotypal personality disorder are typically diagnosed by a trained mental health professional, such as a psychologist or psychiatrist. Family physicians and general practitioners are generally not trained or well-equipped to make this type of psychological diagnosis. So while you can initially consult a family physician about this problem, they should refer you to a mental health professional for diagnosis and treatment. There are no laboratory, blood or genetic tests that are used to diagnose schizotypal personality disorder.


Many people with schizotypal personality disorder don't seek out treatment.


People with personality disorders, in general, do not often seek out treatment until the disorder starts to significantly interfere or otherwise impact a person's life. This most often happens when a person's coping resources are stretched too thin to deal with stress or other life events.
A diagnosis for schizotypal personality disorder is made by a mental health professional comparing your symptoms and life history with those listed here. They will make a determination whether your symptoms meet the criteria necessary for a personality disorder diagnosis.

Causes of Schizotypal Personality Disorder

Researchers today don't know what causes schizotypal personality disorder. There are many theories, however, about the possible causes of schizotypal personality disorder. Most professionals subscribe to a biopsychosocial model of causation -- that is, the causes of are likely due to biological and genetic factors, social factors (such as how a person interacts in their early development with their family and friends and other children), and psychological factors (the individual's personality and temperament, shaped by their environment and learned coping skills to deal with stress). This suggests that no single factor is responsible -- rather, it is the complex and likely intertwined nature of all three factors that are important. If a person has this personality disorder, research suggests that there is a slightly increased risk for this disorder to be "passed down" to their children.

Treatment of Schizotypal Personality Disorder

Treatment of schizotypal personality disorder typically involves long-term psychotherapy with a therapist that has experience in treating this kind of personality disorder. Medications may also be prescribed to help with specific troubling and debilitating symptoms. For more information about treatment, please see schizotypal personality disorder treatment.

Am citit o parte dintre comentariile tale legate de schizofrenie. De fapt, scriu cu speranta ca ma vei ajuta si pe mine sa imi lamuresc prietenul, diagnosticat cu schizofrenie paranoida, sa urmeze tratamentul pentru boala. A fost internat de cateva ori dar dupa externare nu a mai vrut sa-si ia medicatia pe motiv ca se simpte rau, ca nu se poate concentra. Din pacate medicul nu i-a explicat mare lucru despre boala lui si nici despre tratament.Nu stiu cum sa fac sa il conving ca dupa perioada in care se simpte rau cu medicatia va urma si perioada in care se va simti bine. Pur si simplu nu ma crede. Imi tot spune ca nimeni nu s-a vindecat, ca toti iau medicamente si au recaderi, ca de fapt medicamentele nu sunt bune pentru nimic, ca doar distrug corpul si ca ceea ce crede el este adevarat si ca eu incerc sa il fac sa nu mai creada. Am incercat in tot felul, dar acum sunt efectiv blocata. L-am rugat sa mearga la un specialit sa ii explice mai multe... dar nu vrea sa mearga. Mi-e teama ca va intra din nou in criza si va fi una si mai rea... Ma poti ajuta cu cateva sfaturi ? Imi cer scuze daca am fost prea indrazneata...Nu stiu cum as fi putut altfel sa intru in vorba cu tine.

@ aura.l

Ii spuneti ca da, asa este, schizofrenia nu este o boala vindecabila dar trebuie sa ia tratamentul pentru ca in timp, daca face multe episoade psihotice, creierul incepe sa se deterioreze.
Explicati-i ca tratamentul se face pentru preintampinarea episoadelor psihotice iar daca il ia exista posibilitatea sa aiba si remisii ale bolii. Adica perioade in care sa nu ia deloc tratament si sa fie ok. Dar reducerea tratamentului se face numai sub avizul doctorului.
Si da, asa este cum spun el, medicatia il moleseste si nu mai poate gandi asa de limpede, dar in timp organismul se obisnuieste cu ea si in cateva luni, de obicei, aceasta dipare. Ar fi ideal sa ia legatura pe Forum cu pacienti ca el si sa isi impartaseasca experienta.
Daca intra in episod psihotic (cu delir si halucinatii) nu o sa va puteti intelege cu el in nici o limba si va trebui sa il internati involuntar, cum probabil s-a intamplat si pina acum. De ce ? Pentru ca el incepe sa creada intr-o alta realitate care se formeaza in alta zona din creierul lui decat cea normala. Indiferent ce ii veti spune nu asculta.
Explicati-i ca a nu lua medicamente nu inseamna a fi normal, ci inseamna intrarea pe termen scurt sau mai lung in episod psihotic care incet incet ii deterioreaza creierul. Plus ca va fi afectat si pe plan social cu modul de comportament specific episodului.
Daca a intrat deja in episod si refuza internarea sub orice forma (vedeti ca nu va mai intelegeti cu el), luati legatura cu parintii sa il interneze involuntar. Poate comite multe lucruri grave cu repercusiuni majore pe moment sau mai tarziu.

Clara, pentru ca in ultimul timp te-ai documentat mai mult fata de ceea ce am putut face eu, lucrez la un program cu OMS care imi ia toata ziua, oare si recaderile din depresie au acest efect nociv de afectare a creierului?Nu am cautat, dar vad ca ai niste idei bune si documentate.Te rog, explica-mi si mie, ori aici, ori altfel, cum vrei tu, preferabil aici, ca sa invete si altii!

@clara p Multumesc pentru răspuns Clara, o sa încerc sa mai discut cu el, poate am sa reuşesc sa îl conving sa facă tratamentul mai mult de 2 -3 saptamâni. Sper...

@ aura.l

Spuneti-i asa: e mai bine sa faca un tratament liniar decat sa se lase de fiecare data si sa reintre in spital. 'Nu s-a plictisit de spitale si internari' ?

Plus ca dozele de iesire din episod, care se administreaza in spital sunt de 2 ori mai mari decat dozele de intretinere. Iar iesirea se face greu. Va fi sedat cateva luni dupa ce iese.

Puneti-i asa problema.

P.S.: Intrebati doctorul daca nu poate sa il treaca pe injectia cu Rispolept. Se face o data la 2 saptamani. Merge foarte bine la barbati.

@ clara p

Multumesc Clara. Am mai stat de vorba cu el si parca ar vrea sa faca un tratament... Sper ca de data asta sa nu mai renunte.A fost trecut pe Rispolept, dar a renuntat dupa prima injectie. Spune ca ii face rau.Am sa ii spun si ce mi-ai scris mai sus, sper sa inteleaga importanta unui tratament de lunga durata. Din pacate nici medicul nu i-a explicat mai nimic. Multumesc inca odata.