SUPORTUL FAMILIEI ŞI PRIETENILOR

Cancerul este o boală a întregii familii şi nu numai a pacientului singur. Acest lucru poate avea şi un aspect pozitiv, apropiind membrii familiei. De multe ori cei apropiaţi suferă foarte mult, uneori "duc " boala mai greu decât pacientul însuşi.
Comunicarea este cea care va ajuta pe toată lumea. Exprimaţi-vă deschis sentimentele şi emoţiile şi asta vă va apropia şi vă va face mai puternici.
Suportul emoţional al familiei şi prietenilor este o parte esenţiala în menţinerea calităţii vieţii. Familia şi prietenii vă pot susţine emoţional, vă vor oferi confort fizic, ghidare spirituală, diversiune şi asistenţă logistică. Chiar şi cei ce nu locuiesc aproape pot fi o parte a echipei dvs. de suport, prin telefon, e-mail, scrisori, pachete şi vizite ocazionale.
După ce aţi fost diagnosticaţi sau în timpul tratamentului poate fi util şi benefic să invitaţi câţiva prieteni sau membri ai familiei la un "o cafea". Veţi afla cine vă poate ajuta cu diverse servicii- să vă ducă cu maşina la doctor, să vă facă câteva cumpărături, să gătească, să vă ajute cu copiii- şi astfel îţi vei face propria echipă.
7.IDENTIFICAŢI -VĂ RESURSELE INTERIOARE NECESARE
În viaţa fiecărui om au fost greutăţi şi necazuri şi cu siguranţă vi s-au întamplat şi dvs. Dacă staţi puţin să vă gandiţi, nu atât la ele în totalitate, ci la cum aţi făcut să le depăşiţi veţi găsi resursele necesare să treceţi şi peste ceea ce v-a adus această boală.
Te îneci nu pentru că ai cazut în apă, ci pentru că ai rămas sub apă!
Oricât de dificil ar fi obiectivul, există întotdeauna un mod de a depăşi obstacolele. Pe măsură ce înaintezi îţi poti da seama că există dificultăţi pe care nu le-ai anticipat. Nu întotdeauna drumul e cel pe care ţi l-ai imaginat, dar perseverenţa ta, voinţa şi dorinţa de a învinge boala vor fi aliaţii tăi!
. STABILIREA DE OBIECTIVE ŞI SCOPURI VIITOARE
Una din cele mai bune căi de a face ca un lucru să se întâmple este să prezici acel lucru.
Oricare ar fi starea dvs. de sănătate, preocuparea de a vă stabiliti ţeluri pe care să le atingeţi este o parte importantă în menţinerea calităţii vieţii. Veţi observa că în timpul tratamentului şi al bolii este nevoie să vă reevaluaţi din când în când scopurile.
Stabilindu-vă ţeluri ce pot fi atinse în scurt timp şi cu un efort rezonabil, cum ar fi să vă puteţi da jos din pat, să mergeţi la baie, să părăsiti spitalul şi să mergeţi acasă, toate acestea vor face să nu vă mai simţiţi frustraţi şi lipsiţi de putere. Dacă sunteţi capabili să atingeţi aceste ţinte pe termen scurt, atunci puteţi începe să vă stabiliţi şi ţinte mai îndepărtate, cum ar fi să vă întoarceţi la locul de muncă sau să vă luaţi o vacanţă.
Indiferent în ce stadiu de boală sunteţi, stabiliţi-vă ţeluri pe termen scurt, îndepărtat şi pe viaţă, iar acest lucru va fi ca o ancoră în viitor. Făcând ceea ce vă face plăcere veţi avea mulţumire sufletească, un control mai mare asupra vieţii şi veti da sens lucrurilor.

0 comentarii
Discuțiile despre tumori benigne și cancer au fost transferate pe:
Forumul Ghid-Cancer.ro - un proiect ROmedic destinat exclusiv acestui subiect.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 1cancer de la o radiografie?
- 135Cancer la stomac cu metastaze in ficat
- 2Asistenta pacientilor bolnavi de cancer
- 3zometa carbamazepina si aromasin
- 16pentru bolnavii de cancer, tumori exista apa PREVENTA
- 3Cancer la mai multe organe.. se mai poate face ceva?
- 2Sfaturi tumori
- 9Sfaturi cancer
- 8Sarea iodata favorizeaza cancerul, cea normal e interzisa
- 24Tratamentul cancerului care vindeca garantat!
- 3camine spital pentru bolnavi de cancer
- 13Tratament dna. Monica Tatoiu in emisiunea lui Maruta
- 12BOINC - cercetarea cancerului
- 8Menopauza indusa chirugical dupa cancer
- 8Cum sa lupt cu cancerul?
- 8Masa tumorala cu semnal tisular (izosemnal T1, T2 cu structurile musculare din jur)
- 2poate fi cancer in gat?
- 0impachetari cu parafina la bolnavii de cancer
- 6India cel mai redus procent de cancer din lume
- 12Clinici Oncologice in Bucuresti
Mai multe informații despre: cancerul
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Osteosarcom
- Cancerul de sân
- Cancerul de prostata
- Cancerul bronhopulmonar
- Cancer de piele non-melanom
- Cancerul labial (buze)
- Cancerul colorectal
- Cancerul gastric
- Cancerul hepatic - Hepatocarcinomul
- Metastaze
- Metastazele
- Rolul antioxidantilor in cancer
- Factori de risc în cancer
- Dieta pentru prevenirea cancerului
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: