Stari contradictorii, anxietate,

Buna ziua, ma numesc Daniela, am 33 ani, am un copilas de 5 ani si sunt despartita de tatal copilului de 8 luni.
Am stat cu tatal copilului 9 ani. Au fost ani de abuz psihologic, fizic uneori.
Nu am cunoscut iubirea, respectul, spatiul personal ce inseamna, a impune limite nu stiu.
Sunt foarte moale de caracter, foarte sufletista.
Am insomnii de 3 ani, cred ca sunt in burnout pt ca nu am dormit bine vreo 2 ani, am avut treziri dese la copil, plus nemultumirile, frustrarile si nervii maximi din relatie, m au pus la pamant maxim.
De 1 an dorm cat de cat, mi-am mai revenit insa acum apar efectele abuzului. Acum dupa despartire.
Constientizari multe, frustrare maxima.
Desi nu pot spune ca il urasc, ca inteleg cat de cat ca si eu sunt bolnava ca am stat cu el atata timp, stiu ca am acceptat asa ceva pt ca asta am invatat din propria familie, constientizez ca si eu am probleme nu doar fostul ce.. sunt cam sigura ca e psihopat. Citind despre trasaturile unui psihopat, nu e o sg trasatura ce sa se
excluda din trasaturile lui. Nu e una singura.

Nu imi permit psihoterapie.
Situatia financiara a familiei, insemnand bunicii eu si copilasul, este grea tare. Tatal copilului e disparut complet, spre fericirea mea ca nu ma mai terorizeaza si spre nenorocirea noastra dat fiind faptul ca plange copilasul dupa el, fapt ce stiam ca se va intampla, stiam absolut tot ce va urma in urma despartirii, insa durerea copilului ma copleseste. Si totusi, niciodata nu o sa regret decizia.
Copilul ajunsese sa imi vb urat, sa fie nervos, tensiunea din casa era teribila.

Cred ca sanatatea unei persoane, a unei femei in cazul asta, e data in mare parte de relatiile sanatoase. De iubire mai ales.
Am stari contradictorii.
Azi vreau ceva maine nu mai vreau.
Cred ca totusi stiu ce vreau dar imi e frica, rusine, nu mi pot asuma anumite decizii.
Cred ca totul se rezuma la a fi iubit.
Mai ales in perioada 20 30..40 ani, cand hormonii sunt cum sunt, caut sa fiu iubita. Sa ma simt apreciata, auzita, văzuta, inteleasa dar caut si apropiere fizica, cred ca e normal in perioada asta a vietii. Nu m am simtit iubita in adevaratul sens al cuvantului, niciodata. Am fost doar un instrument sexual pt fostul.
Desi sunt o spiritualista, nu sunt materialista, gandesc cu sufletul, fac totul cu sufletul.
Cred ca in viata toti cautam, adica cea mai mare nevoie a omului e sa se simta iubit, fericit. Pt asta facem tot ce facem.

Vreau iubire, sa sar in bratele cuiva dar ce as face? Mi-as imagina dragostea ce mi -o ofera, din nevoia maxima de iubire, mi-as imagina maximul.
As oferi si am observat ca in relatia trecuta am oferit, (o relatie de 3 luni) m-am oferit pe mine, desi pt scurt timp.
Am oferit tandrete, iubire, desi rezervorul meu de iubire e gol..nu ma iubesc pe mine.
Nu ma iubesc pe mine dar vreau sa iubesc pe altcineva.gandesc ca astfel poate ma va iubi si 'el' pe mine, imi va oferi iubirra de care am nevoie, aceea ce eu nu mi-o ofer.

Ma coplesesc des starile de nervozitate, emotivitate, stres, anxietate. Am si sindrom post traumatic, sunt sigura de asta, am devenit si claustrofoba din cauza unui moment cu abuzatorul, cand eram in masina si m-a agresat.
Ma blochez si fug, fug imobilizata si tac, si nu fac nimic sau ajung sa vb fara sens cu iubitul, sa continui saii spun lucrurile frumoase ce i le spuneam pana atunci, din frica de a nu il rani azi, ca maine sa revin iar la atitudinea dragastoasa.
Sa vorbesc cu mai multe persoane nu e ok deloc. Stiu. Vorbesc cu 2..3 barbati in acelasi timp. Doar vorbesc! Mi-au rămas principii sanatoase, desi uneori imi vine sa renunt si la acelea, dominata fiind de starile acelea in care hormonii o iau razna..noroc ca nu ma tine mult.
Caut disperata atentie, iubire, vorbe frumoase, intensitate in orice.
Trebuie sa fie intensitate, observ ca eu singura caut suferinta, ca sa imi umplu rezervoru de adrenalina. Adrenalaina cu care am fost obisnuita in relatia abuziva.
Am si stari depresive, melancolice tare. Sindrom premenstrual urat. Ovulatia uneori e maxim de chinuitoare din pct de vedere al starilor, devin chiar agresiva uneori.
Uneori ma simt insensibila. Asa rezist rautatii, lumii inconjuratoare, lucrurilor ce mi s-au intamplat. Merg spre extrema cealalta. De la foarte sufletista, buna, merg spre insensibilitate uneori, sunt egoista uneori.

Vine sezonul rece, fara zile insorite si ma asteapta iarasi stari depresive. Iau htp5 dar mi- e frica sa nu imi dea iarasi, pe langa stari de pozitivitate, si stari demelancolie. Din cauza lor cred ca am avut acum ceva timp, niste stari foarte urate, in care mi-am descarcat nervii, durerile din copilarie, lipsa de iubire si intelgere din copilarie, asuora parintilor, acuzandu-i, plangand intr-un hal..

Ce ma sfatuiti sa fac? Caut ajutir disperata pt ca nu imi permit psihoterapie iar la psihiatrie nu vreau sa merg. Nu pot astupa simltomele fara sa tratez cauzele. Cred ca mai tarziu ar fi devastator, cand vor iesi afara si vor exploda mai urat de atat, toate aceste nemultumiri si dureri, traume reprimate.
Merru am reprimat, din copilarie am fost cea care facea oe plac tuturor! Nu ma cunosc pe mine, nu stiu incotro sa o iau acum, acum cand am libertatea asta, ne mai fiind in relatia cu abuzatorul.
Am atata entuziasm, euforie uneori, ca imi vine sa zvor, sa fac lucruri fara sa gandesc, sa iubesc pe oricine, sa traiesc la maxim.
Am stari de pozitivitate si entuziasm putin exagerate ca apoi sa am periodic stari din extrema cealalta.
Mă mentin pe linia de plutire atata timp cat nu am un barbat in viata mea, care sa aiba intentii de mai mult decat prietenie, atata timp cat nu ma gandesc la o relatie. Deci..atata timp cat imi reprim toate nevoile. Atunci sunt cat decat pe linia de plutire, aparand doar periodic stari de nervozitate, frustrare.
Cu toata rusinea sau.. poate nu, ca suntem oameni... va spun ca in timpul relatiei acelea de 3 luni, recent incheiate, am avut relatii intime, nu m-am simtit iubita si nici nu cred ca am iubit cu adevarat insa m-am simtit mai bine, cum nu mă simțisem de mult, foarte mult timp. Eram mai lucida, mai pozitiva, mai relaxata.
Si totusi, ideea unei relatii serioase, ce implica..implicare emotionala si asumarea din toate punctele de vedere a relatiei, ideea acelei relatii, serioase, imi dadea o anxietate groaznica.
Am ajuns sa am afectiuni cauzate de stres, anxietate.
Acestea au inceput in lerioada relatiei abuzive, de 9 ani, insa acum s-au amificat (colon iritabil, gastrita, dureri in piept, slabiciune musculara, atacuri de panica ).
Am un job care imi ia mare parte din zi, la job ma stresez mult, nu il pot schimba inca, nu am curajul, anxietatea m-ar doborî din nou. Timpul cu copilul e putin, ma invinovatesc. Nu apuc sa am momente pt mine, de liniste psihica, mai delic si am mare nevoie!

Ajutati-ma va rog cu orice puteti!
Eu stiu ca sunt puternica insa nu reusesc sa fiu constanta!

Ca sa mai radem putin, ca mai adaog text, de parca nu ar fi destul
Eu sunt sau mai degraba par foarte pozitiva. Mecanismul meu de aparare in fata durerii coplesitoare, in fata faptului ca nu pot tine pasul cu schimbarile din viata mea, mecanismul de aparare e gandirea pozitiva, zambetele, rasul, par foarte vesela si pozitiva deseori.
Eman multa veselie, pozitivitate. Insa durerea e mereu in sufletul meu. Durerea copilului ca nu are tata, ca acesta a decis sa dispara complet din viata lui pt a ma pedepsi pe mine. In contextul in care isi permitea sa stea aproape de copil, s ail viziteze cat de des vroia, fara ca eu s ama opun.
Frustrarea ca nu am tot ce trebuie sa ii ofer copilului, si din pct de vedere material. Frustrarea asta e acoperita mult de satisfactia ca nu mai stam in teroare, umilința.

Deci am o rezistenta maxima in fata durerii, foarte rapid ma inveselesc, chiar dcaa nu e veselia adevarata, nu e multumkre de sine prea mare, nu e implinire.
Multumesc !

Buna ziua. Incercati psihoterapie cu trimitere de la psihiatru. Aveti dreptul la 12 sedinte gratuite pe an cu psihologul cu care are psihiatrul contract.
Cautati-va si un duhovnic bun, care sa va inteleaga.

Multumesc frumos!
Problema este ca nu pot apela la psihiatru, am inteles ca ar avea consecinte asupra situatiei mele legale.
Adica vreau sa obtin custodia copilasului pt ca tatal l a abandonat.
In cazul unui proces cred ca m-ar dezavantaja tare fsptul ca am nevoie de psihoterapie, psihiatru..faptul ca am fost la psihiatru, chiar si pt trimitere doar. E adevarat ce spun? Asa am auzit.
Am nevoie de amandoua, sa le fac pe amandoua, sa rezolv situatia copilului si..a mea. Dsr cum fac?
Uneori sunt atat de inrăita si de pesimista.

Deci eu am trimitere de la medicul de fsmilie pentru psihiatrie.
Psihiatria ar trebui sa imi dea trimitere pt psihoterapie cognitiv comportsmentala?
As găsi un astfel de psihoterapeut in timișoara oare? Care sa lucreze prin cas?

Psihiatrul da trimitere pentru psihologul cu care are contract pentru a face dv. sedintele gratuite.