Scolioză
Bună seara!(e seara când eu scriu) Am 12 ani, 13 fara câteva zile și în 2016 am aflat că am scolioză mai ușoară. Spatele meu era ( și cred că încă e) ca un "S" după prima ⅓ din spate aveam un golf spre dreapta și după a doua ⅓ un golf spre stânga. Și un pic rotit la stânga. Asta de la poziția temelor și statul în bancă, dar și că am 172-173cm. La vârsta asta am văzut doar 3-2 copii mai înalți. A doua ondulare a spatelui meu era un pic sub omoplați. Și la tot ce nu insemna ceva plăcut:.plimbare, un sport sau ceva care sa nu mă facă să mă aplec și să ridic mult mă înțepa sub coaste, iar durerea era ceva în stânga. Acum mult mai greu simt aceasta înțepătură dar la mijloc, deasupra noadei mă doar inelele acele de la spate 3-4-5 la mult stat pe scaun, la mult sport sau la extreme. În timpul fizioterapiei și la vre o 2 săptămâni după nu aveam niciun fel de durere. Dați mi un sfat. Știu niște exerciții dar pot sa fac decât jos și pe un spalier al meu.
0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 4Cifoza si scolioza
- 3Scolioza... Daca se face gimnastica medicala este posibil sa nu evolueze?
- 5hernie discala curiozitate
- 3scolioza cronica
- 0scolioza-kinetoterapie
- 3consultatie tratament scolioza
- 0scolioza toracala
- 1miopie si scolioza
- 5scolioza, ciocuri si hernie intraspongioasa - incotro?
- 1Scolioza de vreo 6 luni
- 7Scolioza toracica usoara
- 0Va rog interpretare RMN COLOANA LOMBARA
- 8Rog interpretare RMN COLOANA LOMBARA
- 1Scolioza?Rinichi Bolnav ?
- 3Scolioza pe stinga
- 0Scolioza. Cat de gravă este aceasta problema?
- 3Rog ajutor, mama mea sufera de Scolioza si Cifoza si probleme cu inima, sunt disperat !
- 0Scolioza lombara dextroconcava
- 1Hipermobilitate, scolioza, miopie si dureri
Mai multe informații despre: Scolioza
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: