Păreri? arsură sau o usturime care vine și pleacă în partea stângă a pieptului
De ceva vreme am o arsură sau o usturime care vine și pleacă în partea stângă a pieptului și ține până la câteva minute și dispare.Nu pot să-mi dau seama dacă e de la mușchiul pectoral sau altceva.
Fac sală, Sunt o persoană destul de anxioasă, și de ceva vreme nu-mi pot lua gândul de la problema asta și imi trec tot felul de ideei prin minte și sunt demoralizat total.

9 comentarii
Cu mare probabilitate este vorba despre o supra-solicitare mecanica a toracelui (efort excesiv).
Doar o examinare directa poate preciza fiabil cauza suferintei.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior
Institutul Piciorului

Dr marius uscatu.
In primul rând vă mulțumesc pentru răspuns.
Vreau să mai scriu că și când alerg după ceva timp 5-10 minute mai repede simt cum mă strânge într-un fel și mereu este în același loc partea stângă a pieptului la margine.Am observat că câteodată dacă stau mai încordat la alergat mă mai lasă și dacă alerg relaxat iarăși mă apucă.
Eu lucrez ospătar și țin discul cu care servesc cu mâna stângă plus că de vre o 4 luni jumate mă antrenez intens la sală cu greutăți 5-6 ori pe săptămână, acum nustiu dacă asta ar avea o posibilă vină pentru problema mea.
Ce-a mai mare frică a mea e să nu fie de la inimă.Vreau să merg la un cardiolog dar mereu mă stresez și nu mă mai duc.

Gasiti medic cardiolog cu trimitere. Faceti programarea ca oricum dureaza vreo doua luni. Apoi luati trimiterea astfel incat sa fie valabila. Unele analize sunt cu plata, altele gratuite. Oricum si cu trimitere e destul de costisitor si dureaza.
Sanatate maxima!
Sanatate maxima!
Am fost mai înainte la privat mi-a spus că nu am nimic și că inima e sănătoasă și bună de acum și până peste 20 de ani sigur.Am fost super agitat mia luat inima razna și am avut și tensiunea mare după ce am ieșit de acolo m-am calmat.
Eu tot am simptomele astea in partea stângă a pieptului.

Ai problema asta pentru ca lucrezi numai cu mina stinga, e normal sa oboseasca si musculatura de pe acea parte, ia schimba si sa vezi ca dispare.
Da, pare să fie o doar o problemă cu peretele toracic (mușchii pieptului etc.).
Durerea este într-un punct care doare când apăsați cu degetul ? Trece cu unguente gen Fastum (dacă nu sunteți alergic) ?
Cum s-a spus mai sus, poate apărea durere dacă lucrați doar cu o mână, sau dacă lucrați prea mult o grupă de mușchi (pectoralii). Poate merită să lucrați și mușchii "opuși" ai pectoralilor (exercițiul când brațele se țin în față, cu coatele îndoite, și apoi se îndepărtează etc.). Pectoralii se odihnesc când lucrează "opușii" lor.
Pentru exerciții, ar fi mai bine cu un antrenor. Dacă se lucrează doar un mușchi (sau o grupă) fără să se lucreze și antagoniștii, dezechilibrele care apar între mușchi pot produce simptome.
Dacă durerile persistă, puteți vorbi cu cineva de la medicină sportivă sau reumatologie.
Cu stimă,
Haplea Ioan Ștefan.

Astăzi pe bandă de alergare după 10 minute de alergat mai intens iar trepatat mă apucat o durere că și cum m-ar strânge și disconfort in umăr.Mã face să mă opresc și nu pot să mai continui să alerg pentru că cu cât continui cu atât mă strânge mai tare.
La cardiolog mi-a spus că am o inimă bună și că nu am nevoie de nimic altceva nici de test de efort.
Problema e că la greutăți nu pățesc asta doar la alergat.
Nu știu ce să zic și nu stiu ce să mai fac.

In lipsa unui diagnostic fizic poate fi si o somatizare de anxietate. Am inteles ca va stiti mai anxios. Cititi despre anxietate. Ea poate creste la efort si poate duce la constrictionarea nervilor in zona pieptului. De aici durerile.
Da, poate fi de la anxietate.
De obicei, alergarea este un efort mai "aerob" decât lucrul cu greutățile. Adică la alergare respirați mai des și mai adânc, iar mușchii intercostali se întind mai tare.

Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 4Greata, lipsa poftei de mancare, arsuri si mincarimi in piept
- 4Durere in capul pieptului si arsura
- 3de 3 sapt.am niste arsuri in piept, senzatie de nod in gat
- 6DSA + extrasistole. Nu stiu ce sa mai fac! Ajutati-ma!
- 1arsuri in piept
- 3Bronsiectazii bilaterale.CT toracic Nativ!!!!!lamurire
- 11nu stiu ce sa fac
- 2Intepaturi in piept
- 1Probleme la inima
- 2Arsura în capul pieptului se muta spre urechi.
- 1Bola de stomac
- 1arsuri epigastrice si arsuri bucale
- 2Durere puternica in piept
- 2Arsura in dreptul inimii care raspunde in umar si in omoplat
- 0Arsuri piept continue
- 0Arsura in zona inimii
- 5Arsuri si dureri in piept, dureri in spate
- 4Dureri și arsuri
Mai multe informații despre: arsuri in piept