Operația de amigdalelctomie, scoaterea amigdalelor

25-09-2024
Amc2299
Nu este medic/terapeut
Amc2299
Bună,

Am decis sa scriu aici procesul de vindecare post amigdalectomie, întrucât în România nu am găsit foarte multe informații. Țin să menționez faptul că sunt femeie și am vârsta de 25 de ani.
Decizia de a mă opera a apărut după ce timp de 10 ani am suferit foarte mult de amigdalită, doar că în ultimii 5 ani aveam episoade cam la 2-3 luni și nu treceau fără antibiotic, am încercat toate variantele posibile recomandate de către medici, însă după o săptămână când mă întorceam la control, tot la antibiotic ajungeam. Aveam în casă câte 2 cutii de Zinat și sa nu plec nicăieri fără el, deoarece niciodată nu se știa când incepe. În ultimii 4 ani nu am avut un eveniment important în viață fără amigdalită (nunți, vacanțe, sărbători), iar în anul 2022 am avut 8 concedii medicale, toate cu aceleași cod de amigdalită. Am pus punct în luna august, după un episod de 3 luni de amigdalită, în care maxim o săptămână eram bine, după iar se inflamau, medicul mi-a spus că e posibil ca bacteria să fie în amigdale și singura scăpare ar fi operația, zis și făcut, am programat operația pe data de 4 septembrie, în Cluj la spitalul militar. Înainte de operație am luat 10 zile de antibiotic.
Înainte de operație mi-am achiziționat un umidificator (cu care am dormit în fiecare seară lângă mine pentru a nu mă trezi dimineața cu gâtul uscat), pungi de gheață, forme pentru înghețată (popsicles), în care urma să pun numai apă, și comprese cu gel.
Ziua operației: eram foarte speriată, îmi era frică de anestezie, mă gândeam că poate nu mă mai trezesc, însă m-a calmat doamna doctor. Operația a fost un succes, deși mi s-a spus că o să mă trezească în sala de operație pentru a mă dezintuba și a vedea dacă totul este bine, nu îmi amintesc absolut nimic, doar că m-am trezit în salon în jurul orei 13:30, operația având loc în jurul orei 11:30. Durerea am simțit-o doar la înghitire, era de intensitate 6, după câteva ore a venit asistenta și mi-a spus că pot bea apă, iar spre seara am primit o supă din care am putut manca doar morcovii, iar după ce am mâncat am putut vorbi.
Zilele 1-6: următoarea zi după operație am fost externată, în spital mi s-au făcut perfuzii și am primit antibiotic pentru încă 5 zile. Cea mai mare durere a avut intensitatea 7 (dar doar la înghițire), și a fost în ziua a 5-a când au început să cadă crustele, am luat pastile din 4 în 4 ore, iar totul era suprotabil, am băut foarte multă apa, un lucru care m-a ajutat enorm. Nu am avut dureri în zona urechilor, am putut manca pasat, supe creme, iaurturi vegane simple, deoarece fructele erau prea acide pentru mine (recomand mousse-ul proteic vegan de la Lidl). Am evitat lactatele deoarece cresc producția de mucus. În ziua a 6-a am avut o mică sângerare, dar care s-a oprit cu comprese reci și gheață.
Zilele 7-14: Din ziua a 7-a a început cea mai grea parte, deși nu a fost extrem de oribilă, dar eram obosită psihic de tot procesul. Din ziua a 7-a încep să cadă cele mai multe cruste, iar dacă nu bei destulă apă și nu mănânci gheață, există șanse mai mari să sângerezi, nenorocul meu a fost să mi se formeze o membrană între gât și limbă (este un lucru destul de rar întâlnit), iar această membrană mă făcea să simt că îmi arde limba de fiecare dată când beam apă sau mâncăm, așa am ajuns să mă hidratez doar mâncând gheață, deoarece era singurul lucru care nu mă deranja. Limba îmi era alba și inflamată deoarece nu mâncam solide, iar mirosul din gură era oribil din cauza crustelor. Am mers la ORL pentru a mă asigura că totul este în regulă, medicul mi-a confirmat că acesta este procesul de vindecare și din păcate durerea de limbă este din cauza membranei. Pentru sângerări mi-a recomandat un tratament injectabil cu Etamsilat, timp de 3 zile, deoarece până în ziua a 10-a există cele mai mari șanse de sângerări. În seara zilei a 7-a am sângerat aproximativ 10 minute, destul de puțin, însă am mers la urgențe, unde mi-au făcut prima injecție, iar în zona care sângera s-a format un cheag de sânge. Am făcut injecțiile până în ziua a 10-a, iar totul a fost bine (menționez faptul că am membrii în familie cu probleme de coagulare). Până în ziua a 14-a am avut dureri doar din cauza membranei, durerea cauzată de operație având o intensitate de maxim 6.
Acum sunt în ziua 20, mai simt o jenă în gât, ca și cum ar fi mai uscată zona respectivă, dar este normal și nu este un lucru deranjant. Din ziua a 14-a am început să mănânc alimente semi-solide, iar din ziua a 17-a, am mâncat normal, deoarece toate crustele au căzut. În momentul în care casc, mai simt puțină durere, însă am înțeles că după o lună o să treacă complet.
Acum privind în urmă, cele mai grele lucruri au fost:
- durerea membranei (dar e destul de rar întâlnită)
- mirosul urat (deși mă spălam pe dinți cu periuță și pastă pentru copii (erau singurele pe care le suportam)
- foamea (din cauza membranei, din ziua a 7-a pana în ziua a 13-a, am mâncat doar biscuiți cu ceai rece)
- faptul că nu puteam să beau cald, să fac dușuri fierbinți, sau să dorm pe burtă
- statul în casă timp de 2 săptămâni.
Am să revin peste câteva luni să vă spun dacă a meritat operația, dacă am să trec de iarna aceasta fără antibiotic, am să o recomand cu drag tuturor celor care suferă de amigdalită cronică. Deja pot să zic ca respir mai bine, iar un mare plus a fost faptul că am slăbit 7 kg în 2 săptămâni și jumătate.
2 comentarii
0
26-09-2024, ora 08:56
Dr. Flueraru Valeriu
ORL - Otorinolaringologie, Pascani
Dr. Flueraru Valeriu
`1. Cate KG ai avut inainte de operatie?
2 ai facut test helicobacter si investiagtii la gastrologie.. pentru a exclude o hernie hiatala, o gastrita cu reflux gastro esofiagian?
0
26-09-2024, ora 09:28
Amc2299
Nu este medic/terapeut
Amc2299
Bună ziua,

Aveam 70 de kg, din acest motiv am slăbit destul de mult. Am fost la gastroenterologie în luna martie, deoarece am o piatră la fiere, destul de rar am reflux gastroesofagian, nu am helicobacter.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
23-06-2022, ora 19:00
Publicitate ROmedic
Administrator forum
CHirurgi și Clinici de chirurgie
Medici-Chirurgi.ro - caută un chirurg sau recomandă unul
Un website dedicat pacienților ce necesită o intervenție chirurgicală. Găsiți aici liste cu chirurgi și clinici de chirurgie, prezentări de servicii și recomandări ale pacienților, dar și informații detaliate despre fiecare operație.
Accesați site-ul
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: