Credeți ca pot sa fac fata în relația asta, având în vedere diferența de educatie si statul social?
Bună ziua,
Am cunoscut o fata pe internet, din alt oraș, cu o cariera impresionanta, deșteaptă, cu facultate, master și doctorat, frumoasa, independenta, cu 5 ani mai mare decât mine, divorțată și proaspăt ieșită din câteva relații toxice.
Eu, 30 ani, băiat modest, dintr o familie săracă, fără studii superioare, nici macar bac ul luat, zero cariera și.cu un loc de munca în domeniul turismului, (în domeniu lucrând de la 19 ani, fiind plecat vre o 2 ani prin străinătate).
După cate îmi dau seama, ea ma vede mai bine decât sunt, cel puțin din punct de vedere financiar, iar aici as vrea sa va spun ca nu am încercat sa ma dau altcineva decât sunt, numai ca, firea mea este generoasa, iar când a venit vorba sa ma simt bine sau sa fac persoana iubita sa se simtă bine, am făcut tot posibilul sa reușesc.
Au trecut 5 luni de când ne am întâlnit prima data...eu am fost la ea acasă, de multe ori, ea a fost la mine(dar nu acasa, ci în apartamente închiriate, pentru ca încă locuiesc cu mama și cu un frate), ne am iubit și ne iubim...o iubesc enorm și e totul pentru mine, doar ca, realizând ca e o diferență între noi de statul social și educație, am mari temeri ca relația o sa reziste.
După multe discuții, eu având întotdeauna inițiativa și dorința, ne am hotărât ca ar fii bine sa ne mutam împreună, la ea mai exact, ceea ce m a incantat foarte tare.
Realizez ca mai este mult pana acolo, vreau intre timp sa dau examenul de bacalaureat, sesiunea din toamna, și după aceea intenționez sa ma mut, cu toate ca ea stie ca as vrea sa vin cat din repede.
Planul este ca, în viitorul apropiat sa reușesc sa promovez examenul de bacalaureat, și sa îmi găsesc un job bun, la ea în oraș, dar acest lucru simt ca nu se va realiza foarte curând(Am început sa învăț, pe cat posibil, și mi se pare multa materie de recuperat,
Iar timpul este scurt mai ales ca și lucrez), cel mai probabil, dacă am sa ma mut la ea, am sa îmi găsesc de munca tot în domeniu în care am lucrat pana acum.
Cat privește familia ei, părinți nu mai are, doar mătuși, verisori și bunici, de care este foarte atașată și apropiata, vorbesc adesea, si cu cu care ea a vorbit si despre mine, le a povestit ca avem o relatie.
Ar fii mult mai mult de povestit, dar sper ca, în linii mari puteți sa va faceți o idee despre relația noastră, și acum vine întrebarea care nu mi da pace:
Credeți ca pot sa fac fata în relația asta, având în vedere diferența de educatie si statul social?
Ma gândesc, când pun întrebarea asta, la absolut tot..discuțiile și presiunea provenite din familie ei pe tema pregătirii mele, prezenta mea în anturajele ei, stabilitatea care i o pot oferii și multe altele, care se ivesc pe parcursul cunoașterii.
Eu o iubesc foarte tare și îmi doresc sa pot sa să devin un om de care sa fie mandra, sa putem trai fericiți împreună!
Va mulțumesc

4 comentarii
Buna ziua,
Temerile dvs sunt normale, dar merita sa incercati, macar sa nu ramaneti cu regretul ca ati renuntat. In plus, statutul ei social va poate motiva sa cresteti si dvs profesional, sa va depasiti conditia si limitarile pe care vi le-ati autoimpus. In realitate orice persoana poate deveni orice isi propune, daca isi propune si daca face actiuni, constant, in realizarea obiectivelor. Legat de ingrijorarile fata de o eventuala respingere a familiei ei, dvs nu veti trai cu familia, ci cu ea, iar daca ea este fericita cu dvs, asta este tot ceea ce conteaza.
Succes si curaj !

Trăiește clipa vezi cum merge relația și lupta pentru ce îți dorești.Eu zic că o să meargă important e sa nu mai gândești negativ sa te subapreciezi
Succes
Succes
Buna ziua,
Cred ca este de admirat faptul ca va preocupa evolutia profesionala si personala, de dragul persoanei iubite. Cu toate acestea, sunt sigura ca sentimentele, atitudinea si felul cum va rezolvati problemele sunt cele care vor sta la baza relatiei si o vor duce mai departe. Daca partenera este indragostita de omul pe care l-a vazut si cu care petrece timpul, studiile, din spate, nu pot decat sa completeze aceasta imagine. Cu asemenea intentii si efort, sunt sigura ca veti reusi sa pastrati relatia.

"In realitate orice persoana poate deveni orice isi propune, daca isi propune si daca face actiuni, constant, in realizarea obiectivelor."
Deci sa inteleg ca nu are nicio importanta zestrea genetica (capacitatea intelectuala, temperamentul, etc) si mediul in care am crescut + nivelul de educatie primit, asupra succesului pe plan profesional si in viata in general... Dupa logica voastra, orice om poate ajunge ca Elon Musk, Bill Gates, Mark Zuckerberg si altii asemeni lor... Hai, mai taiati din ele, dati-va dracu... :))
Mai adaugati in "lista defectelor" si tulburarile psihice si sa vedeti ce veti reusi in viata...Fiasco dupa fiasco...
P.S. Nu pot sa nu remarc faptul ca unii oameni fara BAC cunosc mai bine gramatica limbii romane fata de unii care au terminat medicina si acum prescriu pilule... Viata e atat de nedreapta uneori...

Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 6ajutor va rog! diferenta sociala conteaza?
- 5Copilaria mea imi afecteaza linistea in cuplu?
- 12Probleme in cuplu
Mai multe informații despre: diferenta sociala in cuplu