IERTAND, incet-incet, te vei VINDECA!

Un profesor a dat fiecărui student, ca temă pentru lecţia de săptămâna viitoare, să ia o cutie de carton şi pentru fiecare persoană care îi supără, pe care nu pot să o sufere, să o ierte, să pună în cutie câte o piersică, pe care să fie lipită o etichetă cu numele persoanei respective. Timp de o săptămână, studenţii au avut obligaţia să poarte permanent cutia cu ei: în casă, în maşină, la lecţii, chiar şi noaptea să şi-o pună la capul patului. Studenţii au fost amuzaţi de lecţie, la început, şi fiecare a scris cu ardoare o mulţime de nume, rămase în memorie încă din copilărie. Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce zilele treceau studenţii adăugau nume ale oamenilor pe care îi întâlneau şi care considerau ei că au un comportament de neiertat. Fiecare a început să observe că devenea cutia din ce în ce mai grea.
Piersicile aşezate în ea la începutul săptămânii începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros dezgustător, şi stricăciunea se întindea foarte repede şi la celelalte. O problemă dificilă mai era şi faptul că fiecare era dator să o poarte permanent, să aibă grijă de ea, să nu o uite prin magazine, în autobuz, la vreun restaurant, la întâlnire, la masă, la baie, mai ales că numele şi adresa fiecărui student, ca şi tema experimentului, erau scrise chiar pe pungă. În plus, cartonul cutiei se stricase şi ea ajunsese într-o stare jalnică: cu mare greutate mai putea să facă faţă sarcinii sale. Fiecare a înţeles foarte repede şi clar lecţia pe care a încercat să le-o explice profesorul când s-au revăzut după o săptămână, şi anume că acea cutie pe care o căraseră cu ei o săptămână întreagă nu a fost decât expresia greutăţii spirituale pe care o purtăm cu noi, atunci când strângem în noi ură, invidie, răceală, dispreţ şi alte sentimente negative faţă de alte persoane, dar nu numai.
De multe ori credem că a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. În realitate, însă, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar nouă înşine.
_

Medicina dovedeşte astăzi, în mod clinic, faptul că refuzul de a ierta generează în suflet o ranchiună care poate merge până la ură şi deznădejde. Şi toate acestea se înscriu în mod inevitabil în corp, aşa cum toată lumea o ştie astăzi, pentru că NU există emoţie care să nu se imprime în fizic! Şi, de aici, se naşte, printr-o fină punere la punct a inconştientului, o boală sau alta, o întreagă patologie care nu ocoleşte nicio sferă a persoanei: trup, minte (gândire+sentimente/emoţii/trăiri), suflet.
Prin puterea sa de a vindeca rănile sufletului, actul iertării ne ajută să ne eliberăm mintea de conflictele noastre interioare, care sunt îngropate în inconştient sau subconştient, permiţându-ne astfel să creăm şi să trăim o viaţă mai echilibrată şi mai frumoasă.
TU, omule, ştii să ierţi? Dacă NU ştii, învaţă. Mult succes!
ACCESEAZĂ şi CITEŞTE: http://forum.romedic.ro/prod/Psihoterapie_pentru_trup
_si_suflet, __din_perspectiva_medico-spirituala:_suferinta_!_059479.html

Doamne, ajută.
Toate cele bune, cu iubire creştină şi respect,
Mr. Nick

Sărut mâna!
Stimată dnă IOANELA, mă bucur că v-aţi iertat tatăl. Încercaţi, totuşi, să şi uitaţi ce v-a făcut, ca iertarea să fie deplină şi ca dv. să vă puteţi bucura de prezent fără să mai purtaţi în minte amintirile neplăcute ale trecutului.
V-am oferit un răspuns mai vast în cadrul acestui topic - topic în care aţi postat şi dv. câteva mesaje:
http://forum.romedic.ro/prod/Psihoterapie_pentru_parintii_care_isi_neglijeaza
_copilul_sau_copiii!_064633.html

Între dv. şi tatăl dv. există câteva probleme de comunicare, printre altele. Ştiu că sunteţi întotdeauna dornică să vorbiţi cu tatăl dv., aşa cum este şi normal, dar dânsul nu este întotdeauna la fel de dornic, aşa că vă recomand să-i acordaţi mai multă libertate. Sunt convins că tatăl dv. se simte constrâns de dv., mai ales atunci când îl sunaţi să-i reamintiţi anumite fapte de care nu este deloc mulţumit, cum ar fi lipsa dânsului de la nunta dv.
Sunaţi-l mai rar, la ore la care ştiţi că nu este prea ocupat, şi nu-i mai aduceţi aminte de trecut. Spuneţi-i că-l iubiţi şi că abia aşteptaţi să se întoarcă în ţară pentru a-l vedea şi a-l îmbrăţişa (din câte am înţeles de la dv., tatăl dv. nu lucrează în România, ci în străinătate).
Când va veni în ţară, vă recomand să vorbiţi cu dânsul, cu răbdare, iubire şi în linişte, în cel mai oportun moment, când îl vedeţi a-i fi lumea mai dragă. Vorbiţi ca de la fiica la tată şi întrebaţi-l ce are cu dv., de ce vă respinge, de ce v-a vorbit urât toată viaţa şi de ce continuă, uneori, să vă vorbească urât şi în prezent. Trebuie să existe cel puţin un MOTIV.
Prin comunicare vă puteţi amplana, potoli, ameliora, astâmpăra sau rezolva orice neînţelegere, conflict, neajuns pe care o/îl aveţi cu tatăl dv., dar nu numai.
Mult succes ;)
Numai bine,
Mr. Nick